Cum lucrează banca centrală după 2008
Videoclipul nu pornește? Urmărește-l direct pe YouTube.
Criza din 2008 a schimbat felul în care lucrează băncile centrale. Dobânzile au coborât aproape de zero, iar unele piețe financiare s-au blocat. În aceste condiții, metoda clasică din lecția trecută, adică mici ajustări ale rezervelor ca să miști dobânda interbancară, nu mai era suficientă. Băncile centrale au avut nevoie de instrumente noi. Le luăm pe rând: relaxarea cantitativă, dobânda la rezerve, cu varianta ei europeană, coridorul dobânzilor, și operațiunile repo.
Să începem cu relaxarea cantitativă, în engleză quantitative easing. Termenul e folosit în mai multe sensuri, dar ideea de bază e aceasta: banca centrală creează bani noi și cumpără cu ei active, în cantități mari. Spre deosebire de operațiunile obișnuite, nu cumpără doar titluri pe termen foarte scurt. Cumpără titluri de stat pe zece ani sau, în cazul Rezervei Federale, titluri garantate cu credite ipotecare.
De ce contează scadența? Pentru că așa banca centrală poate coborî și dobânzile pe termen lung, nu doar pe cele overnight. Iar de dobânzile pe termen lung depind creditele ipotecare și investițiile firmelor. Fed a făcut asta după 2008. Banca Centrală Europeană a început cumpărările masive de titluri de stat în martie 2015, iar în martie 2020, la izbucnirea pandemiei, a lansat un program separat, al cărui plafon a ajuns la 1.850 de miliarde de euro.
Relaxarea cantitativă are un efect secundar important: umple băncile de rezerve. Când fiecare bancă are rezerve mult peste necesar, nimeni nu mai are nevoie să se împrumute de la alții peste noapte. Piața interbancară se subțiază, iar a mai adăuga sau a mai retrage puține rezerve nu mai mișcă dobânda. Mai mult, când dobânzile sunt deja aproape de zero, a schimba bani care nu aduc dobândă pe titluri care aduc aproape zero are efecte mici.
Al doilea instrument nou a fost dobânda plătită la rezerve. Din octombrie 2008, Fed plătește dobândă pe banii ținuți de bănci în conturile de la ea. Ideea e simplă. Nicio bancă nu va împrumuta altei bănci, sau unei firme sigure, la o dobândă mai mică decât poate obține, fără risc, de la banca centrală. Dacă banca centrală vrea o politică mai restrictivă, ridică dobânda la rezerve. Băncile vor să țină mai multe rezerve, iar celelalte dobânzi pe termen scurt urcă și ele.
În Europa, același principiu funcționează prin coridorul dobânzilor, format de facilitățile permanente. Facilitatea de creditare îi permite oricărei bănci să se împrumute peste noapte de la banca centrală, cu garanții, la o dobândă fixă. Ea formează tavanul coridorului. Facilitatea de depozit le permite băncilor să plaseze peste noapte rezervele în plus la banca centrală, tot la o dobândă fixă. Ea formează podeaua. La ședința din 10 august 2026, BNR a menținut rata de politică monetară la 6,5 la sută, facilitatea de creditare la 7,5 la sută și facilitatea de depozit la 5,5 la sută.
Nicio bancă nu împrumută altei bănci sub podea și nimeni nu se împrumută peste tavan, așa că dobânda interbancară rămâne între cele două. Când în sistem sunt rezerve din belșug, oferta se mută mult spre dreapta pe grafic. Dobânda interbancară coboară spre podea, iar rata facilității de depozit devine practic dobânda care contează. Așa lucrează Banca Centrală Europeană în ultimii ani: își conduce politica prin rata facilității de depozit. De la 16 septembrie 2026, această rată a fost stabilită la 2,5 la sută.
Al treilea instrument sunt operațiunile repo și reverse repo. Un repo este, de fapt, un împrumut garantat pe termen scurt: banca centrală dă rezerve unei bănci și primește titluri de stat drept garanție, cu înțelegerea că tranzacția se inversează după un termen scurt. Reverse repo e sensul opus și retrage lichiditate din piață. Spre deosebire de o cumpărare definitivă, aceste operațiuni se pot reînnoi sau opri foarte repede.
Și BNR a folosit aceste instrumente. Pe 20 martie 2020, la începutul pandemiei, într-o ședință de urgență, a redus rata de politică monetară de la 2,5 la 2 la sută și a îngustat coridorul de la plus-minus un punct procentual la plus-minus o jumătate de punct. A furnizat lichiditate băncilor prin operațiuni repo. Și a cumpărat titluri de stat în lei de pe piața secundară, între aprilie și august 2020, în total 5,3 miliarde de lei. Scopul declarat a fost buna funcționare a pieței monetare și finanțarea în condiții bune a economiei reale și a sectorului bugetar.
Atenție la cuvântul „secundară”. Legislația UE interzice băncilor centrale să cumpere titluri direct de la stat, pentru că asta ar însemna finanțarea deficitului prin tipărire de bani. Dar granița e subțire. Dacă investitorii se obișnuiesc cu ideea că banca centrală va cumpăra oricând titlurile statului, guvernele au un stimulent să se împrumute mai mult, iar banca centrală riscă să ajungă prizoniera nevoilor de finanțare ale bugetului. De aceea, astfel de programe trebuie să fie temporare și limitate.
Pe scurt, după 2008 băncile centrale au învățat să lucreze cu bilanțuri mari, cu dobândă la rezerve și cu cumpărări masive de active. Instrumentele de azi nu sunt definitive: fiecare criză nouă le-a adăugat ceva.
Testează-ți cunoștințele: Cum lucrează banca centrală după 2008 (6 întrebări)