Discriminarea prin preț și bunăstarea socială
Videoclipul nu pornește? Urmărește-l direct pe YouTube.
În lecția trecută am văzut că discriminarea prin preț e bună pentru monopol, pentru că îi crește profitul. Dar pentru societate, în ansamblu? Crește sau scade bunăstarea socială? Despre asta vorbim astăzi.
Răspunsul complet e complicat, dar avem o regulă practică. Dacă discriminarea prin preț crește cantitatea produsă și vândută, atunci foarte probabil crește și bunăstarea. Dacă producția nu crește, bunăstarea probabil scade.
Să revenim la exemplul cu medicamentul pentru HIV. Producătorul cerea aproximativ 12,50 dolari pe pastilă în Europa și cam 50 de cenți în Africa. Să presupunem acum că o lege l-ar obliga să ceară un singur preț în toată lumea. Ce preț ar alege? Mai aproape de 12,50 dolari sau mai aproape de 50 de cenți?
Cel mai probabil, firma ar renunța pur și simplu la piața africană, unde oricum nu câștiga mult, și ar pune un preț unic apropiat de cel european. Aici apare o idee greșită destul de răspândită. Mulți cred că, dacă am putea importa liber medicamente din țările unde sunt mai ieftine, toată lumea ar plăti mai puțin. Probabil că nu. Dacă reimportul, legal sau ilegal, ar deveni obișnuit, producătorii ar renunța la discriminarea prin preț și ar ridica prețul pentru toată lumea.
Cine ar câștiga din prețul unic? Europenii nu, pentru că ar plăti în continuare un preț mare. Africanii ar pierde, pentru că n-ar mai putea cumpăra medicamente esențiale la preț mic. În acest caz, discriminarea prin preț e benefică, pentru că mărește producția. Le dă unor oameni șansa să cumpere un produs pe care altfel nu și l-ar permite deloc.
Mai există un avantaj, important în ramurile cu costuri fixe mari, cum sunt medicamentele. Profitul suplimentar adus de discriminare face cercetarea și dezvoltarea mai profitabile. Deci se vor inventa mai multe medicamente noi. Iar de asta beneficiază și europenii.
În cazul medicamentelor, cu cât piața potențială e mai mare, cu atât se investește mai mult în cercetare. Paradoxal, pentru un bolnav e un avantaj ca boala lui să fie întâlnită la cât mai mulți oameni: crește șansa să apară un tratament.
Logica se aplică și în alte domenii. Datorită discriminării prin preț, companiile aeriene pot oferi mai multe zboruri, spre mai multe destinații, la ore mai convenabile. De asta profită și oamenii de afaceri, deși plătesc bilete scumpe: au șanse mai mari să găsească un zbor exact când au nevoie. La fel cu programele de calculator. Dacă studenții n-ar cumpăra deloc licența la preț întreg, prețul redus pentru ei aduce un câștig aproape tuturor.
Mai general, discriminarea prin preț ajută la împărțirea costurilor fixe de cercetare pe un număr mai mare de cumpărători. Asta înseamnă mai multă inovație, iar inovația ne avantajează aproape pe toți.
Să ducem ideea la extrem. Forma supremă de discriminare este cea în care fiecare client plătește exact cât e dispus să plătească, niciun leu mai puțin. Economiștii o numesc discriminare perfectă prin preț. În acest caz, surplusul consumatorului este zero. Toate câștigurile din schimb ajung la monopol. Totuși, se produce cantitatea eficientă și nu există pierdere netă de bunăstare.
Să vedem asta pe un grafic. Priviți curba cererii ca pe o scară. Fiecare treaptă arată cât este dispusă să plătească o persoană pentru o unitate din produs. Prima treaptă, cea mai înaltă, este a Anei. Urmează Bogdan, apoi Cristina, și tot așa, până la Dan, cu cea mai mică disponibilitate de a plăti.
Dacă monopolul ar putea cere fiecăruia exact suma maximă pe care e dispus să o plătească, ar coborî treaptă cu treaptă de-a lungul curbei cererii. Ar vinde fiecare unitate pentru care disponibilitatea de a plăti depășește costul marginal. S-ar opri exact acolo unde cererea întâlnește costul marginal.
Altfel spus, monopolul ar produce aceeași cantitate ca o ramură în concurență perfectă. Diferența este cine primește câștigurile. În concurență, ele ajung la consumatori. În discriminarea perfectă, toate ajung la monopol. Firește, pentru asta monopolul ar trebui să aibă foarte multe informații despre fiecare client.
Există așa ceva în realitate? Există cazuri care se apropie, iar unul vă este foarte cunoscut: universitățile. Mai ales cele private din Statele Unite practică discriminarea prin preț excepțional de bine, chiar mai bine decât companiile aeriene, pentru că puțini își dau seama ce se întâmplă de fapt.
Universitățile americane oferă multor studenți ajutor financiar, adică reduceri de taxă. Altfel spus, cer unor studenți mai mult decât altora. Bursele și reducerile par un gest generos, și chiar sunt. Dar sunt, în același timp, o formă de discriminare prin preț care crește încasările universității. Ca să primească ajutor, familiile trebuie să dea universității o mulțime de informații: declarații fiscale, venituri, conturi bancare, locuința pe care o dețin. Cu toate aceste date, universitatea poate stabili foarte multe prețuri diferite, apropiindu-se de discriminarea perfectă.
Să luăm cifre mai vechi, dar edificatoare, de la Williams College, un colegiu american. Jumătate dintre studenți plăteau taxa întreagă, de aproximativ 32.000 de dolari pe an. Cealaltă jumătate primea ajutor, dar în proporții foarte diferite. Studenții din familii cu venituri de peste circa 91.000 de dolari pe an plăteau în medie cam 22.000. Cei din familiile foarte sărace puteau plăti doar 1.600 de dolari. Un preț putea fi, deci, de douăzeci de ori mai mare decât altul.
Pentru universități, discriminarea are mult sens, pentru că au costuri marginale mici și costuri fixe mari. Dacă profesorul ține oricum cursul de Introducere în economie, costul unui student în plus în sală e aproape zero. Chiar și un student care plătește puțin aduce mai mult decât costă. Iar banii lui ajută la acoperirea costurilor fixe: salariile, clădirile, tot ce ține universitatea în funcțiune.
Așadar, discriminarea prin preț crește profitul universităților, dar probabil crește și numărul celor care studiază. Și împarte costurile fixe pe mai mulți studenți. Din aceste motive, cel mai probabil, crește bunăstarea socială.
Până aici am discutat formele evidente de discriminare prin preț. În lecțiile următoare trecem la strategii mai subtile, pe care le întâlniți zilnic: vânzarea legată și vânzarea la pachet.
Testează-ți cunoștințele: Discriminarea prin preț și bunăstarea socială (12 întrebări)