Prețul minim: salariul minim
Videoclipul nu pornește? Urmărește-l direct pe YouTube.
Până acum am vorbit despre plafoane de preț, adică prețuri maxime stabilite prin lege. În această lecție și în următoarea ne uităm la situația inversă: prețul minim, numit și prag de preț. Astăzi vedem primele două efecte ale sale, pe cel mai cunoscut exemplu dintre toate: salariul minim.
Un preț minim este un preț stabilit prin lege, sub care nu ai voie să vinzi sau să cumperi. Îi spunem prag pentru că nu poți coborî sub el, la fel cum nu poți coborî sub podeaua unei camere. Vom arăta că un preț minim are patru efecte importante: surplusuri, câștiguri din schimb pierdute, creșteri risipitoare ale calității și o alocare greșită a resurselor. Azi ne ocupăm de primele două.
Înainte de asta, o întrebare. De ce întâlnim mai des plafoane de preț decât prețuri minime? Adică de ce statul ține mai des un preț sub nivelul pieței decât deasupra lui? Un posibil răspuns este politic. Pentru cele mai multe bunuri, cumpărătorii sunt mult mai numeroși decât vânzătorii. Un preț ținut jos pare să ajute mai mulți oameni, deci mai mulți alegători, decât un preț ținut sus, care pare să-i dezavantajeze pe cumpărători.
Există însă o excepție interesantă, care de fapt confirmă regula. Cel mai cunoscut exemplu de preț minim privește un bun la care vânzătorii sunt mai numeroși decât cumpărătorii. Acolo, un preț ținut deasupra pieței are sens din punct de vedere politic. Vă las câteva secunde să vă gândiți: despre ce bun este vorba?
Răspunsul este munca. Salariul minim este un preț minim pentru muncă: un nivel sub care nu ai voie să o cumperi sau să o vinzi. Iar cei care oferă muncă, adică lucrătorii, sunt mult mai numeroși decât cei care o cumpără, adică angajatorii. Nu e de mirare că salariul minim este, în multe țări, o măsură populară. Și în România există un salariu minim brut pe economie, stabilit periodic de guvern.
Pe cine afectează salariul minim? Nu pe cei cu productivitate mare, care oricum câștigă mult peste el. Îi afectează mai ales pe cei cu cea mai puțină experiență, educație și pregătire. Tinerii fără experiență, de exemplu elevii sau studenții care își caută primul loc de muncă, sunt cei mai expuși.
Am spus că un preț minim creează surplusuri. Salariul minim este un preț minim, deci va crea un surplus de muncă. Și cum numim un surplus de muncă? Îl numim șomaj.
Să vedem asta pe grafic. Folosim modelul obișnuit al cererii și ofertei, aplicat pieței muncii, mai ales muncii necalificate. Pe axa orizontală punem cantitatea de muncă, iar pe axa verticală salariul, adică prețul muncii. Curba ofertei de muncă urcă: la un salariu mai mare, mai mulți oameni vor să lucreze. Curba cererii de muncă coboară: la un salariu mai mare, firmele vor să angajeze mai puțin.
Acolo unde se intersectează cele două curbe avem salariul de piață și nivelul de ocupare de piață. Acum adăugăm salariul minim: o linie orizontală deasupra salariului de piață. Sub această linie, a cumpăra sau a vinde muncă este ilegal.
Consecințele le citim direct de pe grafic. La salariul minim, cantitatea de muncă cerută o găsim pe curba cererii; o notăm Qd. Cantitatea de muncă oferită o găsim pe curba ofertei; o notăm Qs. Qs este mai mare decât Qd. Diferența dintre ele înseamnă oameni care vor să lucreze la acest salariu, dar nu găsesc unde. Este surplusul de muncă, adică șomajul.
Salariul minim este un subiect intens dezbătut între economiști. Unele studii arată că o creștere modestă a salariului minim nu produce mult șomaj. Trebuie să recunoaștem însă că nici beneficiile unei creșteri modeste nu sunt mari. În Statele Unite, de exemplu, la momentul acestor estimări, aproximativ 97 la sută dintre lucrători câștigau deja peste salariul minim federal. Chiar și dintre tinerii sub 25 de ani, în jur de 94 la sută erau deja peste el.
