Plafonarea prețurilor la energie
Videoclipul nu pornește? Urmărește-l direct pe YouTube.
În toamna lui 2022, multe familii din Europa deschideau factura de energie cu teamă. Prețurile angro la gaze și electricitate ajunseseră de câteva ori mai mari decât cu doi ani înainte. Guvernele au reacționat repede, iar România a ales, ca multe alte țări, să plafoneze prețul plătit de consumatori și să compenseze furnizorii din buget. Câțiva ani mai târziu, plafonul la electricitate a fost ridicat, iar facturile au crescut brusc. Azi ne întrebăm ce a cumpărat, de fapt, acest plafon și cu ce preț.
Problema a fost, în primul rând, un șoc de ofertă. Redeschiderea economiilor după pandemie a crescut cererea de energie, iar apoi războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei a redus brusc gazul disponibil pentru Europa. Pe piețele angro, prețul gazelor a depășit, la sfârșitul lui august 2022, 300 de euro pe megawatt-oră. Pentru că în multe ore centralele pe gaz stabilesc prețul electricității, a crescut și prețul curentului.
Ce a făcut România? Din iarna 2021-2022 au existat compensări pe factură, iar de la 1 aprilie 2022, prin OUG 27 din 2022, a funcționat o schemă de plafonare și compensare. Consumatorii casnici plăteau un preț maxim, pe trepte de consum, iar diferența până la costul furnizorului era decontată de stat. Schema a acoperit, cu plafoane separate, și firmele și instituțiile publice. Plafonul la electricitate pentru casnici a încetat la 1 iulie 2025. Cel pentru gaze a fost prelungit până la 31 martie 2026, apoi încă un an, până la 31 martie 2027, dar numai pentru consumatorii casnici. Doar plafonarea gazelor costase bugetul, până la sfârșitul lui 2025, aproximativ 12 miliarde de lei, potrivit unui calcul al InfoCons, fără restanțele către furnizori.
Să ascultăm întâi argumentul cel mai bun al susținătorilor. Primul este viteza. Un plafon se aplică tuturor, de mâine, fără anchete sociale și fără formulare. În plină criză, un sistem de ajutoare țintite care durează luni de zile ar fi venit prea târziu pentru cineva care nu își mai poate plăti factura. Al doilea este pacea socială: o creștere bruscă a facturilor poate împinge oameni în sărăcie energetică și poate duce la proteste. Al treilea: plafonul reduce inflația măsurată, ceea ce poate limita indexările și spirala dintre prețuri și salarii. Și, în fine, șocul era văzut ca temporar, așa că o măsură temporară părea potrivită. Toate acestea sunt argumente serioase.
Acum, mecanismul. Un plafon de preț, cum am văzut în lecția 06.05, desparte prețul pe care îl plătește consumatorul de costul real. Aici nu apare o penurie clasică, pentru că statul plătește diferența. Dar consumatorul nu mai vede costul real, așa că are mai puține motive să economisească, să-și izoleze locuința sau să-și schimbe centrala. Iar costul nu dispare: se mută de pe factură în bugetul public. Mai există un efect, mai puțin vizibil. Când statul decontează diferența dintre cost și prețul plafonat, furnizorul are mai puțin interes să cumpere energie ieftin. Statul trebuie atunci să verifice ce costuri acceptă, cu reguli, documente și controale. Adică tocmai birocrația pe care un plafon general voia să o evite.
Ce se vede? Facturi suportabile. Case încălzite. O inflație măsurată mai mică decât ar fi fost altfel. Un decident care poate spune că a protejat oamenii.
Ce nu se vede? Mai întâi, semnalul de preț slăbit, exact când Europa avea nevoie să consume mai puțin gaz. Apoi, întârzierile la decontarea compensațiilor, care au pus presiune pe lichiditatea furnizorilor. La începutul lui 2026, furnizorii mai așteptau de la stat peste 9 miliarde de lei. Apoi, cine primește ajutorul. Un plafon pe kilowatt-oră îi ajută cel mai mult pe cei care consumă mai mult, iar aceștia sunt adesea gospodăriile cu case mari și venituri mai mari. Treptele de consum au atenuat această problemă, dar nu au eliminat-o. Și mai e costul bugetar: banii au venit în mare parte din împrumuturi, într-o perioadă cu deficit mare, iar dobânzile se plătesc ani de zile. Impactul bugetar, despre care am vorbit în lecția 07.08, nu se termină odată cu schema.
Iar la final apare costul ieșirii. După ridicarea plafonului, prețul electricității din coșul de consum era, în august 2025, cu aproximativ două treimi mai mare decât cu un an înainte. Inflația anuală, împinsă și de majorarea TVA și a accizelor din august, a urcat aproape de 10 la sută. Cât din creștere a venit din energie și cât din taxe nu au separat nici banca centrală, nici Consiliul Fiscal. O măsură temporară care durează mai bine de trei ani nu se mai încheie ușor, iar ajustarea amânată vine toată deodată. Este exact ce discutăm în lecția 10.04 despre clauzele de caducitate.
Ce arată datele? Analizele comparative ale OCDE și ale Fondului Monetar Internațional au ajuns la o concluzie convergentă: în 2022 și 2023, majoritatea măsurilor de sprijin din Europa au fost generale și legate de preț, nu țintite pe venit. Asemenea măsuri costă mult pe fiecare gospodărie vulnerabilă protejată, pentru că banii ajung la toată lumea. Unele țări au încercat să păstreze o parte din semnal: au protejat doar un consum de bază, iar consumul peste acest prag l-au lăsat la prețul pieței. În România, costul total al plafonării nu a fost raportat public într-o singură cifră, iar asta face mai greu orice evaluare.
Ce alternative existau? Prima: transferuri țintite, de exemplu o sumă fixă pentru gospodăriile vulnerabile, care nu depinde de cât consumă. Familia primește banii, dar fiecare kilowatt-oră în plus o costă cât costă cu adevărat, așa că rămâne motivul să economisească. România avea deja un cadru legal pentru consumatorul vulnerabil de energie, Legea 226 din 2021. A doua: un tarif social pentru un consum de bază, cu prețul pieței peste acel prag. A treia: lăsarea prețului să semnaleze, cu protecție doar pentru cei expuși. Opțiunea zero, adică nicio intervenție, ar fi fost greu de susținut în 2022, dar trebuie trecută în tabel, pentru că ea arată ce cumpărăm cu fiecare leu. Analiza distribuțională din lecția 07.06 arată de ce țintirea contează: același buget poate proteja mult mai mulți oameni vulnerabili dacă nu e împărțit după consum.
Lecția de design: ajută oamenii, nu prețul. Dacă trebuie să intervii repede, scrie în aceeași zi și planul de ieșire, cu dată și cu pași, înainte ca măsura temporară să devină obicei.
În lecția următoare trecem de la un preț ținut artificial jos la unul ridicat intenționat: taxa pe băuturile cu zahăr.
Testează-ți cunoștințele: Plafonarea prețurilor la energie (7 întrebări)