Dilema șocului real negativ
Videoclipul nu pornește? Urmărește-l direct pe YouTube.
În lecția trecută, banca centrală avea de înfruntat un șoc de cerere, cazul ușor. Acum trecem la unul mult mai greu: un șoc real negativ. Vă amintiți din lecția despre oferta agregată pe termen lung că un șoc real, de exemplu o scumpire bruscă a energiei, deplasează spre stânga curba OATL. Rezultatul: creștere mai mică și inflație mai mare, în același timp.
Să luăm valori inventate. Economia creștea cu 3 la sută, cu o inflație de 2 la sută. Vine șocul, iar rata de creștere potențială coboară la 1 la sută. Dacă cererea agregată rămâne pe loc, inflația urcă la 4 la sută.
Aici apare dilema. Cele două probleme, creșterea slabă și inflația mare, cer remedii opuse. Ca să coboare inflația, banca centrală ar trebui să încetinească creșterea banilor și să reducă cererea agregată. Dar asta lovește și mai tare creșterea. Invers, ar putea stimula cererea ca să susțină creșterea. Numai că prețul ar fi o inflație și mai mare. Nicio variantă nu le rezolvă pe amândouă.
Cum aleg băncile centrale? Depinde și de mandatul lor. Pentru BNR, obiectivul fundamental este stabilitatea prețurilor, iar sprijinul pentru politica economică a statului vine doar fără a-l periclita. La fel, BCE are ca obiectiv principal stabilitatea prețurilor, cu o țintă de 2 la sută pe termen mediu. Rezerva Federală americană are, în schimb, un mandat dublu: ocupare maximă și prețuri stabile. Logica mandatului european e simplă. Dacă banca centrală tolerează inflația ca să susțină creșterea, oamenii încep să se aștepte la inflație mare, iar așteptările intră în salarii și prețuri. Cum ați văzut în lecția trecută, scoaterea lor de acolo costă apoi o recesiune.
Șocul energetic din 2022 a pus exact această problemă. În zona euro, inflația a ajuns la 10,6 la sută în octombrie 2022, iar în România, inflația armonizată a atins 14,6 la sută în noiembrie. În același timp, economia a încetinit: creșterea zonei euro a coborât de la 3,7 la sută în 2022 la 0,4 la sută în 2023. Ambele bănci centrale au ales să lupte cu inflația. BCE și-a urcat dobânda la depozite de la minus 0,5 la 4 la sută. BNR a dus rata de politică monetară de la 1,25 la 7 la sută. Asta a însemnat credite mai scumpe și o economie mai lentă.
Datele complică și mai mult alegerea. Prețurile se măsoară lunar și se văd repede, pe când încetinirea producției apare în statistici abia după un trimestru sau două. Așa se poate ca banca centrală să strângă frâna tocmai când economia alunecă deja spre recesiune.
În plus, șocurile vin adesea împreună. O veste proastă, ca o scumpire bruscă a energiei, îi face pe oameni pesimiști, iar aceștia cheltuie mai puțin, deci scade și cererea agregată. Câtă parte din problemă vine din ofertă și câtă din cerere? În timp real, nimeni nu știe sigur, iar în consiliile băncilor centrale dezbaterile sunt aprinse. Cu atâta incertitudine, greșelile sunt inevitabile. În lecția următoare vedem cazuri în care banca centrală a amplificat un boom sau o recesiune.
Testează-ți cunoștințele: Dilema șocului real negativ (6 întrebări)