Impozitarea muncii
Videoclipul nu pornește? Urmărește-l direct pe YouTube.
De ce ies oamenii la pensie? Unii nu mai pot lucra din motive de sănătate. Pentru cei mai mulți, însă, în țările dezvoltate, pensionarea este o alegere. Iar orice alegere, cum știți de la microeconomie, înseamnă să cântăriți costuri și beneficii: venitul din muncă de o parte, timpul liber de cealaltă.
Statul intervine în această cântărire prin două canale: impozitele pe muncă și regulile sistemului public de pensii. Amândouă schimbă cât câștigați efectiv dacă mai lucrați un an. Primul lucru care contează este vârsta de la care puteți încasa pensia publică. Puțini oameni se retrag înainte de ea, pentru că ar rămâne fără venit. Dar regulile contează și pentru cei care ar vrea să lucreze în continuare.
Imaginați-vă un sistem în care, dacă lucrați după o anumită vârstă, pierdeți o parte din pensia la care aveți deja dreptul. În plus, plătiți în continuare impozite pe salariu. Puneți totul pe hârtie și s-ar putea să descoperiți că, lucrând, câștigați aproape la fel ca stând acasă, sau chiar mai puțin. Altfel spus, ați plăti ca să munciți. Așa arătau, pe la sfârșitul secolului trecut, regulile din mai multe țări europene, printre care Olanda.
Economiștii au adunat aceste efecte într-un singur indicator, taxa implicită pe continuarea muncii. El cuprinde atât impozitele pe salariu, cât și pensia pierdută dacă mai lucrați un an. Comparațiile între țări dezvoltate arată un tipar clar. Unde taxa implicită e mare, cum era în Belgia, Franța sau Olanda, bărbații între 55 și 64 de ani lucrează mult mai puțin. Odată cu îmbătrânirea populației, politica aceasta a devenit foarte scumpă, iar multe guverne europene au reformat sistemele de pensii.
Cum arată impozitarea muncii în România? Dintr-un salariu brut, angajatul plătește 25 la sută contribuția la pensii, numită CAS, și 10 la sută contribuția la sănătate, numită CASS. Din ce rămâne se reține un impozit pe venit de 10 la sută. Pentru un salariu brut ipotetic de 8.000 de lei, rămân în mână 4.680 de lei. Angajatorul mai plătește 2,25 la sută. Cu totul, din ce cheltuiește firma pe acel post, aproximativ 43 la sută ajunge la stat.
Până în 2017, cea mai mare parte a contribuțiilor era plătită de angajator. De la 1 ianuarie 2018, ele au trecut la angajat, iar impozitul pe venit a scăzut de la 16 la 10 la sută. Pentru economist, mutarea are o lecție simplă. Cine semnează plata contează mai puțin decât pare. Ce contează pentru decizia de a munci este diferența dintre ce plătește firma și ce primește omul în mână.
O taxă mare pe muncă are două ieșiri. Prima e pensionarea timpurie. În România, vârsta standard de pensionare este de 65 de ani pentru bărbați, iar pentru femei urcă treptat spre 65 de ani până în 2035. Cine are stagiul complet de cotizare poate cere pensia anticipată cu cel mult cinci ani mai devreme, dar pensia se reduce pentru fiecare lună de anticipare. A doua ieșire e munca nedeclarată. Cine lucrează la negru sau primește o parte din bani în plic ocolește taxele, dar pierde protecția și o parte din pensia viitoare.
Aici apare o ironie. Pensiile publice se plătesc din contribuțiile celor care lucrează azi. Când regulile îi împing pe oameni spre pensionare timpurie sau spre munca la negru, sistemul pierde contribuabili și câștigă beneficiari în același timp.
Așadar, taxele și regulile de pensionare schimbă stimulentele de a munci, mai ales în jurul vârstei de pensionare. Statul nu e însă singura forță care poate face asta. În lecția următoare vedem cum o invenție a schimbat decizia femeilor de a studia și de a lucra.
Testează-ți cunoștințele: Impozitarea muncii (6 întrebări)