Ratele de creștere sunt esențiale
Videoclipul nu pornește? Urmărește-l direct pe YouTube.
În lecția trecută am văzut cât de mari sunt diferențele de bogăție dintre țări. Acum întrebarea devine: cum s-a ajuns aici? Răspunsul scurt ține de ratele de creștere. Mai exact, de ceea ce se întâmplă atunci când o rată, chiar și mică, se menține zeci de ani la rând.
Mai întâi, o capcană de citire a graficelor. Un salariu de 2.000 de lei care crește cu un procent înseamnă 20 de lei în plus. Unul de 20.000 de lei care crește tot cu un procent înseamnă 200 de lei. Pe o axă obișnuită, a doua creștere pare de zece ori mai mare, deși ritmul e identic. De aceea, un PIB care crește constant pare să urce tot mai abrupt, ca și cum economia ar accelera. De fapt, crește doar baza.
Soluția este o scară logaritmică. Pe ea, fiecare diviziune înseamnă o dublare: de la 2.000 la 4.000, de la 4.000 la 8.000 și așa mai departe. Avantajul e că o linie dreaptă înseamnă o rată de creștere constantă. Iată PIB-ul real pe locuitor al Statelor Unite din 1800 încoace, după estimările istorice ale proiectului Maddison. Linia e surprinzător de dreaptă.
Aici ne ajută un instrument simplu, regula lui 70. Ca să aflați în câți ani se dublează o mărime, împărțiți 70 la rata ei anuală de creștere, exprimată în procente. La unu la sută pe an, dublarea durează cam 70 de ani. La doi la sută, cam 35 de ani. La șapte la sută, doar zece ani.
Aplicăm regula pe Statele Unite. Între 1800 și 2022, PIB-ul real pe locuitor a crescut, în medie, cu aproximativ 1,4 la sută pe an. Împărțim 70 la 1,4 și aflăm că s-a dublat cam o dată la 50 de ani. Nu e o rată spectaculoasă. Secretul bogăției americane nu e o creștere fulminantă, ci una constantă, menținută peste două secole.
Acum, un experiment de gândire. Să presupunem că, din 1800 încoace, economia americană ar fi crescut cu doar unu la sută pe an. Astăzi, americanul mediu ar avea cam 23.000 de dolari pe an, adică nivelul de trai al Americii de la sfârșitul anilor 1960. Invers, cu trei la sută pe an, nivelul de azi ar fi fost atins în jurul anului 1906, iar astăzi venitul mediu ar fi de vreo 1,8 milioane de dolari. Diferența dintre unu și trei la sută pare mică. Pe două secole, este uriașă.
Aceasta este lecția principală: diferențele mici între ratele de creștere, păstrate mult timp, produc diferențe enorme de nivel de trai.
Graficul ne mai permite un joc. Putem așeza o țară de azi pe linia timpului americană, în anul în care SUA aveau același venit pe locuitor. După aceste estimări, India anului 2022 corespunde Americii din jurul anului 1900, iar China, Americii de la începutul anilor 1960. România anului 2022 corespunde Americii de la începutul anilor 1970. Țările care cresc repede își schimbă locul pe această linie de la un an la altul.
Comparațiile între epoci nu sunt însă perfecte. Astăzi, chiar și țara cu cea mai scurtă speranță de viață stă mai bine decât stătea Marea Britanie în jurul anului 1800, când media era de aproximativ 40 de ani. Explicația: țările sărace beneficiază de descoperirile făcute în țările bogate, de la vaccinuri și antibiotice până la igiena apei. Ideile trec granițele, chiar și acolo unde PIB-ul crește încet.
Să aplicăm regula lui 70 la România. Conform datelor Eurostat, între 2000 și 2025 PIB-ul real pe locuitor al României a crescut în medie cu aproximativ 4,1 la sută pe an, iar media Uniunii Europene cu aproximativ 1,2 la sută. La 4,1 la sută, venitul se dublează în vreo 17 ani. O țară rămasă în urmă poate crește atât de repede pentru că adoptă tehnologii și metode de organizare care există deja în altă parte.
Cât ar mai dura până la media Uniunii? Ce urmează e un exercițiu ipotetic, nu o prognoză. După datele provizorii pentru 2025, PIB-ul pe locuitor al României, ajustat cu nivelul prețurilor, era de 78 la sută din media UE. Ca să ajungă la o sută, raportul trebuie să mai crească cu vreo 28 la sută. Dacă România ar crește în fiecare an cu două puncte procentuale mai repede decât media, ar ajunge-o în aproximativ 13 ani. Cu un singur punct în plus, în aproximativ 25 de ani. Cu o jumătate de punct, în vreo 50 de ani. Pentru comparație, între 2007 și 2025, când raportul a urcat de la 44 la 78, avansul mediu a fost de peste trei puncte pe an.
Există însă o limită. Cu cât o țară se apropie de frontieră, cu atât are mai puțin de copiat. Țările cele mai bogate cresc mai încet, pentru că trebuie să inventeze lucruri noi ca să meargă mai departe. Vom reveni asupra diferenței dintre creșterea prin recuperare și creșterea la frontiera tehnologică în modulul despre modelul Solow.
Rămâne o întrebare. Dacă o creștere modestă, dar constantă, face asemenea minuni, de ce a pornit abia în ultimele două secole? De ce nu în anul 1200? Despre asta vorbim în lecția următoare.
Testează-ți cunoștințele: Ratele de creștere sunt esențiale (6 întrebări)