Multiplicatorul monetar
Videoclipul nu pornește? Urmărește-l direct pe YouTube.
Știm acum ce numărăm ca bani. În această lecție vedem cum pot băncile comerciale să mărească masa monetară. Mecanismul se numește sistem bancar cu rezerve fracționare, iar instrumentul care îl măsoară se numește multiplicatorul monetar.
Să luăm un exemplu ipotetic. Tocmai ați terminat facultatea, iar bunica vă dă 1.000 de lei în numerar, pe care i-a ținut ani de zile sub saltea. Voi depuneți banii în contul curent. Ce face banca cu ei? Ar fi tentant să credem că îi păstrează neatinși, până veniți să-i retrageți. Nu se întâmplă așa.
Banca păstrează doar o parte din bani, ca rezervă. Din rezerve plătește retragerile de la bancomat și transferurile către alte bănci. Restul îl împrumută celor care au nevoie de credit. De aici vine numele: rezerve fracționare, adică băncile păstrează doar o fracțiune din depozite.
Cât de mare e această fracțiune? Raportul dintre rezerve și depozite se numește rata rezervelor. O parte din ea este impusă de banca centrală, prin rezervele minime obligatorii. Restul ține de prudența băncii. Dacă se teme că clienții își vor retrage banii, sau dacă nu găsește credite profitabile, banca va ține rezerve mai mari decât minimul cerut.
Să presupunem, cu cifre rotunde, că băncile țin exact 10 la sută rezerve. Din cei 1.000 de lei, banca voastră păstrează 100 și împrumută 900 lui Andrei, care vrea să-și deschidă un atelier. Banii ajung în contul lui Andrei. Acum există 1.900 de lei în depozite noi. Iar depozitele fac parte din masa monetară, deci masa monetară a crescut.
Procesul continuă. Banca lui Andrei păstrează 10 la sută, adică 90 de lei, și o creditează pe Ioana cu 810 lei. Depozitele noi au ajuns la 2.710 lei. Ioana plătește cu ei un furnizor, banca furnizorului păstrează o zecime și împrumută restul. Fiecare credit devine un depozit nou, iar fiecare depozit nou permite un credit nou, tot mai mic.
Unde se oprește? Răspunsul îl dă multiplicatorul monetar. El ne spune câți lei de depozite pot fi creați din fiecare leu de rezerve noi. Formula este simplă: unu împărțit la rata rezervelor. Cu o rată de 10 la sută, multiplicatorul este unu împărțit la zero virgulă unu, adică 10. Cei 1.000 de lei ai bunicii pot deveni, în final, până la 10.000 de lei în depozite. Puteți verifica singuri: adunați 1.000, plus 900, plus 810 și tot așa, fiecare termen fiind cu o zecime mai mic decât precedentul. Suma se apropie de 10.000 de lei. Iar rezervele totale ajung exact la cei 1.000 de lei depuși la început, adică 10 la sută din 10.000.
Atenție la un detaliu. Era important că bunica ținea banii sub saltea. Dacă v-ar fi făcut un transfer din contul ei, banii doar s-ar fi mutat dintr-un cont în altul. Rezervele totale ale băncilor ar fi rămas aceleași, deci nu ar fi existat niciun efect de multiplicare. De fapt, sursa obișnuită de rezerve noi nu sunt economiile de sub saltea, ci banca centrală. Ea poate crea rezerve noi printr-o simplă înregistrare electronică, de exemplu când cumpără titluri de stat de la bănci.
Cum arată regulile în realitate? BNR folosește activ rezervele minime obligatorii ca instrument. La ședința din 10 august 2026, BNR a păstrat rata rezervelor minime obligatorii la 8 la sută pentru fondurile atrase de bănci în lei, cum sunt depozitele, și la 5 la sută pentru cele în valută. În zona euro, rata cerută de BCE este de doar 1 la sută, din 2012. Rezerva Federală a mers și mai departe: în martie 2020 a redus rezervele minime obligatorii la zero.
Cu o rată de 8 la sută, multiplicatorul maxim ar fi unu împărțit la zero virgulă zero opt, adică 12,5. Doar că acesta este un plafon teoretic. Multiplicatorul real este mult mai mic, din două motive.
Primul motiv: băncile pot ține oricând mai multe rezerve decât minimul obligatoriu. Cu cât păstrează mai mult, cu atât multiplicatorul scade. Să presupunem, tot cu cifre inventate, că minimul e 8 la sută, dar băncile țin din prudență 25 la sută. Atunci multiplicatorul nu mai este 12,5, ci unu împărțit la zero virgulă 25, adică 4. Al doilea motiv: oamenii nu depun tot. Dacă Andrei ar fi păstrat o parte din credit în numerar, acasă, banca lui nu ar fi avut acei bani ca să-i împrumute mai departe. Și astfel lanțul s-ar fi scurtat.
În recesiuni, ambele forțe lucrează în aceeași direcție. Băncile devin prudente, creditează mai puțin și țin rezerve mai mari. Oamenii au mai puțină încredere și păstrează mai mult numerar. Multiplicatorul scade. Prin urmare, banca centrală trebuie să creeze mult mai multe rezerve ca să obțină aceeași creștere a masei monetare. Așadar, multiplicatorul se schimbă odată cu comportamentul băncilor și al oamenilor. Nu e o constantă din manual.
Aceasta este și o limită a puterii băncii centrale. Ea controlează direct rezervele, dar masa monetară depinde și de deciziile băncilor comerciale și ale milioanelor de firme și familii. De aceea, formula simplă e doar o aproximare utilă, nu o pârghie precisă. În lecția următoare vedem cum își conducea banca centrală politica monetară înainte de criza din 2008.
Testează-ți cunoștințele: Multiplicatorul monetar (6 întrebări)