Salariile rigide
Videoclipul nu pornește? Urmărește-l direct pe YouTube.
Într-o recesiune, una dintre cele mai dureroase consecințe este șomajul. Și aici apare o întrebare firească. Dacă vânzările scad, de ce nu reduc firmele pur și simplu salariile tuturor, în loc să concedieze o parte dintre oameni? Nu ar fi mai bine pentru aproape toată lumea?
În practică, reducerile de salariu nominal sunt mult mai rare decât ne-am aștepta. Economiștii numesc acest fenomen salarii rigide, în engleză sticky wages. Salariile se „blochează” și nu coboară atunci când condițiile ar cere-o, iar asta încetinește ieșirea din recesiune.
De ce se întâmplă asta? Să luăm un exemplu imaginar dintr-o lume pe care o cunosc bine, cea universitară. Să presupunem că o facultate le reduce profesorilor salariul nominal cu 5 la sută. Reacția este imediată: oamenii se simt nedreptățiți, moralul scade. Unii își caută post în altă parte, alții fac strict minimul, iar atmosfera din departament se strică.
Acum schimbăm puțin scenariul. Salariul nominal nu scade, ci crește cu 1 la sută, dar inflația este de 6 la sută. În termeni reali, puterea de cumpărare a scăzut cu aproximativ 5 la sută, la fel ca în primul caz. Totuși, de data aceasta, reacția este mult mai blândă. Oamenii se supără mai tare pe o scădere a salariului nominal decât pe una a salariului real. Acesta este efectul iluziei monetare, despre care am vorbit în modulul despre inflație.
De aici rezultă ceva neașteptat. Într-o recesiune, puțină inflație poate ajuta. Dacă prețurile cresc cu 5 la sută, o firmă poate acorda o mărire de 1 la sută, care păstrează moralul angajaților. Costul real al muncii scade totuși cu aproximativ 4 la sută. Firma își permite să păstreze mai mulți oameni, iar șomajul crește mai puțin.
Știm destul de bine de ce se comportă firmele așa. Economistul american Truman Bewley a stat de vorbă cu sute de manageri, lideri sindicali și alți profesioniști, în timpul unei recesiuni, ca să afle de ce salariile scad atât de rar. Aproape toți managerii au invocat același motiv pentru care nu reduceau salariile: moralul angajaților. Când îți scade salariul pe fluturaș, te simți tratat nedrept, iar cine se simte tratat nedrept nu mai trage tare. De aceea, mulți manageri aleg o cale dureroasă, dar mai simplă: renunță la o parte dintre oameni, iar celorlalți le lasă salariile neatinse și le promit că posturile lor nu sunt în pericol.
Mai există și alte motive. Multe salarii sunt stabilite prin contracte individuale sau colective, care se renegociază rar. Iar un salariu trecut în contract nu se schimbă, de regulă, peste noapte și fără acordul angajatului.
Avem și un contraexemplu rar, chiar din România. În 2010, printr-o lege publicată la sfârșitul lui iunie, salariile brute din sectorul public au fost reduse cu 25 la sută, ca măsură de reducere a deficitului bugetar. A fost o scădere nominală, stabilită prin lege, nu negociată cu fiecare angajat. Este exact tipul de ajustare pe care firmele private îl evită aproape întotdeauna. Cazul arată că o asemenea reducere este posibilă, dar și cât de rar se întâmplă.
Un ultim detaliu. Salariile sunt mai rigide pentru cei care își păstrează locul de muncă decât pentru cei care îl pierd. Cine e concediat poate accepta, după câteva luni, un post nou plătit mai prost. Așa, salariile se ajustează până la urmă, dar pe un drum lung și costisitor: printr-o perioadă de șomaj, nu printr-o simplă modificare pe fluturaș.
Concluzia: pentru că salariile nominale coboară greu, economia se ajustează încet după un șoc negativ. Iar în tot acest timp, costul îl plătesc mai ales cei rămași fără loc de muncă. În lecția următoare vom vedea cum intră această idee în modelul nostru, prin curba ofertei agregate pe termen scurt.
Testează-ți cunoștințele: Salariile rigide (6 întrebări)