Intrare, ieșire și curba ofertei: ramura cu costuri constante
Videoclipul nu pornește? Urmărește-l direct pe YouTube.
Lecția aceasta cere puțin mai multă atenție. Vom arăta de ce o ramură cu costuri constante are o curbă a ofertei pe termen lung perfect orizontală. Luați-o pas cu pas și, dacă e nevoie, reveniți asupra graficelor.
O ramură cu costuri constante este una în care producția poate crește foarte mult fără să împingă costurile în sus. Exemple: creioanele, ridichile sau înregistrarea numelor de domenii pe internet. Să le luăm pe rând.
De ce avem nevoie ca să facem mai multe creioane? De mai mult lemn, mai mult grafit și mai mult cauciuc. Numai că, pentru creioane în plus, ne trebuie doar puțin lemn în plus față de tot lemnul folosit în lume. La fel, puțin grafit și puțin cauciuc în plus, raportat la consumul mondial. Putem crește mult numărul de creioane, iar cererea pentru inputuri crește atât de puțin încât prețul lemnului nici nu se clintește.
Cu locuințele ar fi altă poveste. Construcțiile folosesc enorm de mult lemn. Dacă am construi mult mai multe case, am cere mult mai mult lemn și am putea împinge prețul lui în sus. După logica din lecția trecută, construcțiile ar fi atunci o ramură cu costuri crescătoare.
Cu ridichile, ideea e aceeași. Putem crește mult producția de ridichi fără să scumpim terenul sau îngrășămintele. Ridichile ocupă o parte prea mică din piața terenului agricol și din cea a îngrășămintelor ca să miște prețurile acestora.
Și cu numele de domenii la fel. Internetul a crescut enorm, dar înregistrarea unui domeniu a rămas ieftină. Pentru a înregistra mai multe domenii e nevoie doar de puțină putere de calcul în plus, o fărâmă din toate calculatoarele lumii. Concluzia pentru toate aceste bunuri este aceeași: curba ofertei pe termen lung este orizontală.
Să trecem la grafic. Vom urmări cum se adaptează o ramură cu costuri constante la o creștere a cererii. Ca să înțelegem tot mecanismul, privim simultan două grafice. În stânga, piața. În dreapta, o firmă reprezentativă. Ramura are multe firme, aproape identice, iar noi alegem una care să le reprezinte pe toate. Folosim cifre rotunde, ipotetice.
Începem cu piața, pe care o cunoașteți bine. Avem curba cererii și curba ofertei pe termen scurt. Ele se intersectează în punctul A, la 2 lei pe creion și 100 de mii de creioane pe zi. Cantitatea cerută este egală cu cantitatea oferită. Acesta este echilibrul inițial, pe termen scurt. Vom vedea că este și un echilibru pe termen lung.
Și firma reprezentativă este în echilibru. Ea maximizează profitul, deci prețul este egal cu costul marginal: produce o mie de creioane pe zi. În plus, prețul este egal cu costul mediu, deci profitul economic este zero. Firma obține un profit normal. Avem 100 de firme a câte o mie de creioane, adică cele 100 de mii de creioane de pe piață.
Acum crește cererea, să zicem pentru că elevii au nevoie de mai multe creioane la începutul anului școlar. Pe piață, curba cererii se deplasează spre dreapta, iar prețul urcă la un nou echilibru, punctul B: 2,50 lei pe creion și 125 de mii de creioane pe zi. În același timp, la firmă, prețul mai mare o face să se extindă de-a lungul curbei costului marginal. Ea ajunge tot într-un punct B: 1.250 de creioane pe zi.
Să privim mai atent firma. De ce urcă oferta pe termen scurt? Tocmai pentru că fiecare firmă existentă își mărește producția, urcând pe curba costului marginal, atunci când prețul crește. Prin termen scurt înțelegem perioada în care firme noi nu au avut încă timp să intre în ramură. Toată creșterea ofertei vine deci de la firmele deja existente: 100 de firme a câte 1.250 de creioane fac exact 125 de mii.
