Analiza cost-beneficiu (2)
Videoclipul nu pornește? Urmărește-l direct pe YouTube.
Vă ofer o mie de lei. Îi puteți lua azi sau peste zece ani. Aproape toată lumea îi ia azi. Și nu e vorba doar de nerăbdare. Banii primiți azi pot fi economisiți și pot aduce dobândă, pot fi investiți sau pot rezolva o nevoie urgentă. Peste zece ani, poate nici nu mai aveți nevoie de ei. Această intuiție simplă schimbă complet felul în care comparăm proiectele publice.
În lecția 07.02 am comparat costuri și beneficii dintr-un singur an. Dar un pod, o școală sau un cămin costă mult la început și aduce beneficii timp de zeci de ani. Ca să le putem aduna, trebuie să aducem toate sumele în același moment, adică în prezent. Operația se numește actualizare. Ea folosește o rată de actualizare, un procent care spune cât de mult valorează mai puțin un leu cu fiecare an care trece.
Formula apare pe ecran: împărțim suma viitoare la paranteza „unu plus rata”, ridicată la puterea numărului de ani. Să luăm exemplul cu o mie de lei primiți peste zece ani. La o rată de trei la sută pe an, ei valorează azi aproximativ șapte sute patruzeci și patru de lei. La o rată de șapte la sută, doar aproximativ cinci sute opt lei. Aceeași sumă, aceeași dată, două valori foarte diferite. Diferența vine doar din rata aleasă.
De ce actualizăm? Primul motiv: banii folosiți într-un proiect public nu mai pot fi investiți în altă parte, unde ar fi adus un randament. Al doilea: oamenii preferă, în general, să primească ceva mai devreme decât mai târziu. Al treilea: dacă economia crește, un leu în plus contează mai puțin pentru generațiile viitoare, mai bogate, decât pentru noi.
Ce rată alegem? Aici începe dezbaterea. O rată mică dă greutate mare viitorului și favorizează proiectele lungi, cu cost mare la început. O rată mare favorizează proiectele care aduc rezultate repede. Comisia Europeană recomandă, pentru proiectele finanțate din fonduri europene, o rată de referință de câteva procente pe an, în termeni reali. Nu există însă o rată „corectă” pe care s-o fi demonstrat cineva. Există convenții, argumente și, mai ales, obligația de a spune ce rată ai folosit.
Și aici apare un eșec al statului. Rata de actualizare pare un detaliu tehnic, dar poate decide rezultatul. Cine vrea neapărat un proiect mare are interesul să aleagă o rată mică. Iar politicienii, cum am văzut în lecția 03.04, au propriul orizont scurt, până la următoarele alegeri. În practică, ei pot actualiza viitorul mult mai brutal decât orice analist.
Al doilea concept dificil este valoarea statistică a vieții. Multe politici reduc riscuri: un drum mai sigur, un aer mai curat. Cum le comparăm cu costurile lor? Să presupunem, cu cifre ipotetice, că zece mii de oameni ar plăti fiecare câte trei sute de lei pe an ca să scadă riscul de a muri într-un an cu unu la zece mii. Împreună, ei plătesc trei milioane de lei, iar în medie se evită un deces. Valoarea statistică a vieții este, în acest exemplu, de trei milioane de lei.
Estimările reale vin din alegerile oamenilor, de exemplu din cât mai mult câștigă cei care acceptă meserii mai riscante, sau din chestionare. Nu este prețul vieții cuiva anume. Nimeni nu ar vinde viața unui om cunoscut pentru nicio sumă. Este un instrument de consecvență. Fără el, un minister ar putea cheltui enorm ca să evite un deces într-un domeniu și aproape nimic ca să evite zece decese în altul. Banii pentru siguranță sunt limitați, iar această valoare ne ajută să-i punem acolo unde salvează cele mai multe vieți.
Să ne întoarcem la chiriile studenților. Comparăm O3, căminul public, cu O2, voucherul. Un cămin durează cam patruzeci de ani. Costul lui vine aproape tot la început. Voucherul se plătește an de an.
Să presupunem, cu cifre ipotetice, că un loc nou în cămin costă o sută de mii de lei. Alternativa este un voucher de cinci sute de lei pe lună, adică șase mii de lei pe an, pentru un student, în fiecare an, timp de patruzeci de ani. Simplu adunați, patruzeci de ani de voucher înseamnă două sute patruzeci de mii de lei. Căminul pare de departe mai ieftin.
Dar acum actualizăm. La o rată de trei la sută, cei patruzeci de ani de voucher valorează azi aproximativ o sută treizeci și nouă de mii de lei. Căminul rămâne mai ieftin. La o rată de șapte la sută, aceiași bani valorează azi doar aproximativ optzeci de mii de lei. Acum voucherul este mai ieftin decât căminul. Aceleași cifre, concluzie inversă, doar din cauza ratei.
Calculul este doar începutul. La cămin trebuie adăugată întreținerea. La voucher, partea care se poate duce în chirii mai mari, cum am văzut în lecția 06.03. Iar căminul este un pariu pe patruzeci de ani. Azi, o generație de tineri de 18 ani are în jur de 216.000 de oameni. În următorii zece ani, numărul celor care ajung la vârsta facultății scade doar ușor, pentru că s-au născut în ani cu peste 190.000 de nașteri. Scăderea mare vine după 2040: în 2025 s-au născut doar 145.669 de copii, cel mai puțin din 1930 încoace. Un cămin construit azi va trăi și în acei ani. Voucherul poate fi oprit sau redus dacă nevoia scade. Asta e o formă de flexibilitate care, la rândul ei, are o valoare.
Ce am făcut acum, refăcând calculul cu două rate, este o analiză de sensibilitate: schimbi o ipoteză importantă și vezi dacă se schimbă concluzia. Când concluzia depinde de o singură ipoteză, decidentul trebuie să știe asta. O vom face sistematic în lecția 07.07.
Lecția de design: spune întotdeauna ce rată de actualizare ai folosit și arată rezultatul la cel puțin două rate. Dacă recomandarea ta se schimbă când schimbi rata, scrie asta pe prima pagină.
Până acum am presupus că oamenii nu își schimbă comportamentul după ce politica intră în vigoare. În lecția următoare vedem ce se întâmplă când o fac.
Testează-ți cunoștințele: Analiza cost-beneficiu (2) (7 întrebări)