Costurile inflației: confuzia prețurilor și iluzia monetară
Videoclipul nu pornește? Urmărește-l direct pe YouTube.
Întrebați pe cineva de pe stradă ce are cu inflația și probabil veți auzi același lucru: totul se scumpește. Numai că salariul este și el un preț, la fel chiria și dobânda. Când urcă toate deodată, ce anume am pierdut?
O inflație cunoscută dinainte, fie ea de 2 sau de 8 la sută, s-ar putea trece în contracte. Salariile și dobânzile s-ar negocia ținând cont de ea, iar surprizele ar fi mici. Necazul este că, de cele mai multe ori, nimeni nu știe cât va fi inflația anul viitor.
Luați România anilor 1990. În 1995, prețurile de consum au crescut cu aproximativ 32 la sută. Mult, dar mult mai puțin decât în 1993 și 1994. Părea că inflația a pornit pe o pantă coborâtoare. Doi ani mai târziu, în 1997, a sărit la aproape 155 la sută. Cine ar fi putut planifica un credit, o investiție sau un contract de muncă în asemenea condiții?
În alte țări, salturile au fost și mai mari. În Peru, inflația era de aproximativ 78 la sută în 1986. Patru ani mai târziu, în 1990, ajunsese la aproape 7.500 la sută. Apoi, în 1992, a coborât din nou sub 75 la sută. Inflația mare are costuri, dar inflația mare și imprevizibilă are costuri mult mai mari. În această lecție ne uităm la două dintre ele: confuzia prețurilor și iluzia monetară.
Cum ați văzut la microeconomie, un preț transmite o informație și, în același timp, oferă un stimulent. Când prețul îngrășămintelor crește, fermierii află că îngrășămintele au devenit mai rare. Totodată, au un motiv să le folosească mai cu grijă sau să caute alternative. Așa coordonează prețurile milioane de decizii, fără ca cineva să le dirijeze de sus.
Dar când inflația ridică toate prețurile deodată, semnalele devin greu de citit. Fermierul vede că îngrășământul s-a scumpit cu 30 la sută. Este mai rar, sau doar circulă mai mulți lei care urmăresc aceleași bunuri? Dacă nu știe răspunsul, nu știe nici ce să facă. Aceasta este confuzia prețurilor.
Același lucru i se întâmplă unui producător de mobilă care vede comenzile crescând în lei. Cererea pentru mobila lui a crescut cu adevărat, sau doar s-au umflat toate sumele? Dacă greșește, angajează oameni și cumpără utilaje pentru o cerere care nu există. Inflația adaugă zgomot în semnale, iar sistemul prețurilor coordonează mai prost activitatea economică.
Al doilea cost ține de felul în care gândim. Mintea noastră nu face automat corecții pentru inflație. Să presupunem, cu cifre ipotetice, că în zece ani prețul unui bilet la teatru a crescut de la 40 la 80 de lei. În aceeași perioadă, aproape toate prețurile s-au dublat, la fel și salariile.
Și totuși, cine își amintește biletul de 40 de lei are impresia că teatrul a devenit scump. Cu această impresie, poate merge mai rar la spectacole, deși prețul real al biletului, adică prețul corectat cu inflația, nu s-a schimbat deloc. Aceasta este iluzia monetară: confundăm schimbările prețurilor nominale cu schimbările prețurilor reale.
Pentru decizii, contează prețurile reale. Doar că memoria noastră reține sumele în lei de atunci, iar recalcularea în prețurile de azi cere un efort pe care rar îl facem. Același lucru se întâmplă la salarii. O mărire de 10 la sută pare o veste bună, chiar dacă prețurile au crescut, în același an, cu 12 la sută și puterea de cumpărare a scăzut.
Așadar, inflația, mai ales cea mare și instabilă, strică semnalele prețurilor și ne împinge spre greșeli de judecată. Dar acestea nu sunt singurele ei costuri. În lecția următoare vedem cum inflația mută avere de la unii la alții și cum poate bloca intermedierea financiară.
Testează-ți cunoștințele: Costurile inflației: confuzia prețurilor și iluzia monetară (6 întrebări)