Curbele de indiferență
Videoclipul nu pornește? Urmărește-l direct pe YouTube.
Când alegem ce să cumpărăm, suntem limitați de venit și de prețuri. Dar la fel de mult contează gusturile noastre, adică preferințele: ce ne place și ce nu. Ca să păstrăm lucrurile simple, rămânem în lumea cu două bunuri din lecția trecută: pizza și cafea.
Să zicem că vă arăt mai multe combinații și vă rog să le ordonați, de la cea preferată la cea mai puțin dorită. Asta înseamnă, de fapt, să vă descrieți preferințele. Să punem combinațiile pe un grafic, cu pizza pe săptămână pe axa orizontală și cafele pe săptămână pe axa verticală.
Pizza și cafeaua sunt bunuri, adică lucruri care ne aduc utilitate. Așa că, în general, ne dorim mai mult din ele. Cel puțin eu așa fac. Să pornim de la combinația E: 3 pizza și 4 cafele pe săptămână. Este evident că 4 pizza și 5 cafele vă plac mai mult decât E. La fel de evident, 2 pizza și 3 cafele vă plac mai puțin.
Putem generaliza. Orice combinație din dreapta și de deasupra lui E vă dă cel puțin la fel de mult din fiecare bun și mai mult din cel puțin unul. Uneori, mai mult din amândouă. Și cum mai mult înseamnă mai bine, toate aceste combinații sunt preferate lui E. Invers, orice combinație din stânga și de sub E vă dă mai puțin din cel puțin un bun. Ea vă lasă într-o situație mai proastă.
Rămân zonele albe: mai multă cafea, dar mai puțină pizza, sau invers. Aici se ascund combinațiile între care sunteți indiferenți. Poate nu v-ar deranja deloc să aveți o singură pizza și 10 cafele în loc de E. Sau 5 pizza și doar 2 cafele. Când cineva vă întreabă ce preferați și răspundeți sincer „mi-e totuna”, spuneți de fapt că sunteți indiferenți între cele două variante.
Curba care unește toate combinațiile între care sunteți indiferenți se numește curbă de indiferență. Fiecare punct de pe ea vă aduce aceeași satisfacție, adică aceeași utilitate.
Am desenat curba pornind de la E, dar putem face același lucru pornind de la orice altă combinație. Obținem astfel mai multe curbe, fiecare pentru un alt nivel de utilitate. Împreună, ele formează harta voastră de indiferență.
Observați că o curbă de indiferență nu este o linie dreaptă. Panta ei se schimbă de la un punct la altul. Această pantă se numește rata marginală de substituție. Ea arată câte cafele sunteți dispuși să cedați ca să primiți încă o pizza, astfel încât satisfacția voastră să rămână aceeași.
Cel mai simplu mod de a o găsi, fără calcul diferențial, este să trasăm o dreaptă tangentă la curbă în punctul care ne interesează. Luați combinația cu o pizza și 10 cafele. Aveți puțină pizza și multă cafea. Tangenta în acest punct are panta minus 4, deci rata marginală de substituție este 4. Sunteți dispuși să renunțați la patru cafele ca să mai primiți o pizza.
Mergeți acum de-a lungul curbei, spre mai multă pizza. Rata marginală de substituție scade. De ce? Dacă v-ați gândit la utilitatea marginală, ați nimerit. Fiecare pizza în plus vă aduce mai puțină satisfacție decât precedenta. Așa că, pentru a rămâne pe aceeași curbă, sunteți dispuși să dați pentru ea tot mai puține cafele. Ca desenul să rămână simplu, în exemplul nostru am presupus că fiecare cafea vă aduce aceeași satisfacție, oricâte ați avea. Toată scăderea vine, deci, din partea pizzei. În realitate, adesea se adaugă și un al doilea efect: cu cât vă rămân mai puține cafele, cu atât fiecare contează mai mult, și vă e și mai greu să le cedați.
În punctul E, cu 3 pizza și 4 cafele, tangenta are panta minus 2. Rata marginală de substituție este acum 2: dați doar două cafele pentru încă o pizza, cu două mai puțin decât atunci când aveați o singură pizza. Pentru că disponibilitatea de a ceda cafele scade pe măsură ce aveți mai multă pizza, rata marginală de substituție scade de-a lungul curbei.
De aceea cele mai multe curbe de indiferență arată ca a noastră: sunt curbate spre origine, adică sunt convexe. Forma lor vine din faptul că disponibilitatea de a schimba un bun pe altul depinde de combinația pe care o aveți deja.
Există însă și excepții, iar curbele pot arăta foarte diferit. Să zicem că pentru voi sucul de portocale și sucul de mere sunt practic același lucru. Sunt substitute perfecte. Atunci vă e totuna dacă beți două pahare din fiecare sau trei pahare de portocale și unul de mere. Curbele de indiferență sunt linii drepte, iar rata marginală de substituție este constantă, egală cu 1.
Celălalt caz extrem sunt complementele perfecte. Gândiți-vă la crenvurști și chifle pentru hot dog. Vreți exact o chiflă pentru fiecare crenvurșt. Dacă vă dau două chifle, dar un singur crenvurșt, nu sunteți cu nimic mai bine decât cu o chiflă și un crenvurșt. A doua chiflă nu are ce să țină. Aici curbele de indiferență au forma unor unghiuri drepte.
Curbele de indiferență au multe forme, dar câteva proprietăți comune. Prima: când vorbim de bunuri, ele sunt descrescătoare. Singurul mod de a păstra aceeași utilitate atunci când primiți mai mult dintr-un bun este să aveți mai puțin din celălalt. A doua: pentru că mai mult înseamnă mai bine, curbele aflate mai departe de origine, adică mai sus și mai la dreapta, reprezintă niveluri mai mari de utilitate.
Totul se inversează dacă vorbim de lucruri nedorite, cum ar fi poluarea sau gunoiul. Din ele vrem cât mai puțin, așa că vă este cu atât mai bine cu cât vă apropiați de origine.
O altă proprietate importantă: curbele de indiferență ale aceleiași persoane nu se pot intersecta. Gândiți-vă ce ar însemna. Punctul în care s-ar tăia două curbe ar aparține amândurora. Ar reprezenta în același timp două niveluri diferite de utilitate, ceea ce nu are sens. Iar economiștilor nu le plac lucrurile fără sens, așa că pornim de la ipoteza că nu se întâmplă. Atenție, asta nu înseamnă că toți oamenii au aceleași gusturi. Curbele voastre pot arăta cu totul altfel decât ale colegului de alături. Doar că ale voastre nu se taie între ele.
Preferințele țin de gusturi și de dorințe. Deciziile reale cer însă să aducem în imagine și realitatea: venitul nostru și prețurile formate pe piață. În lecția următoare punem cele două laolaltă.
Testează-ți cunoștințele: Curbele de indiferență (13 întrebări)