Dar observați ce s-a întâmplat cu profitul. Înainte, firma avea profit economic zero. Acum prețul este 2,50 lei, iar costul mediu la 1.250 de creioane este 2,05 lei. Diferența, 45 de bani pe creion, înmulțită cu 1.250 de creioane, dă un profit de 562,50 lei pe zi. Este un profit peste cel normal.
Un asemenea profit nu trece neobservat. Alți întreprinzători își spun: vreau și eu o felie din plăcinta asta. Și știm din lecțiile trecute ce se întâmplă când prețul este peste costul mediu: intră firme noi în ramură.
Ce face intrarea? Pe piață, deplasează spre dreapta curba ofertei pe termen scurt. Cu mai multe firme, la orice preț se oferă mai multe creioane. Pe măsură ce oferta crește, prețul coboară de-a lungul noii curbe a cererii. Iar la firma reprezentativă, prețul mai mic o face să coboare pe curba costului marginal și să producă mai puțin. Profitul se micșorează.
Unde se oprește acest proces? Acolo unde profitul economic revine la zero. Asta se întâmplă la 2 lei pe creion, din nou la minimul costului mediu. Pe piață ajungem în punctul C: 150 de mii de creioane pe zi. La firmă ajungem înapoi la o mie de creioane, în același loc în care am pornit. Diferența este că acum există 150 de firme în loc de 100.
Acum vedem de ce curba ofertei pe termen lung este orizontală. Am pornit din punctul A, la minimul costului mediu. Am ajuns în punctul C, tot la minimul costului mediu. Prețul pe termen lung a rămas 2 lei, deși ramura produce acum cu 50% mai mult. Unind punctele A și C, obținem o curbă a ofertei pe termen lung orizontală, la nivelul minimului costului mediu.
Unde intervine ipoteza costurilor constante? Exact aici. Ideea este că, atunci când ramura se extinde prin intrarea de firme noi, costurile firmei reprezentative nu cresc. Motivul: ramura e mică față de piețele inputurilor ei. Când producem mai multe creioane, nu scumpim lemnul sau grafitul. Prin urmare, curba costului mediu a firmei nu se mișcă, indiferent dacă ramura crește sau se micșorează.
Iar dacă curba costului mediu nu se mișcă, singurul echilibru cu profit economic zero este la minimul ei. Pe termen lung, prețul este împins mereu înapoi la acest minim, unde profitul este zero. De aceea punctele A și C stau pe aceeași curbă a ofertei pe termen lung, orizontală.
A fost multă informație, așa că o recapitulăm pe scurt. Am pornit de la echilibrul din punctul A. Creșterea cererii ne-a dus, pe termen scurt, în punctul B, unde fiecare firmă avea profit pozitiv. Profitul a atras firme noi. Acestea au deplasat spre dreapta oferta pe termen scurt și au împins prețul în jos, până la noul echilibru pe termen lung din punctul C. Acolo profitul economic este din nou zero, la minimul costului mediu. Curba costului mediu nu s-a mișcat, pentru că prețurile inputurilor nu s-au schimbat. De aceea oferta pe termen lung este orizontală.
Mecanismul funcționează la fel și în sens invers. Dacă cererea de creioane ar scădea, prețul ar coborî pe termen scurt sub 2 lei. Firmele ar avea pierderi, pentru că prețul ar fi sub costul mediu. Unele ar ieși din ramură, oferta s-ar deplasa spre stânga, iar prețul ar urca înapoi la 2 lei. Ramura ar ajunge mai mică, dar prețul pe termen lung ar fi același.
Să punem cap la cap ce știm. O ramură cu costuri crescătoare are o curbă a ofertei crescătoare. O ramură cu costuri constante are o curbă a ofertei orizontală. În lecția următoare ne ocupăm de cazul neobișnuit: ramura cu costuri descrescătoare, care are, cel puțin pe o porțiune, o curbă a ofertei descrescătoare.
Testează-ți cunoștințele: Intrare, ieșire și curba ofertei: ramura cu costuri constante (12 întrebări)