Curba ofertei agregate pe termen scurt
Videoclipul nu pornește? Urmărește-l direct pe YouTube.
Am văzut cum șocurile reale pot accelera sau încetini creșterea economică. În lecția aceasta ne ocupăm de a doua sursă a fluctuațiilor: șocurile de cerere agregată, adică deplasările rapide ale curbei CA. Pentru asta, modelul nostru are nevoie de o piesă nouă.
Până acum, cu doar două curbe, CA și OATL, o deplasare a cererii agregate schimbă numai inflația. Dacă cheltuielile cresc mai repede, curba CA se mută spre dreapta, dar economia rămâne pe OATL, la aceeași rată de creștere. Pe termen lung, predicția aceasta e bună. Cheltuielile mai mari nu creează mai multe mașini, mai multe idei sau instituții mai bune, deci nu schimbă creșterea potențială. Pe termen scurt însă, lucrurile stau altfel.
Să ne amintim de forma dinamică a teoriei cantitative a banilor. Rata de creștere a masei monetare plus rata de creștere a vitezei de circulație este egală cu inflația plus creșterea reală. Mai simplu: creșterea cheltuielilor se împarte între inflație și creștere reală. Economiștii observă că un plus de cheltuieli nu se transformă imediat în inflație. Iar dacă inflația se mișcă încet, egalitatea ne spune că, pe moment, trebuie să se miște creșterea reală.
De ce se mișcă inflația încet? Pentru că prețurile și, mai ales, salariile sunt rigide. Ați văzut în lecția anterioară cât de greu coboară salariile nominale. Nici în sus nu se ajustează peste noapte: contractele se renegociază o dată pe an, listele de prețuri se schimbă periodic. Toate acestea au nevoie de timp ca să reacționeze la o schimbare a cheltuielilor.
Vă amintiți târgul din lecția „De ce creează guvernele inflație?”: o brutăreasă, un croitor și un tâmplar. Statul își plătește paznicii cu bani proaspăt tipăriți. Masa monetară crește, deci cresc și cheltuielile. Paznicii cumpără pâine, cămăși, dulapuri. Pentru cei trei meșteșugari, la început, e o veste excelentă: clienții nu se mai termină.
Brutăreasa ține cuptorul aprins până seara târziu. Ca să facă față comenzilor, mai ia o calfă și le promite celor care lucrează la ea un ban în plus. Croitorul și tâmplarul procedează la fel. Rezultatul: în târg se produce mai mult. Pe termen scurt, banii noi au pus în mișcare mai multă producție reală.
Numai că tiparnița nu a adus în târg niciun cuptor în plus, niciun meșteșugar nou și nicio tehnică mai bună. Banii încasați de brutăreasă și de calfele ei ajung la croitor, la tâmplar, la morar. Toți au mai mulți clienți și toți își urcă prețurile. Brutăreasa plătește acum mai mult pe făină și pe chirie, deci scumpește și ea pâinea. Fiecare scumpire o alimentează pe următoarea.
Pentru calfe, banul în plus a părut la început o mărire adevărată. Apoi au mers la piață și au văzut că totul costă mai mult. Salariul lor real a scăzut, iar munca până seara târziu nu mai merită efortul. Treptat, brutăria revine la programul și la producția de dinainte. Concluzia poveștii: mai multe cheltuieli înseamnă mai multă producție doar pe termen scurt. Pe termen lung rămân doar prețurile mai mari.
Cum punem povestea aceasta pe grafic? Introducem a doua curbă de ofertă: oferta agregată pe termen scurt, pe scurt OATS, în engleză short-run aggregate supply. Este crescătoare: pe termen scurt, o inflație mai mare decât cea așteptată merge împreună cu o creștere reală mai mare. Fiecare curbă OATS are o etichetă importantă, inflația așteptată, pe care o notăm E de π. Curba OATS taie OATL exact acolo unde inflația este egală cu cea așteptată.
