Analiza cost-beneficiu (1)
Videoclipul nu pornește? Urmărește-l direct pe YouTube.
O primărie vrea să sincronizeze semafoarele de pe un bulevard aglomerat, ca mașinile să prindă „unda verde”. Șoferii ar ajunge mai repede. Pare o idee bună. Dar pietonii ar aștepta mai mult la trecere, iar sistemul costă bani în fiecare an. Merită? Ca să răspundem fără să ghicim, avem nevoie de o metodă. Ea se numește analiza cost-beneficiu.
Analiza cost-beneficiu adună toate costurile și toate beneficiile unei opțiuni, pentru toți cei afectați, nu doar pentru bugetul public. Le exprimă, pe cât posibil, în aceeași unitate, de obicei în bani. Și le măsoară față de scenariul de referință, adică față de ce s-ar întâmpla fără intervenție. Dacă beneficiile depășesc costurile, opțiunea aduce un câștig net pentru societate.
Cum pui un preț pe ceva ce nu se vinde, cum ar fi timpul câștigat în trafic? Ideea centrală este disponibilitatea de a plăti. Ne întrebăm cât ar da oamenii, cel mult, pentru acel beneficiu. Uneori o aflăm din comportamentul lor real: cât plătesc ca să ajungă mai repede, cât mai mult costă o locuință într-o zonă liniștită. Alteori, din chestionare bine construite. Valoarea nu o stabilește analistul după gustul lui. Ea vine din alegerile oamenilor.
Să facem calculul pentru semafoare, cu cifre ipotetice. Să presupunem că pe bulevard trec zilnic zece mii de mașini, timp de trei sute de zile pe an, și fiecare câștigă un minut. Asta înseamnă cincizeci de mii de ore pe an. Dacă oamenii prețuiesc o oră câștigată la douăzeci de lei, beneficiul șoferilor este de un milion de lei pe an.
Acum pietonii. Să zicem că bulevardul este traversat de șase mii de ori pe zi și fiecare traversare durează cu treizeci de secunde mai mult. Pe un an, asta înseamnă cincisprezece mii de ore, adică trei sute de mii de lei. Primăria plătește pentru sistem, să zicem, două sute de mii de lei pe an. Beneficiul net: un milion, minus trei sute de mii, minus două sute de mii, adică cinci sute de mii de lei pe an. Beneficiile sunt de două ori mai mari decât costurile.
Observați trei lucruri. Primul: dacă numărați doar șoferii, proiectul arată mai bine decât este. Analiza îi include și pe cei care pierd. Al doilea: unele efecte nu se pot pune ușor în bani, de exemplu siguranța pietonilor sau emisiile. Nu le aruncăm. Le scriem separat, pe o listă vizibilă, ca decidentul să le cântărească. Al treilea: totul se măsoară față de scenariul de referință, nu față de o lume ideală.
Două capcane apar des. Prima: locurile de muncă create de un proiect sunt trecute la beneficii. În analiza cost-beneficiu, munca folosită într-un proiect este un cost, pentru că acei oameni ar fi putut face altceva, cum am văzut în lecția 01.04. A doua: transferurile. Un tarif plătit de un călător și încasat de operator nu creează valoare nouă. Ce pierde unul, câștigă celălalt. Transferurile contează pentru buget și pentru echitate, dar nu sunt beneficiu net.
De ce avem nevoie de această metodă? Pentru că piața nu pune preț pe tot: timpul pietonilor sau aerul curat nu apar în nicio factură. Dar și analiza poate fi folosită greșit. Cine vrea un proiect are tot interesul să umfle numărul de utilizatori și să micșoreze costurile. Cercetările despre marile proiecte de infrastructură arată că, în mod sistematic, costurile sunt subestimate, iar numărul de utilizatori este supraestimat. De aceea, ipotezele trebuie publicate, ca oricine să le poată verifica.
Să ne întoarcem la chiriile studenților și să schițăm o analiză pentru O5, transportul. Să presupunem, cu cifre ipotetice, că orașul introduce o linie de autobuz expres între campus și un cartier cu chirii mai mici, pe o bandă dedicată.
Să zicem că o mie cinci sute de studenți din acel cartier fac două drumuri pe zi, două sute de zile pe an, și câștigă câte cincisprezece minute pe drum. Asta înseamnă o sută cincizeci de mii de ore. La aceeași valoare ipotetică, douăzeci de lei pe oră, rezultă trei milioane de lei pe an. Șase sute de alți locuitori, două drumuri pe zi, două sute cincizeci de zile, câte zece minute: cincizeci de mii de ore, deci încă un milion de lei.
La costuri, operarea liniei costă, să zicem, un milion două sute de mii de lei pe an. Șoferii pierd, din cauza benzii dedicate, cincisprezece mii de ore, adică trei sute de mii de lei. Beneficii de patru milioane, costuri de un milion cinci sute de mii, deci un beneficiu net de două milioane cinci sute de mii de lei pe an.
Atenție la câteva detalii. Chiria mai mică din cartier nu o adunăm separat la beneficii. Câștigul liniei este timpul economisit. Accesul mai ușor la locuințe ieftine este același câștig, văzut din alt unghi, așa că l-am număra de două ori.
Apoi, am folosit intenționat aceeași valoare a timpului pentru toți. Dacă am pune o valoare mai mică pentru studenți, pentru că au venituri mici, proiectele care îi ajută ar ieși mereu mai prost. Este o alegere de valoare, nu un rezultat al calculului, așa că trebuie spusă deschis. O discutăm pe larg în lecția 07.06, despre cine câștigă și cine pierde. Iar cea mai fragilă ipoteză rămâne numărul de utilizatori. Dacă doar jumătate dintre studenți folosesc linia, beneficiul net scade de la două milioane cinci sute de mii la un milion de lei pe an.
Lecția de design: numără pe toți cei afectați, inclusiv pe cei care pierd, și scrie lângă fiecare cifră de unde vine. O analiză cost-beneficiu nu valorează mai mult decât ipotezele ei.
În exemplul de azi am comparat un singur an. Dar multe proiecte durează zeci de ani. În lecția următoare vedem de ce un leu de azi nu valorează cât un leu peste zece ani.
Testează-ți cunoștințele: Analiza cost-beneficiu (1) (7 întrebări)