Elasticitatea ofertei
În lecțiile anterioare am studiat elasticitatea cererii. Acum trecem de partea cealaltă a pieței și ne ocupăm de elasticitatea ofertei. Veți vedea că multe idei se repetă, așa că vom putea merge ceva mai repede.
Elasticitatea ofertei în funcție de preț măsoară cât de puternic răspunde cantitatea oferită atunci când se schimbă prețul. Este aproape aceeași idee ca la cerere. Singura diferență este că, de data aceasta, ne uităm la reacția vânzătorilor, nu a cumpărătorilor.
Spunem că oferta este elastică atunci când o creștere a prețului mărește mult cantitatea oferită. La fel, o scădere a prețului o reduce mult. Producătorii reacționează puternic la preț. Spunem că oferta este inelastică atunci când aceeași schimbare de preț modifică doar puțin cantitatea oferită. Producătorii nu pot sau nu vor să-și ajusteze prea mult producția.
Să vedem pe grafic, cu cifre ipotetice. Pe prima curbă, prețul crește cu zece lei, de la 40 la 50. Cantitatea oferită urcă de la 80 la doar 85 de unități. O reacție mică. Aceasta este o ofertă inelastică.
Pe a doua curbă, aceeași creștere de zece lei duce cantitatea oferită de la 80 la 170 de unități. Mai mult decât dublu. Aceasta este o ofertă elastică. Aceeași schimbare de preț produce o reacție mult mai mare a producătorilor.
Ca la cerere, elasticitatea nu este același lucru cu panta. Regula practică rămâne însă valabilă. Dacă două curbe liniare ale ofertei trec prin același punct, cea mai plată este cea mai elastică, iar cea mai abruptă este cea mai inelastică. Pentru tot ce vom face în acest curs, regula aceasta vă ajunge.
Ce determină cât de elastică este oferta? Vom discuta patru factori. Primul și cel mai important: cum se schimbă costul pe unitate atunci când producția crește. Al doilea: orizontul de timp. Al treilea: cât de mare este ramura respectivă ca cumpărător pe piețele de inputuri. Al patrulea: aria geografică a pieței. Le luăm pe rând.
Factorul principal este cât de repede cresc costurile pe unitate când producția se mărește. Dacă pentru a produce mai mult trebuie să suporți costuri tot mai mari pe fiecare unitate, oferta va fi inelastică. Pe grafic, curba va fi abruptă. Dacă, în schimb, producția poate crește fără ca fiecare unitate în plus să coste mult mai mult, oferta va fi elastică.
Două exemple ca să fie limpede: tablourile lui Picasso și scobitorile. Care au o ofertă elastică și care una inelastică? Întrebați-vă: la care dintre ele e ușor să crești producția fără ca fiecare unitate în plus să coste mai mult? Evident, la scobitori.
Dacă prețul scobitorilor crește, fabrica mai trece un buștean prin utilaje și obține încă mii de scobitori. Costul pe bucată rămâne practic același. Chiar și o mică scumpire aduce mult mai multe scobitori pe piață. Oferta de scobitori este elastică.
La Picasso, situația e opusă. Pictorul nu mai trăiește, așa că nu mai pictează nimic. E adevărat că, dacă prețurile cresc, unii colecționari își vor scoate tablourile la vânzare, așa că pe piață pot apărea câteva lucrări în plus. Dar, în esență, oferta de tablouri de Picasso este foarte inelastică. Prețul poate urca oricât, iar numărul de tablouri existente nu se schimbă. Același lucru e valabil pentru pânzele lui Nicolae Grigorescu sau pentru orice artist dispărut.
Al doilea factor este orizontul de timp. Este, de fapt, o consecință directă a primului. Imediat după o creștere a prețului, producătorii pot produce mai mult doar cu capacitatea pe care o au deja. Asta face oferta mai inelastică pe termen scurt.
Luați grâul. Dacă prețul grâului crește brusc, fermierii din Bărăgan pot obține puțin mai mult din recolta curentă: recoltează mai atent, pierd mai puține boabe. Dar nu pot scoate mult mai mult grâu peste noapte. Pentru asta trebuie să semene suprafețe mai mari, iar rezultatul se vede abia peste un an sau doi. Pe termen lung, producătorii își pot extinde capacitatea: mai mult teren, mai multe utilaje, fabrici noi. Așadar, oferta este cu atât mai elastică cu cât le lăsăm producătorilor mai mult timp să reacționeze.
Al treilea factor este mai puțin evident. Depinde cât de mult cântărește ramura respectivă pe piața inputurilor pe care le folosește. Oferta tinde să fie mai elastică atunci când ramura este un cumpărător mic pe piața inputurilor. Atunci își poate mări producția fără să ridice semnificativ cererea, și deci prețul, pentru materiile prime.
