Jocul teoriilor: școala austriacă
Videoclipul nu pornește? Urmărește-l direct pe YouTube.
Ultimul concurent din competiția teoriilor vine de la școala austriacă. Autorii ei cei mai importanți sunt Ludwig von Mises și Friedrich Hayek. Hayek a primit în 1974 Premiul Nobel pentru economie, împărțit cu Gunnar Myrdal, iar motivarea pomenea explicit lucrările lui despre bani și fluctuațiile economice.
Ideea de bază a școlii austriece este că prețurile transmit informație. Nimeni nu știe tot ce se întâmplă într-o economie, dar prețurile adună cunoașterea a milioane de oameni și le arată antreprenorilor ce merită produs. Un preț are aici rol special: rata dobânzii. Ea le spune firmelor cât de dispuși sunt oamenii să renunțe la consum azi ca să aibă mai mult mâine. Teoria austriacă a ciclului explică ce se întâmplă când banca centrală distorsionează acest semnal.
Scenariul arată așa. Banca centrală pune în economie credit nou, iar dobânzile de pe piață scad. Austriecii insistă că această dobândă mai mică nu vine din piață, ci din decizia băncii centrale. Să luăm un antreprenor care, cu cifre inventate, ar plăti 5 la sută dobândă. La acest nivel, multe proiecte pe termen lung nu merită. Dacă dobânda coboară la 3, la 2, la 1 la sută, brusc multe par profitabile. Se construiesc mai multe locuințe, mai multe fabrici, mai multe spații comerciale. Acesta este boomul.
Să comparăm cu o altă situație. Dacă oamenii ar economisi mai mult, dobânzile ar scădea la fel. Dar ar exista și resursele reale pentru investiții, pentru că oamenii ar consuma mai puțin acum. Când dobânda e coborâtă artificial, avem dobânda mică, dar nu și economiile. Economia pornește proiecte lungi pe care resursele disponibile nu le pot duce la capăt.
De aceea, spun austriecii, aceste investiții se întorc împotriva lor înseși. Cu timpul se vede că cererea de locuințe nu era chiar atât de mare și nici cererea pentru ce produce noua fabrică. Poate oamenii voiau, de fapt, bunuri de consum mai apropiate în timp. Proiectele se dovedesc neprofitabile și sunt abandonate sau lichidate, iar lucrătorii sunt concediați. Aceasta este criza. Austriecii le numesc investiții greșite, în engleză malinvestment.
Austriecii invocă des Statele Unite de la începutul anilor 2000. În iunie 2003, banca centrală americană își coborâse dobânda țintă la 1 la sută. Mulți economiști austrieci susțin că acest credit ieftin a încurajat prea multe credite ipotecare și prea multe construcții, contribuind la bula imobiliară care a dus la criza din 2008. Un caz înrudit este Grecia după intrarea în zona euro. Mulți investitori au tratat împrumuturile către statul grec ca fiind aproape la fel de sigure ca cele către Germania, presupunând o garanție europeană implicită. Mecanismul diferă de cel clasic, pentru că nu banca centrală a coborât aici dobânda. Dar logica e aceeași: o garanție publică, reală sau doar presupusă, a făcut ca riscul să pară mai mic decât era.
România oferă și ea o ilustrare, chiar dacă imperfectă. În anii dinaintea crizei, creditul a crescut foarte repede: numai în 2007, creditul către sectorul privat a crescut, în termeni nominali, cu 60 la sută. Construcțiile au crescut cu aproape 30 la sută pe an, în termeni reali, în 2007 și 2008. Prețurile reale ale locuințelor aproape s-au triplat între 2004 și 2007.
Aici apare însă o nuanță importantă. Dobânzile BNR nu erau mici, iar în 2008 banca centrală chiar le-a majorat. Creditul ieftin venea mai ales din afară, prin băncile-mamă ale filialelor de la noi, în valute cu dobânzi mult mai mici decât cele la lei. În 2008, peste jumătate din creditele neguvernamentale erau în valută. Iar banii nu veneau din economiile românilor: în 2007, deficitul de cont curent ajunsese la aproape 14 la sută din PIB. După 2008, multe șantiere s-au oprit, iar până în 2012 prețurile reale ale locuințelor au coborât sub jumătate din vârf. Pentru un austriac, este tiparul clasic: credit ieftin, investiții greșite, corecție. Alte școli pun accentul pe oprirea bruscă a finanțării externe, cum vom vedea în lecția următoare.
Ce remedii propun austriecii? În general, un rol mic pentru stat. În viziunea lor, piețele funcționează relativ bine, iar intervențiile publice deformează semnalele de preț. Mulți susțin o politică monetară strictă. Nu vor ca banca centrală să stimuleze economia cu credit și dobânzi mici, pentru că asta doar pregătește următorul boom nesustenabil.
Cum arată povestea pe graficul nostru? Nu e perfect, dar prindem ideea. Boomul este o deplasare spre dreapta a cererii agregate: creditul nou stimulează cheltuielile, iar economia urcă din punctul A în punctul B. Dar investițiile făcute nu se potrivesc cu ce vor consumatorii, așa că, pe termen lung, economia devine mai puțin productivă. Oferta agregată pe termen lung se deplasează spre stânga. Când creditul se oprește, cererea revine și ea. Ajungem în punctul C', cu o creștere mai mică decât la început. Am avut un boom risipitor și apoi o corecție costisitoare.
Teoria are și obiecții serioase. Prima: de ce ar cădea în aceeași capcană, ciclu după ciclu, antreprenori pricepuți? Toată lumea știe că băncile centrale mută dobânzile. Un antreprenor experimentat ar putea trata o dobândă neobișnuit de mică drept temporară și ar putea amâna proiectele lungi. Austriecii răspund că cine refuză creditul ieftin pierde teren în fața concurenților care îl folosesc.
A doua: de ce e criza atât de dureroasă? Dacă economia a construit prea multe bunuri de capital, ar putea trece pur și simplu înapoi la bunuri de consum. De ce atât de mult șomaj? Aici teoria pare să aibă nevoie de mecanisme keynesiene sau monetariste: salarii și prețuri rigide, o cădere a cererii agregate.
A treia: multe versiuni ale teoriei spun că, în boom, investițiile cresc pe seama consumului, deci cele două ar trebui să se miște în sensuri opuse. În date, ele cresc și scad, de regulă, împreună.
Pe scurt, teoria austriacă nu este dominantă, iar majoritatea economiștilor nu o acceptă ca explicație generală. Surprinde însă trăsături reale ale multor boomuri construite pe credit. În lecția următoare punem toate cele patru teorii față în față, pe un singur caz: Marea Recesiune.
Testează-ți cunoștințele: Jocul teoriilor: școala austriacă (6 întrebări)