Să lucrăm cu un exemplu ipotetic, cu cifre rotunde. Rata de creștere potențială este de 3 la sută. Cheltuielile cresc cu 5 la sută pe an, deci inflația este de 2 la sută. Firmele și angajații se așteaptă tot la 2 la sută. Economia este în punctul A, unde se întâlnesc toate cele trei curbe.
Acum banca centrală accelerează creșterea masei monetare, iar cheltuielile cresc cu 9 la sută pe an. Curba CA se deplasează spre dreapta. Pe termen scurt, economia urcă de-a lungul curbei OATS până în punctul B. Aici, creșterea reală este de 5 la sută și inflația este de 4 la sută. Cinci plus patru fac nouă, exact cât cresc cheltuielile. Suntem în momentul în care brutăria lucrează până seara târziu.
Curând însă, oamenii observă diferența. Se așteptau la o inflație de 2 la sută și au primit 4 la sută. Calfele vor salarii mai mari. Morarul cere mai mult pe făină. Iar brutăreasa nu mai are de ales: cu făina și salariile mai scumpe, trebuie să urce și prețul pâinii, altfel lucrează în pagubă.
Pe măsură ce așteptările se ajustează, curba OATS se deplasează în sus și spre stânga. Inflația crește în continuare, iar creșterea reală scade. Procesul se oprește în punctul C, unde inflația așteptată a ajuns la 6 la sută. Aici creșterea reală a revenit la 3 la sută, iar inflația este de 6 la sută. Șase plus trei fac nouă. Cheltuielile mai rapide nu au schimbat factorii fundamentali, așa că, pe termen lung, ajungem întotdeauna înapoi pe OATL.
Să vedem și cazul invers, un șoc negativ de cerere. Ne întoarcem în punctul A: cheltuielile cresc cu 5 la sută, economia crește cu 3 la sută, iar inflația, efectivă și așteptată, este de 2 la sută.
Acum masa monetară crește brusc mai încet, iar cheltuielile cresc doar cu 1 la sută. Curba CA se deplasează spre stânga. Pe termen scurt, economia coboară pe OATS până în punctul B: inflația scade la zero, iar creșterea reală se prăbușește la 1 la sută. Cu un șoc mai mare, creșterea ar putea deveni chiar negativă.
Cum arată asta în viața de zi cu zi? Comenzile se răresc, iar stocurile se adună în depozite. Firmele amână investițiile, nu mai fac angajări și, pe alocuri, concediază. Cele mai fragile se închid. Iar salariile, cum am văzut, nu coboară repede, așa că ajustarea trece prin locuri de muncă pierdute.
Cu timpul, oamenii văd că inflația a scăzut. Acceptă măriri salariale mai mici sau chiar salarii mai mici, iar firmele își temperează scumpirile. Curba OATS se deplasează în jos și spre dreapta. În cele din urmă, economia ajunge în punctul C: creștere de 3 la sută, iar prețurile chiar scad ușor, cu 2 la sută pe an. Trei minus doi fac unu, din nou exact cât cresc cheltuielile.
Problema este că drumul de la B la C poate dura mult. În tot acest timp, economia crește sub potențial, iar șomajul este prea mare. Keynes avea pentru asemenea situații o replică celebră: pe termen lung, suntem cu toții morți.
Putem face ceva ca să ajungem mai repede din B înapoi pe OATL? Aceasta este întrebarea de la care pornesc politica monetară și politica fiscală, despre care vom vorbi în modulele următoare. Vom vedea atunci și cât de greu este, în practică, să lovești la momentul potrivit: șocul trebuie mai întâi recunoscut, apoi măsurile adoptate și aplicate, iar până atunci economia se poate redresa singură.
Mai întâi însă, avem de lămurit ceva despre curba CA. Până acum am mișcat-o doar prin masa monetară. În lecția următoare ne uităm la cealaltă componentă a ei, viteza de circulație a banilor, și vom vedea cum intră în joc spiritele animale.
Testează-ți cunoștințele: Curba ofertei agregate pe termen scurt (7 întrebări)