În cel mai bun caz, așadar, salariul minim ridică veniturile unor tineri și ale unor lucrători slab calificați, care oricum ar fi ajuns să câștige mai mult pe măsură ce prind experiență. În cel mai rău caz, scumpește puțin o shaorma, creează ceva șomaj sau îi ține pe unii tineri ceva mai mult timp la școală. Nu toate aceste efecte sunt neapărat rele.
Cu totul altfel stau lucrurile la o creștere mare a salariului minim. Puțini economiști se îndoiesc că ea ar produce un șomaj serios. Gândiți-vă așa, cu cifre ipotetice: dacă un salariu minim de 25 de lei pe oră ar fi o idee bună, de ce nu 50? De ce nu 100 sau 1.000 de lei pe oră? Ne-am îmbogăți cu toții prin lege? Bineînțeles că nu. Cei mai mulți dintre noi am rămâne fără loc de muncă.
Un episod istoric arată foarte clar ce se întâmplă. În 1938, Congresul american a introdus primul salariu minim federal, de 25 de cenți pe oră. Pare puțin, dar salariul mediu din Statele Unite era atunci de numai 62,5 cenți pe oră. Problema a fost că legea s-a aplicat și în Puerto Rico, unde salariile erau mult mai mici: în medie, doar trei sau patru cenți pe oră.
Pentru Statele Unite continentale, salariul minim era o măsură modestă. Pentru Puerto Rico însă, el era de șase până la opt ori mai mare decât salariul obișnuit. Multe firme au dat faliment, iar șomajul a devenit devastator. Situația a fost atât de gravă încât politicieni din Puerto Rico au mers la Washington să ceară ca insula să fie scutită de lege.
Salarii minime mai ridicate întâlnim și în alte țări. În Franța, salariul minim este mai mare decât în Statele Unite, dacă îl raportăm la salariul mediu din fiecare țară. În plus, legislația muncii din Franța face foarte dificilă concedierea unui angajat. Rezultatul previzibil este că firmele se gândesc de două ori înainte să angajeze pe cineva nou.
Tinerii sunt cei mai afectați. Sunt, în medie, mai puțin productivi și, mai ales, angajatorii știu puțin despre ei: nu au istoric, nu au recomandări. Angajarea lor e un risc mai mare, iar dacă nu îi poți concedia ușor, riscul crește și mai mult. De aceea, șomajul în rândul tinerilor din Franța a fost foarte ridicat: în jur de 23 la sută în 2005, cu mult înainte de criza financiară globală. Cu alte cuvinte, chiar și în anii buni.
Să trecem la al doilea efect: câștigurile din schimb pierdute. Mecanismul ar trebui să vă fie deja cunoscut. Revenim la grafic. La salariul minim, cantitatea de muncă angajată este Qd. Ea este mai mică decât Q*, cantitatea care s-ar fi tranzacționat la salariul de piață.
Ideea-cheie este aceasta. Pentru cantitățile dintre Qd și Q*, există angajatori dispuși să plătească un salariu sub minimul legal și lucrători dispuși să muncească pentru un asemenea salariu. Înțelegerea ar fi avantajoasă pentru ambele părți. Dar legea o interzice, așa că nu are loc. Câștigurile pe care le-ar fi obținut amândoi se pierd. Aceasta este pierderea netă de bunăstare.
Pe scurt, salariul minim, ca orice preț minim fixat deasupra nivelului pieței, creează un surplus, în acest caz șomaj, și distruge o parte din câștigurile din schimb. În lecția următoare folosim un alt exemplu, tarifele aeriene, ca să vedem celelalte două efecte: creșterile risipitoare ale calității și alocarea greșită a resurselor.
Testează-ți cunoștințele: Prețul minim: salariul minim (12 întrebări)