Taxa pe zahăr
Videoclipul nu pornește? Urmărește-l direct pe YouTube.
Din 2024, când cumpărați o sticlă de suc cu zahăr în România, o parte din preț este o taxă specială. Probabil nu vă gândiți la ea la casă, dar ea există. Ideea nu este nouă: zeci de țări taxează băuturile îndulcite, cu speranța că oamenii vor bea mai puțin zahăr și vor fi mai sănătoși. Întrebarea de azi: ce poate face, cu adevărat, o astfel de taxă și ce nu poate face?
Problema de pornire este reală la nivel european. Obezitatea și diabetul de tip 2 au crescut în toată Europa, iar zahărul adăugat este unul dintre factorii discutați. În 2025, 16,3 la sută dintre adulții din UE aveau obezitate. România are însă una dintre cele mai mici ponderi din Uniune: 12,9 la sută. Asta nu înseamnă că zahărul nu contează, dar arată că argumentul pentru o taxă trebuie construit pe date românești, nu doar pe cele europene. Băuturile îndulcite sunt o țintă comodă: conțin mult zahăr, nu sațiază și au rareori un rol nutritiv de neînlocuit.
România a introdus taxa prin Legea 296 din 2023, de la 1 ianuarie 2024, ca parte dintr-un pachet de măsuri fiscale. Este o acciză pe litru, pentru băuturile cu zahăr adăugat, cu două trepte în funcție de conținutul total de zahăr. În 2024, era de 40 de bani pe litru pentru băuturile cu între 5 și 8 grame de zahăr la 100 de mililitri și de 60 de bani pe litru peste 8 grame. Nivelurile au crescut apoi: 44 și 66 de bani în 2025, aproximativ 48 și 73 de bani în 2026. Pentru o sticlă de jumătate de litru cu mult zahăr, asta înseamnă 30 de bani în 2024 și aproximativ 36 de bani în 2026. În plus, din august 2025, băuturile răcoritoare cu zahăr și alimentele cu mult zahăr adăugat nu mai beneficiază de cota redusă de TVA. Observați un detaliu de design: în interiorul unei trepte, taxa nu depinde de cât zahăr are băutura. Stimulentul este concentrat la praguri. Un producător câștigă dacă trece de la 9 grame la 7,9 grame, dar nu câștigă nimic dacă trece de la 7,9 la 5,5 grame.
Să vedem argumentul cel mai bun al susținătorilor. El are două părți. Prima este argumentul pigouvian, din lecția 06.03: cine consumă mult zahăr nu plătește singur costul bolilor care pot urma, pentru că o parte din tratament este plătită de sistemul public de sănătate, adică de toți. O taxă ar pune costul acolo unde apare. A doua parte este una de protecție. Copiii și adolescenții beau multe băuturi îndulcite, obiceiurile se formează devreme, iar mulți oameni nu știu câte lingurițe de zahăr are o sticlă de jumătate de litru. Susținătorii mai adaugă că banii strânși pot finanța prevenția. Sunt argumente serioase și trebuie luate ca atare.
Acum, mecanismul. O taxă pe un produs lucrează pe trei căi. Prima: prețul crește, iar o parte dintre cumpărători beau mai puțin. Cât de mult depinde de elasticitatea cererii: cât de ușor renunță oamenii la produs când se scumpește. A doua: producătorii pot schimba rețeta, ca să ajungă sub pragul taxei. A treia: oamenii pot trece la alte produse dulci, netaxate: sucuri naturale, dulciuri, prăjituri. Cine plătește, de fapt, taxa? După cum am văzut în lecția 06.03, incidența nu depinde de cine este numit în lege, ci de cât de ușor se pot adapta cumpărătorii și vânzătorii.
Ce se vede? Venituri noi la buget. Rețete schimbate, cu mai puțin zahăr. Statistici de vânzări care scad pentru băuturile taxate. Un mesaj public clar despre sănătate.
Ce nu se vede? Mai întâi, substituția: dacă băutorul de suc trece la biscuiți, numărul total de calorii poate scădea mult mai puțin decât vânzările de suc. Apoi, regresivitatea. Familiile cu venituri mici cheltuie o parte mai mare din venit pe astfel de produse, așa că taxa le apasă mai tare, chiar dacă susținătorii răspund că tot ele câștigă mai mult din sănătatea mai bună. Analiza distribuțională din lecția 07.06 cere să punem ambele efecte pe masă. Apoi, costurile de conformare: un mic producător local de siropuri sau limonade trebuie să măsoare zahărul, să declare și să plătească, la fel ca o multinațională. Și, în fine, zahărul înlocuit cu îndulcitori, ale căror efecte pe termen lung sunt încă discutate.
Ce arată datele? Cel mai cunoscut exemplu este taxa din Marea Britanie, aplicată din aprilie 2018, după ce fusese anunțată în martie 2016. Are aceleași praguri, de 5 și de 8 grame la 100 de mililitri. Efectul cel mai clar nu a fost asupra consumatorilor, ci asupra producătorilor. Mulți și-au schimbat rețetele înainte ca taxa să intre în vigoare, ca să coboare sub praguri. Cantitatea de zahăr vândută prin băuturile vizate de taxă a scăzut substanțial. Taxa a funcționat, deci, mai ales ca stimulent pentru reformulare. Efectele asupra sănătății sunt mai greu de măsurat. Obezitatea are multe cauze și apare în ani, nu în luni. Un studiu a găsit o scădere a obezității la fetele din ultimii ani de școală primară, dar dovezile de ansamblu sunt încă limitate. Pentru România, este prea devreme pentru o evaluare, iar datele nu sunt încă publicate sistematic. Și pentru că obezitatea la adulți este aici sub media UE, o evaluare cinstită ar trebui să arate întâi cine bea mult zahăr în România, de exemplu dacă sunt mai ales copiii și adolescenții, și abia apoi ce schimbă taxa pentru acești oameni.
Ce alternative există? Prima: informarea, de exemplu etichete clare pe fața ambalajului, despre care am vorbit în lecția 06.02. Ajută cumpărătorul, dar mulți nu le citesc. A doua: acorduri voluntare de reformulare cu producătorii, cu ținte publice și verificate. Sunt mai ieftine, dar depind de bunăvoința industriei și pot fi ocolite. A treia: nudge-uri, din lecția 06.10, cum ar fi apa gratuită și la vedere în școli și cantine. Și a patra: opțiunea zero, cu argumentul că un adult informat își poate asuma singur un risc care îl privește în primul rând pe el. Când o taxă este justificată prin sănătate, dar e evaluată după încasări, apare și riscul descris în lecția 07.04: ținta reală se schimbă pe drum. O întrebare utilă este dacă o taxă mai ridicată ar crește încasările sau ar reduce consumul, pentru că nu le poate maximiza pe amândouă. În România, unde taxa a venit într-un pachet de măsuri fiscale, iar obezitatea este sub media europeană, întrebarea este cu atât mai potrivită.
Lecția de design: spune dinainte ce vrei să schimbi cu o taxă, comportamentul sau încasările, și măsoară exact acel lucru. O taxă care își atinge perfect scopul de sănătate aduce tot mai puțini bani; dacă te bucuri de încasări mari, întreabă-te de ce.
În lecția următoare trecem de la taxarea unui produs vechi la reglementarea unor modele de afaceri noi: Uber, Airbnb și economia colaborativă.
Testează-ți cunoștințele: Taxa pe zahăr (7 întrebări)