Efecte neintenționate
Videoclipul nu pornește? Urmărește-l direct pe YouTube.
Centura de siguranță salvează vieți. Nimeni nu contestă asta. Și totuși, în 1975, un economist american, Sam Peltzman, a pus o întrebare incomodă, într-un articol din Journal of Political Economy. Dacă șoferul se simte mai protejat, nu cumva conduce puțin mai repede, puțin mai neatent? Iar dacă da, cine plătește? Poate pietonul sau biciclistul, care nu poartă centură.
Aceasta este ideea compensării riscului, numită și efectul Peltzman. Cât de mare este efectul, în cazul centurii, se dezbate și astăzi. Multe studii găsesc că beneficiul net pentru siguranță rămâne clar pozitiv. Lecția nu este „renunțați la centură”. Lecția este că oamenii nu stau pe loc atunci când schimbăm regulile. Ei se adaptează, iar adaptarea lor poate reduce, anula sau, rar, chiar inversa efectul dorit.
În lecția 01.05 am văzut povești celebre de politici care au produs opusul a ce voiau. Acum ne interesează altceva: o metodă prin care să găsim aceste efecte înainte de decizie, în evaluarea impactului. Le putem grupa în patru familii. Prima este chiar compensarea riscului, pe care tocmai am văzut-o: o regulă de siguranță schimbă comportamentul celor protejați.
A doua familie: obiectivele care sunt „jucate”. Psihologul Donald Campbell a observat că un indicator folosit pentru decizii importante ajunge să fie distorsionat de cei măsurați. Economistul Charles Goodhart a ajuns la o idee asemănătoare, formulată de obicei așa: când o măsură devine țintă, încetează să mai fie o măsură bună. Un exemplu ipotetic: dacă un spital este judecat după timpul de așteptare de la intrarea în urgențe până la primul consult, pacienții pot fi „văzuți” rapid, pentru un minut, și apoi lăsați să aștepte ore întregi. Indicatorul arată bine, problema rămâne.
A treia familie: substituția. Când faci un lucru mai scump sau interzis, oamenii trec la cel mai apropiat înlocuitor. Uneori înlocuitorul este mai rău decât originalul. Alteori activitatea doar se mută: peste graniță, în orașul vecin, în piața neagră sau în altă perioadă a anului. Un exemplu ipotetic: un oraș interzice camioanele grele pe o stradă centrală, ca să scadă zgomotul. Camioanele nu dispar. Trec pe străzile paralele, mai înguste, prin fața unei școli. Strada centrală devine mai liniștită, dar zgomotul total din oraș poate rămâne același.
A patra familie: reacțiile firmelor. Firmele își schimbă prețurile, produsele, ambalajele, locul de producție sau mărimea. Dacă o regulă costisitoare se aplică doar firmelor cu peste cincizeci de angajați, vom găsi, probabil, multe firme cu patruzeci și nouă de angajați. Uneori reacția este exact cea dorită, cum ar fi un produs reformulat, mai sănătos. Alteori, nu.
Acum, să fim corecți. Și piața produce efecte nedorite, iar uneori tocmai ele justifică o intervenție. Dar o politică publică are o particularitate. Ea se aplică tuturor, deodată, prin forța legii, și se corectează greu. Un produs prost dispare de pe piață când oamenii nu-l mai cumpără. O regulă proastă poate rămâne în vigoare decenii, cum vom vedea în lecția 10.05.
Cum le găsim înainte să apară? Vă propun cinci întrebări. Cum poate fi ocolită regula? Ce fac oamenii care nu mai pot face ce făceau înainte? Ce indicator va fi „jucat”, dacă devine țintă? Cum reacționează firmele, nu doar consumatorii? Și ce se întâmplă dincolo de graniță, în orașul vecin sau peste cinci ani? E util să le dați această listă unor oameni care chiar trăiesc în domeniul respectiv. Ei văd ocolișurile pe care analistul de la birou nu le vede.
Ce faci cu răspunsurile? Le treci în evaluarea impactului, pentru fiecare opțiune, ca pe niște riscuri: ce ar putea apărea, cât de probabil este, cât de grav ar fi. Apoi adaugi două lucruri: ce vei măsura ca să afli devreme dacă se întâmplă și ce vei face în acel caz.
Să ne întoarcem la chiriile studenților și să trecem fiecare opțiune prin aceste întrebări. Nu ca să le respingem din prima, ci ca să știm ce trebuie urmărit.
Plafonarea chiriilor, O1, îi ajută imediat pe cei care au deja contract. Dar unii proprietari își scot camerele de pe piață, le vând sau le trec pe închiriere în regim hotelier, iar noii veniți găsesc tot mai greu loc. Apar și plăți „pe sub mână”. Voucherul, O2, este folosit cum s-a dorit, dar dacă oferta nu crește repede, o parte din bani se duce în chirii mai mari, cum am văzut în lecția 06.03. Căminele noi, O3, pot fi alocate după criterii opace sau după relații, dacă regulile de alocare nu sunt publice.
Liberalizarea urbanistică, O4, aduce locuințe noi, dar poate muta problema în trafic dacă densitatea nu este legată de transport. Iar O5 are și el un efect pe care nu-l putem ignora. Dacă un cartier devine mult mai bine legat de campus, chiriile de acolo pot urca, iar o parte din câștig ajunge la proprietari. Nu e un motiv să renunțăm la el, ci un motiv să-l măsurăm.
Atenție, nu toate efectele neintenționate sunt rele. Linia de transport ajută și alți locuitori. Locuințele noi construite pentru studenți eliberează apartamente în alte cartiere, pentru tineri și familii. O evaluare cinstită le trece și pe acestea în calcul.
Lecția de design: pentru fiecare regulă nouă, scrie trei moduri în care oamenii o pot ocoli. Apoi scrie ce vei măsura ca să afli dacă o fac. Dacă nu găsești niciun mod, încă nu te-ai gândit suficient.
În lecția următoare ne uităm la un efect ascuns care se repetă des: reguli scrise pentru firmele mari, care ajung să le scoată din joc pe cele mici.
Testează-ți cunoștințele: Efecte neintenționate (7 întrebări)