Plafoanele de preț: penurie și scăderea calității
În această unitate ne ocupăm de plafoanele de preț și, mai târziu, de prețurile minime. Merită să le studiem din două motive. Primul este practic: guvernele din toată lumea le-au folosit des în trecut și le folosesc și astăzi. Dacă tot apar atât de des, trebuie să înțelegem ce efecte au.
Al doilea motiv ține de unitatea anterioară. Acolo am spus că prețul este un semnal împachetat într-un stimulent. Acum ne întrebăm ce se întâmplă când prețul nu are voie să-și facă treaba. Dacă prețul nu poate urca sau coborî, semnalul nu mai pleacă, iar stimulentul dispare. Cum arată atunci o piață?
Să pornim de la definiție. Un plafon de preț este prețul maxim permis de lege. Să presupunem, cu o cifră ipotetică, că benzina are un plafon de 5 lei pe litru. Atunci este ilegal să cumperi sau să vinzi benzină mai scump de 5 lei pe litru. Îi spunem plafon pentru că, la fel ca tavanul unei camere, nu îl poți depăși.
Un plafon de preț are cinci efecte importante. Creează penurie. Reduce calitatea produselor. Produce cozi și alte costuri de căutare, care sunt pură risipă. Distruge o parte din câștigurile din schimb, adică produce o pierdere netă de bunăstare. Și duce la o alocare greșită a resurselor. Astăzi ne ocupăm de primele două.
Începem cu penuria, pe care o vedem direct pe graficul cererii și ofertei. Folosim exemplul benzinei, pentru că statele au plafonat des prețul carburanților. În mod normal, echilibrul se află acolo unde cantitatea cerută este egală cu cantitatea oferită. Acum guvernul fixează un preț maxim sub prețul de echilibru.
Acum nu facem decât să citim graficul. La prețul controlat, cantitatea cerută o citim pe curba cererii. Cantitatea oferită, la același preț, o citim pe curba ofertei. Observați că prima e mult mai mare decât a doua. Diferența dintre ele este penuria.
Într-o piață liberă, situația aceasta nu ar dura. Cumpărătorii care nu găsesc marfă ar oferi mai mult, prețul ar urca până la echilibru, iar penuria ar dispărea. Cu plafonul, însă, a oferi mai mult este ilegal. Așa că penuria rămâne pe loc. Definiția ei este simplă: cu cât depășește cantitatea cerută cantitatea oferită, la prețul controlat.
Trecem la al doilea efect, scăderea calității. În mod obișnuit, vânzătorii se luptă între ei pentru clienți. Când există penurie, lucrurile se inversează: vânzătorul are mai mulți clienți decât marfă. Atunci poate tăia din calitate, își poate reduce costurile și tot vinde tot ce are, la prețul controlat.
Exact asta s-a întâmplat în Statele Unite în anii '70, sub controlul prețurilor. Cărțile au început să fie tipărite pe hârtie mai proastă. Grinda standard de lemn, care avea pe hârtie doi pe patru țoli, a ajuns în realitate la unu și cinci optimi pe trei și cinci optimi. Mașinile primeau mai puține straturi de vopsea. În toată economia, calitatea a început să scadă.
Iată și un caz aproape comic. În 1972, un lider sindical american important s-a plâns public că supa lui preferată la conservă, o supă cu găluște de mațot, avea acum trei găluște în loc de patru. Problema a fost luată atât de în serios încât șeful comisiei care supraveghea prețurile a pus oameni să cumpere conserve și să numere găluștele. Concluzia lui: erau tot patru. Indiferent cine avea dreptate, lecția rămâne valabilă. Controlul prețurilor reduce calitatea.
Calitatea nu înseamnă doar produsul, ci și serviciul. Când la ușă așteaptă mai mulți cumpărători decât ai marfă, ai mai puține motive să fii amabil. În 1973, benzinăriile americane cu servire completă au dispărut. Proprietarii închideau pur și simplu când aveau chef de o pauză.
Gândiți-vă de ce barista de la cafeneaua din colț vă zâmbește. Nu e doar o chestiune de caracter. Cafeneaua vrea mai mulți clienți, pentru că fiecare client îi aduce profit. Dar când prețul nu poate crește și ai deja mai mulți clienți decât poți servi, amabilitatea nu mai aduce nimic. Ba chiar poate fi util să fii neprietenos, ca să mai alungi din ei.
De aceea, la multe ghișee publice, unde nimeni nu se luptă pentru clienți, primirea e adesea mai rece decât într-un magazin care are nevoie de voi. Și tot de aceea, în magazinele de stat din fostele țări comuniste, inclusiv în România de dinainte de 1989, vânzătorii aveau faima că sunt mult mai bruști decât angajații unui lanț privat de restaurante de astăzi. Un lanț privat vrea cât mai mulți clienți, deci are interes să vă fie ușor și plăcut să cumpărați. Unde e penurie, interesul acesta dispare.
Așadar, plafoanele de preț produc penurie și scad calitatea. În lecția următoare trecem la al treilea efect: cozile și celelalte costuri de căutare.
Testează-ți cunoștințele: Plafoanele de preț: penurie și scăderea calității (9 întrebări)