Uber, Airbnb și economia colaborativă
Videoclipul nu pornește? Urmărește-l direct pe YouTube.
Acum vreo cincisprezece ani, ca să ajungeți dintr-un capăt al orașului în altul seara târziu, sunați la dispecerat și sperați să vină o mașină. Nu știați cine o conduce, nici cât va costa exact. Azi, deschideți o aplicație, vedeți prețul înainte, vedeți numele șoferului și notele pe care i le-au dat alții. La fel cu cazarea: puteți sta în apartamentul cuiva, într-un oraș străin, pe baza recenziilor altor călători. Cum a fost posibil și de ce au reacționat statele atât de diferit?
Problema veche era una de costuri de tranzacție și de asimetrie informațională, pe care le-am discutat în lecția 03.03. Ca să faci o afacere cu un străin, trebuie să-l găsești, să negociezi și să ai încredere în el. Pentru taxiuri și hoteluri, statul a răspuns de-a lungul timpului cu licențe, tarife fixate și controale. Licența promitea siguranță, dar limita și numărul celor care puteau intra pe piață.
Platformele au adus o altă soluție: reputația. Notele, recenziile, plata prin aplicație și urmărirea traseului înlocuiesc o parte din ce făcea licența. Reacția statelor a variat de la interdicție la integrare. În România, transportul prin platforme a fost reglementat ca „transport alternativ” prin OUG 49 din 2019, cu licențe, cerințe pentru șoferi și mașini și obligații pentru platforme. Pentru cazarea de scurtă durată, Uniunea a adoptat în 2024 un regulament care se aplică din 20 mai 2026. Acolo unde autoritățile cer înregistrarea, gazdele primesc un număr de înregistrare, iar platformele trebuie să transmită date autorităților, pentru ca orașele să știe câte locuințe sunt închiriate și pentru câte nopți. Unele orașe merg mai departe. Barcelona a anunțat în iunie 2024 că va elimina, până în noiembrie 2028, aproximativ zece mii de licențe pentru apartamente turistice. Decizia a fost contestată în instanță.
Să vedem întâi argumentul cel mai bun al celor care vor reguli stricte. Primul: locuințele. În cartierele turistice, un apartament închiriat pe nopți poate aduce mai mult decât unul închiriat pe ani, așa că locuitorii pot fi împinși afară, iar chiriile cresc. Al doilea: siguranța. Cine verifică dacă șoferul e odihnit sau dacă apartamentul are ieșire de incendiu? Al treilea: taxele. Hotelul și taxiul plătesc impozite și taxe locale, iar o activitate ocazională prin aplicație poate scăpa mai ușor. Al patrulea: concurența corectă. Dacă vechii jucători trebuie să respecte reguli costisitoare, iar noii nu, nu e vorba de inovare, ci de un avantaj pe care l-a creat regula. Toate sunt preocupări legitime.
Acum, mecanismul. O licență limitată ca număr este o barieră la intrare, cum am văzut în lecția 06.07. Ea ridică prețul și creează o rentă pentru cei care au deja licența. La New York, o licență de taxi ajunsese să se vândă, în jurul anilor 2013-2014, cu peste un milion de dolari. După răspândirea aplicațiilor, prețul ei a scăzut puternic. Valoarea licenței era, de fapt, prețul pieței pentru renta creată de limitare. Platformele au scăzut costul de a intra pe piață și au adus oferta în orele în care era nevoie de ea, prin prețuri care cresc când cererea e mare. Vechii jucători, cu beneficii concentrate și bine organizați, au făcut presiuni pentru reguli care să-i protejeze. Este logica din lecția 03.05: beneficiile sunt concentrate la câțiva, costurile sunt împrăștiate la toți clienții.
Ce se vede? Taximetriștii care protestează. Valizele pe scara blocului. Știrile despre chirii mari în centrul istoric. Vecinii deranjați de zgomot și de străinii care se schimbă în fiecare weekend. Toate acestea sunt reale și vizibile, iar oamenii afectați știu exact pe cine să reclame.
Ce nu se vede? Cursele care nu s-ar fi făcut deloc, pentru că taxiul nu venea sau era prea scump. Veniturile suplimentare ale celor care conduc câteva ore pe săptămână sau închiriază o cameră liberă. Turiștii care nu ar fi venit în oraș dacă ar fi găsit doar hoteluri scumpe și puține. Și cartierele fără hoteluri, unde vizitatorii aduc bani unor mici afaceri locale.
Ce arată datele? Pentru transport, studiile găsesc în general beneficii importante pentru clienți: timpi de așteptare mai scurți, prețuri mai mici, curse disponibile și în zone sau la ore neacoperite de taxiuri. Pentru cazare, imaginea e mai nuanțată. Studiile făcute în Statele Unite și la Barcelona arată că închirierea pe termen scurt crește chiriile, dar creșterea este modestă. Ea se vede mai ales în cartierele unde anunțurile sunt foarte dese. Și aici apare o observație importantă: problema de fond a chiriilor mari este, de cele mai multe ori, că se construiește prea puțin, cum am văzut în studiul de caz despre chiriile studenților. Restricțiile pe închirierea de scurtă durată pot ajuta local, dar tratează mai ales un simptom.
Ce alternative există? Prima: reglementează riscurile, nu modelul de afaceri. Asigurare obligatorie, verificarea antecedentelor șoferilor, reguli de siguranță pentru apartamente, aceleași pentru toți. A doua: nivelează terenul în jos, nu în sus. În loc să impui platformelor toate regulile vechi ale taxiurilor, verifică dacă unele dintre ele mai au rost și pentru taxiuri. Tarifele fixate și limitarea numărului de licențe, de exemplu. Lecția 07.05 ne-a arătat cum regulile gândite pentru firme mari pot închide piața pentru cele mici. A treia: date și taxe simple, cu înregistrare online și impozitare clară, ca orașul să știe ce se întâmplă. A patra, dacă presiunea pe locuințe e reală: construiește mai mult și țintește restricțiile doar pe cartierele unde datele arată o problemă, cu o clauză de revizuire.
Lecția de design: reglementează riscul, nu modelul de afaceri. Când cineva îți cere să nivelezi terenul, întreabă-te întâi dacă nu e mai bine să cobori ștacheta pentru cei vechi, în loc s-o ridici pentru cei noi.
În lecția următoare vedem aceeași întrebare la o scară mult mai mare: cum reglementează Uniunea Europeană economia digitală.
Testează-ți cunoștințele: Uber, Airbnb și economia colaborativă (7 întrebări)