Diferențele salariale compensatorii
Videoclipul nu pornește? Urmărește-l direct pe YouTube.
La finalul lecției trecute am făcut o afirmație care poate surprinde: firmele au un stimulent să facă locurile de muncă mai sigure, pentru că astfel pot plăti salarii mai mici. Să vedem de ce.
Ideea de bază a diferențelor salariale compensatorii este că salariile se ajustează până când locurile de muncă ce cer aceeași calificare oferă pachete de compensație asemănătoare. Meseriile neplăcute trebuie să plătească mai mult decât cele plăcute. Exact la fel stau lucrurile cu siguranța. Locurile de muncă riscante trebuie să plătească mai mult decât cele sigure.
Să luăm două locuri de muncă în pescuit. Unul este în apele calde ale Golfului Mexic, cu risc mic. Celălalt este în apele reci și agitate din jurul Alaskăi, cu risc mare. Dacă cele două cer aceeași calificare, mai puțini oameni vor fi dispuși să lucreze în locul riscant.
Oferta de muncă mai mică pentru jobul riscant înseamnă un salariu mai mare. Diferența de salariu se ajustează până când compensează exact riscul suplimentar. Acum priviți invers. Dacă firma din Alaska ar reuși să facă munca la fel de sigură ca în Golful Mexic, ar putea plăti salarii mai mici.
Prin urmare, firma are un stimulent să investească în siguranță ori de câte ori costul investiției este mai mic decât prima de risc pe care altfel ar trebui s-o plătească lucrătorilor. Și cu cât lucrătorii cer mai mult ca să accepte riscul, cu atât stimulentul firmei este mai puternic.
Să aplicăm acest principiu la istoria țărilor dezvoltate. Locurile de muncă sunt astăzi mult mai sigure în țările bogate decât în cele sărace, și mult mai sigure decât erau în trecut, când și țările bogate erau mai sărace. Mulți cred că meritul este în primul rând al reglementărilor și al sindicatelor. Mulți economiști susțin însă că rolul lor a fost relativ mic. Cauza principală a fost creșterea bogăției, împreună cu motivația profitului.
Pe măsură ce au devenit mai bogați, lucrătorii au cerut salarii tot mai mari ca să accepte riscul. Asta a crescut stimulentul firmelor de a face locurile de muncă mai sigure, pentru că un loc de muncă sigur se poate plăti mai puțin. Cu alte cuvinte, oamenii mai bogați cumpără mai multe televizoare mari și cumpără, de asemenea, mai multă siguranță la locul de muncă. Motivația profitului îi împinge pe producători să le ofere și una, și cealaltă.
Există însă două precizări. Prima: mecanismul funcționează doar dacă lucrătorii cunosc riscurile. Nimeni nu acceptă un salariu mai mic în schimbul reducerii unui risc despre care nu știe nimic. Aici ajută, în parte, asigurarea obligatorie pentru accidente de muncă, atunci când prima de asigurare depinde de istoricul firmei. În Statele Unite, de exemplu, firmele cu mai multe accidente plătesc mai mult. Astfel, firma are motiv să țină cont și de riscurile pe care lucrătorii nu le văd, cu condiția ca accidentul să se producă la locul de muncă.
A doua precizare privește riscurile ascunse care apar mult mai târziu: azbestul, radiațiile, substanțele care pot provoca boli după zeci de ani. Pe acestea nici piața, nici asigurarea de accidente nu le gestionează bine. Aici răspunderea civilă în instanță și reglementarea au un rol de jucat.
Dar nici statul nu le rezolvă perfect. Inspectorii nu au informațiile pe care le are cineva care lucrează zilnic acolo, iar regulile scrise pentru tehnologia de ieri pot impune proceduri costisitoare care nu mai reduc riscul real. Pentru riscurile ascunse pe termen lung, niciun sistem nu funcționează foarte bine.
Pe scurt, diferențele salariale compensatorii transformă siguranța într-un lucru pe care firmele au interes să-l ofere. Iar o societate mai bogată își permite să ceară mai multă siguranță.
Testează-ți cunoștințele: Diferențele salariale compensatorii (8 întrebări)