Piețele leagă lumea
Până acum am studiat, de obicei, câte o piață izolată, cu cererea și oferta ei. În această unitate ne uităm la tabloul mare: cum leagă piețele oameni și locuri din toată lumea. Rolul principal îl au prețurile. Țineți minte formula: un preț este un semnal împachetat într-un stimulent. Vom vorbi despre semnale, despre stimulente, despre speculație și despre predicții.
Am văzut deja că trandafirul de 8 Martie este un produs global. Dar nu e singurul. Uitați-vă la obiectele din jurul vostru.
Să luăm un telefon inteligent foarte cunoscut, într-unul dintre modelele lui de acum câțiva ani. A fost proiectat în California. Are componente fabricate în mai multe state americane. Pământurile rare din el provin din Mongolia Interioară. O parte din cipuri sunt produse în Coreea de Sud și în Taiwan. Giroscopul vine din Franța și din Italia. Asamblarea se face în China. Nicio autoritate centrală nu le-a spus acestor fabrici ce să producă și pentru cine. Fiecare a răspuns la prețuri, la comenzi și la contracte.
Unde este făcut, deci, telefonul? Răspunsul cinstit este: în lume. Ca multe dintre lucrurile pe care le folosim zilnic, este rezultatul muncii a sute de mii de oameni, care cooperează fără să se cunoască.
Acum priviți imaginea aceasta. Vă e cât se poate de familiară. Dar încercați s-o vedeți cu alți ochi. Pe etichetele de origine puteți găsi, de exemplu, banane din Ecuador, portocale din Spania, struguri din Chile, kiwi din Italia, avocado din Peru. Toate stau la o palmă distanță unele de altele.
Gândiți-vă la toți fermierii, șoferii, marinarii și piloții care au lucrat împreună ca acest belșug să ajungă în fața voastră. Cum numim locul acesta? Îi spunem, banal, supermarket. Pentru un economist, însă, raionul de fructe este o mică minune: o hartă a lumii pe care o puteți cumpăra la kilogram.
La știri auzim mai ales despre conflicte. Există însă și o altă poveste, mai profundă, care se petrece în jurul nostru în fiecare zi, chiar dacă e greu de văzut. Este povestea unei cooperări uriașe, la scară mondială. Sute de mii de oameni, de la Quito până la București, au colaborat ca tânărul nostru să ajungă la timp cu buchetul de trandafiri.
Au făcut-o voluntar, din interes propriu, fără nicio comandă centrală. Aceasta este mâna invizibilă la lucru: interesul propriu al fiecăruia, coordonat prin piețe spre binele comun.
Chiar și în economie vorbim adesea despre concurență. Povestea mai adâncă este însă cooperarea. Oamenii au scopuri diferite, preferințe diferite, cunoștințe și împrejurări diferite. Piețele coordonează toate aceste interese și cunoștințe diferite și le transformă într-o cooperare vastă, din care câștigă toate părțile. Aceasta este una dintre lecțiile profunde ale economiei.
Testează-ți cunoștințele: Piețele leagă lumea (7 întrebări)