Faptele de bază ale bogăției
Videoclipul nu pornește? Urmărește-l direct pe YouTube.
Că lumea e împărțită între țări bogate și țări sărace nu e o noutate pentru nimeni. Mai puțin evident este cât de adâncă e prăpastia dintre ele și cu ce instrument o putem măsura. Vă avertizez de pe acum: cifrele s-ar putea să vă surprindă.
Folosim instrumentul din modulul trecut: PIB-ul real pe locuitor, adică PIB-ul împărțit la numărul de locuitori. El ne spune, cu aproximație, câte bunuri și servicii își poate permite o persoană obișnuită într-un an. Ca să fie mai ușor de imaginat, să transformăm totul în coșuri de cumpărături. Fiecare coș valorează o mie de dolari internaționali pe an.
Începem cu Burundi, o țară mică din Africa de Est, fără ieșire la mare. Dintre țările pentru care Banca Mondială are date, în 2024 Burundi avea cel mai mic PIB pe locuitor ajustat cu nivelul prețurilor. Un locuitor obișnuit își putea permite, într-un an, cam un coș. Unul singur.
Acum gândiți-vă la vecinii noștri din Republica Moldova. Câte coșuri credeți că își permite, în medie, un locuitor de acolo? Dar unul din România? Dar din Germania? Opriți puțin videoclipul și notați-vă estimările. Le verificăm imediat.
Iată cifrele Băncii Mondiale pentru 2024. Republica Moldova: aproximativ 18.700 de dolari pe locuitor, cam 19 coșuri. România: aproximativ 49.000 de dolari, adică 49 de coșuri. Germania: aproximativ 74.000, adică 74 de coșuri. Luxemburgul trece de 150 de coșuri, dar e un caz special: mulți dintre cei care muncesc acolo locuiesc în țările vecine, așa că producția lor se împarte la puțini locuitori.
Toate aceste cifre sunt ajustate cu paritatea puterii de cumpărare, pe scurt PPC. De ce e nevoie de ea? Gândiți-vă la un tuns. Să presupunem că la București costă 50 de lei, iar la Viena 30 de euro, adică de vreo trei ori mai mult. E același serviciu, cu aceeași foarfecă. Dacă am transforma veniturile doar la cursul de schimb, am subestima cât își pot permite oamenii din țările unde serviciile locale sunt ieftine. PPC corectează această diferență și este cea mai bună metodă pe care o avem pentru a compara nivelul de trai între țări.
Acum să comparăm. Un locuitor obișnuit al Republicii Moldova își permite de vreo 16 ori mai mult decât unul din Burundi. Un român, de aproximativ 41 de ori mai mult. Un german, de vreo 60 de ori mai mult. Când vorbim despre bogăția națiunilor, nu discutăm despre câteva procente. Discutăm despre multiplicatori: de zeci de ori, iar în cazul Luxemburgului, de peste o sută de ori.
Mai observați ceva. Ne gândim uneori la Republica Moldova ca la o țară săracă, și față de România chiar este: diferența e de peste două ori și jumătate. Dar gândiți în proporții. Germania are de vreo patru ori mai mult decât Republica Moldova, iar Republica Moldova are de vreo 16 ori mai mult decât Burundi. Pe scara proporțiilor, Republica Moldova e mai aproape de Germania decât de Burundi. Ce numim noi „sărac” în Europa e foarte departe de sărăcia extremă din alte părți ale lumii.
Iar diferențele nu țin doar de coșuri cu lucruri. Cum ați văzut în lecția despre nivelul de trai, venitul merge împreună cu sănătatea și cu speranța de viață. În 2024, un copil născut în Germania putea spera să trăiască aproximativ 81 de ani. Unul născut în Republica Centrafricană, una dintre cele mai sărace țări ale lumii, aproximativ 58.
Rămân câteva întrebări firești. De când datează o asemenea prăpastie? Se închide cu timpul sau se lărgește? Și ce au făcut țările care au reușit să urce? Le luăm pe rând în lecțiile următoare.
Testează-ți cunoștințele: Faptele de bază ale bogăției (6 întrebări)