Intrare, ieșire și curba ofertei: ramura cu costuri crescătoare
Videoclipul nu pornește? Urmărește-l direct pe YouTube.
Acum că știm cum arată costurile unei firme și când decide ea să intre sau să iasă de pe o piață, putem face un pas important. Putem arăta de unde vine, de fapt, curba ofertei pe care am folosit-o de la începutul cursului.
Curba ofertei unei ramuri se sprijină pe deciziile firmelor de a intra și de a ieși, și pe felul în care aceste decizii influențează costurile. Întrebarea-cheie este: când producția întregii ramuri crește, ce se întâmplă cu costurile?
Există trei posibilități. Prima: costurile cresc odată cu producția ramurii. Aceasta este o ramură cu costuri crescătoare. A doua: costurile rămân la fel, oricât ar produce ramura. Este o ramură cu costuri constante. A treia: costurile scad pe măsură ce producția crește. Este o ramură cu costuri descrescătoare. Primele două cazuri sunt foarte frecvente. Al treilea e rar, dar ne ajută să înțelegem de ce anumite industrii se adună în anumite locuri. Începem cu primul caz.
Ca să construim curba ofertei unei ramuri cu costuri crescătoare, ne ajunge un exemplu cu două firme. Firma 1 extrage petrol care se află aproape de suprafață. Este sonda noastră din lecțiile trecute: costul ei mediu minim este de 27 de dolari pe baril, la trei barili pe zi. Firma 2 se află într-o zonă unde petrolul e mult mai adânc. Forajul și echipamentele o costă mult mai mult, așa că are un cost mediu mai ridicat. Minimul costului ei mediu este de 48 de dolari, la patru barili pe zi.
Care este oferta ramurii dacă prețul petrolului este sub 27 de dolari? La un asemenea preț, niciuna dintre firme nu poate obține profit, pentru că prețul e sub minimul costului mediu al fiecăreia. Niciuna nu vrea să fie pe această piață. Așa că, sub 27 de dolari, oferta ramurii este zero.
La 27 de dolari, firma 1 își acoperă exact costurile, deci intră pe piață. Oferta ramurii este atunci chiar producția firmei 1: trei barili pe zi. Firma 2 nu intră încă, pentru că la acest preț ar avea pierderi. Pe măsură ce prețul urcă peste 27 de dolari, firma 1 se deplasează în sus pe curba costului ei marginal și produce mai mult. Oferta ramurii crește odată cu ea.
Așa se întâmplă până la 48 de dolari. La acest preț, firma 2 ajunge la pragul de rentabilitate și intră și ea. Acum ramura produce patru barili de la firma 1 și patru barili de la firma 2, adică opt barili în total. Peste 48 de dolari, ambele firme se extind de-a lungul curbelor costului marginal. De exemplu, la 75 de dolari fiecare scoate cinci barili, iar ramura produce zece.
Ce vedem? Curba ofertei ramurii urcă. Și urcă pentru că firmele au costuri diferite. Singurul mod de a atrage mai multă producție este un preț suficient de mare încât să intre și firmele cu costuri mai ridicate. Cu doar două firme, curba are trepte. Cu sute de firme, fiecare cu costuri puțin diferite, treptele devin atât de mici încât obținem curba lină și crescătoare pe care o știți.
Orice ramură în care inputurile productive sunt greu de multiplicat va fi o ramură cu costuri crescătoare. Petrolul este un exemplu, dar la fel stau lucrurile cu cuprul, aurul sau argintul, cu toate industriile miniere. Nu putem pur și simplu să copiem o mină de aur bună. Dacă vrem încă una, trebuie să săpăm mai adânc sau să căutăm în locuri mai puțin bogate. Fiecare gram în plus costă mai mult.
Gândiți-vă și la vinul bun. Nu există decât un număr limitat de pante cu solul, expunerea și clima potrivite, ca cele din podgoriile de la Dealu Mare sau Cotnari. Dacă vrem mult mai mult vin de calitate, trebuie să plantăm pe terenuri mai puțin potrivite, care cer mai multă muncă și mai multe îngrășăminte. Exact la fel stau lucrurile cu cafeaua: locurile din lume în care crește o cafea foarte bună sunt puține.
Sau luați inginerii nucleari, de exemplu cei de care are nevoie o centrală ca cea de la Cernavodă. Nu foarte mulți oameni au pregătirea și aptitudinile pentru această meserie. Dacă vrem mai mulți, trebuie să-i atragem din alte domenii, unde ar câștiga și acolo bine. Costul lor de oportunitate e mare. Așa că oferta de ingineri nucleari nu poate crește fără să urce salariile lor.
Mai mult, orice ramură care cumpără o parte mare din producția unei ramuri cu costuri crescătoare devine și ea o ramură cu costuri crescătoare. Benzina este exemplul evident: mai multă benzină înseamnă mai mult petrol, iar petrolul are costuri crescătoare. La fel cu electricitatea, în măsura în care e produsă din cărbune. Mai multă electricitate cere mai mult cărbune, ceea ce împinge în sus prețul cărbunelui și, odată cu el, costul electricității.
Am arătat, deci, că o ramură cu costuri crescătoare are o curbă a ofertei crescătoare. În lecția următoare vom vedea că o ramură cu costuri constante are o curbă a ofertei orizontală. Iar apoi, că o ramură cu costuri descrescătoare are, cel puțin pe o porțiune, o curbă a ofertei descrescătoare.
Testează-ți cunoștințele: Intrare, ieșire și curba ofertei: ramura cu costuri crescătoare (9 întrebări)