Rata de participare la forța de muncă
Videoclipul nu pornește? Urmărește-l direct pe YouTube.
În lecțiile despre șomaj ne-am întrebat de ce unii oameni vor să lucreze, dar nu găsesc un loc de muncă. Acum punem o întrebare care vine înaintea ei: cine vrea, de fapt, să lucreze? De ce unii adulți sunt pe piața muncii, iar alții nu?
Ca să răspundem, folosim rata de participare la forța de muncă, numită în statisticile europene rata de activitate. O calculăm împărțind forța de muncă la populația în vârstă de muncă. Forța de muncă, vă amintiți, îi cuprinde pe cei care lucrează și pe șomerii care își caută activ un loc de muncă. Eurostat folosește de obicei grupa de vârstă 15-64 de ani.
Un exemplu cu cifre rotunde, inventate. Să presupunem o comunitate cu o mie de adulți între 15 și 64 de ani. Dintre ei, 640 lucrează, 40 caută de lucru, iar restul de 320 sunt studenți, pensionari sau persoane care au grijă de casă și de familie. Forța de muncă este 640 plus 40, adică 680. Rata de participare este deci 68 la sută. Cei 320 nu sunt șomeri. Sunt inactivi, adică în afara forței de muncă.
Rata de participare se schimbă în timp, iar Statele Unite au o serie lungă care ne arată bine de ce. În 1950, aproximativ 59 la sută dintre adulții americani erau pe piața muncii. Până în 2000, proporția a urcat la circa 67 la sută, apoi a coborât. Dar dacă despărțim seria pe sexe, vedem două povești opuse. Participarea femeilor a crescut de la aproximativ o treime în 1950 la aproape 60 la sută în 2000. Participarea bărbaților a scăzut încet, de la 86 la sută la aproximativ 75 la sută în aceeași perioadă.
Ce a stat în spatele acestor tendințe? O parte din răspuns este schimbarea structurii economiei. Industria a ajuns să producă mai mult cu mai puțini oameni, datorită tehnologiei. Locurile de muncă pierdute erau adesea ale bărbaților fără multă școală, care nu au găsit ușor posturi la fel de bine plătite în alte sectoare. Unii dintre ei au ieșit de pe piața muncii. În același timp, au crescut serviciile, ca educația și sănătatea, unde lucrau tradițional multe femei. Iar femeile și-au crescut nivelul de educație mai repede decât bărbații.
Să ne uităm acum la România. În 2025, rata de activitate a populației între 15 și 64 de ani era de aproximativ 67 la sută, față de peste 75 la sută în media Uniunii Europene. Diferența vine mai ales de la femei. La bărbați, România e cu doar câteva puncte sub media europeană. La femei, diferența e de peste 13 puncte procentuale.
Același lucru se vede la rata de ocupare, adică proporția celor care chiar lucrează. În 2025, în grupa de vârstă 20-64 de ani, rata de ocupare a României era de 69 la sută, față de 76,1 la sută în Uniune. Doar Italia avea o rată mai mică. Diferența dintre rata de ocupare a bărbaților și cea a femeilor era la noi de aproape 19 puncte procentuale, tot a doua ca mărime din UE. În media europeană, diferența era sub 10 puncte.
Există și diferențe mari între regiuni. În 2025, în București-Ilfov, rata de ocupare trecea de 80 la sută, peste media europeană. În Sud-Vest Oltenia și în Sud-Est, era în jur de 62 la sută. Unde există multe servicii și firme noi, oamenii găsesc mai ușor de lucru și au mai multe motive să rămână pe piața muncii.
În România mai intervine un factor: emigrația. Foarte mulți români lucrează în alte țări ale Uniunii. Ei nu apar nici ca ocupați, nici ca șomeri în statistica românească, pentru că nu mai locuiesc aici. Cei care pleacă sunt de obicei tineri și activi, așa că emigrația schimbă și structura pe vârste a celor rămași. De aceea, comparațiile între ani diferiți trebuie citite cu grijă.
Al doilea mare factor este structura pe vârste a populației. Tinerii lucrează mai puțin, pentru că mulți sunt la liceu sau la facultate. Vârstnicii lucrează mai puțin, pentru că mulți s-au pensionat. Cei mai activi sunt adulții între 25 și 54 de ani. Dacă ponderea acestei grupe în populație scade, rata de participare scade și ea, chiar dacă economia merge bine și nimeni nu și-a schimbat comportamentul.
Exact asta s-a întâmplat în Statele Unite după 2000. Mulți comentatori au citit scăderea participării ca semn al unei economii mai slabe decât arăta rata șomajului. Explicația aceasta conține, probabil, o parte de adevăr. Dar o mare parte din scădere are o cauză mai simplă: generația numeroasă născută după al Doilea Război Mondial a început să iasă la pensie. Pentru anii de după 2007, estimările atente arată că aproximativ jumătate din scădere putea fi prevăzută doar din demografie.
România are propria variantă a acestei povești. Generațiile născute la sfârșitul anilor 1960 sunt printre cele mai numeroase din istoria țării, iar în anii următori vor ajunge la vârsta de pensionare. Ce înseamnă asta pentru piața muncii? Că o scădere a ratei de participare poate veni pur și simplu din calendar, nu din vreo criză.
Așadar, cine participă la piața muncii depinde de structura economiei și de vârsta populației. Dar mai depinde de ceva ce economiștii nu uită niciodată: stimulentele. În lecția următoare vedem cum taxele și regulile de pensionare îi fac pe oameni să lucreze mai mult sau mai puțin.
Testează-ți cunoștințele: Rata de participare la forța de muncă (6 întrebări)