Revenim la scobitori. Unul dintre motivele pentru care oferta lor este elastică este că folosesc o parte infimă din tot lemnul care se cumpără. Putem dubla producția de scobitori, iar cererea totală de lemn abia se va mișca. Prețul lemnului nu crește, deci nici costul scobitorilor nu crește. Cantitatea oferită poate crește fără ca producătorii să ceară un preț mai mare.
Acum gândiți-vă la mașini. Să presupunem că cererea de autoturisme crește. Ca să producă mai multe mașini, fabricile de automobile au nevoie de mai mult oțel. Iar industria auto este un cumpărător important de oțel. Când toată ramura cere mai mult oțel, prețul oțelului urcă. Asta ridică costul fiecărei mașini, iar fabricile vor produce mai mult doar la un preț mai mare. Din acest motiv, oferta de automobile tinde să fie mai inelastică decât cea de scobitori.
Al patrulea factor este aria geografică a pieței. Regula este: cu cât piața este mai restrânsă, cu atât oferta este mai elastică. Cu cât piața este mai largă, cu atât oferta este mai puțin elastică.
Să presupunem că cererea de benzină crește la Cluj, pentru că se mută acolo tot mai mulți oameni. Benzina necesară poate fi adusă ușor din alte părți ale țării. Cantitatea în plus pentru Cluj e mică față de tot ce se vinde în România, așa că oferta pentru Cluj crește aproape fără să împingă prețul în sus.
Acum imaginați-vă că crește cererea de benzină a întregii lumi, de exemplu pentru că China și India devin mai bogate, iar oamenii de acolo cumpără tot mai multe mașini. De data aceasta, nu mai putem doar muta benzina dintr-un loc în altul. Trebuie căutat și extras mai mult petrol, adesea din zăcăminte mai greu accesibile. Asta e mult mai scump. Creșterea ofertei pentru întreaga lume costă mult mai mult decât creșterea ofertei pentru un singur oraș.
Observați că toți acești factori se reduc la aceeași întrebare fundamentală: dacă vrem mai mult dintr-un bun, crește mult costul de producție pe unitate? Pentru un oraș sau o regiune, aproape deloc. Pentru întreaga lume, da.
Să rezumăm. O ofertă este elastică atunci când producția poate crește cu un cost pe unitate constant sau aproape constant. Oferta tinde să fie mai elastică pe termen lung decât pe termen scurt. Este mai elastică atunci când ramura cumpără doar o mică parte din inputurile sale, așa că extinderea ei nu le scumpește. Și este mai elastică pentru o piață locală decât pentru piața globală.
Să trecem la calcul. Elasticitatea ofertei este egală cu variația procentuală a cantității oferite împărțită la variația procentuală a prețului. Formula este identică cu cea de la cerere, doar că acum avem cantitatea oferită în locul cantității cerute.
Un exemplu rapid. Dacă prețul cacaoei crește cu zece la sută, iar cantitatea oferită crește cu trei la sută, elasticitatea ofertei de cacao este trei împărțit la zece, adică 0,3. Observați că, de data aceasta, rezultatul este pozitiv. Curba ofertei urcă, așa că prețul și cantitatea oferită se mișcă în același sens. Nu mai avem de ce să renunțăm la vreun semn minus. Iar o valoare de 0,3 ne spune că oferta de cacao este destul de inelastică, cel puțin pe termen scurt: arborii de cacao au nevoie de câțiva ani până să dea rod, așa că plantațiile nu pot crește peste noapte.
Și aici folosim formula punctului de mijloc, din același motiv ca la cerere: vrem același rezultat indiferent de direcția în care calculăm. Variația procentuală a cantității oferite este variația cantității împărțită la cantitatea medie. Variația procentuală a prețului este variația prețului împărțită la prețul mediu. Factorii de o sută se simplifică, așa că rămâne formula de pe ecran.
Să facem un exercițiu. La prețul de 10 lei, cantitatea oferită este de 100 de unități. Când prețul crește la 20 de lei, cantitatea oferită ajunge la 110. Care este elasticitatea ofertei pe această porțiune?
Sus: cantitatea după, 110, minus cantitatea înainte, 100. Diferența este 10, iar cantitatea medie este 105. Jos, păstrăm ordinea: prețul care corespunde lui 110 este 20, deci 20 minus 10, adică 10, împărțit la prețul mediu, 15. Sus obținem aproximativ 0,095, jos aproximativ 0,667. Împărțim și rezultă o elasticitate de aproximativ 0,143.
Terminologia este aceeași ca la cerere. Dacă elasticitatea ofertei este mai mică decât unu, oferta este inelastică. Dacă este mai mare decât unu, oferta este elastică. Dacă este exact unu, oferta are elasticitate unitară. Rezultatul nostru, 0,143, arată o ofertă inelastică: prețul s-a dublat, dar cantitatea oferită a crescut cu doar zece unități.
Merită să rețineți și cele două cazuri extreme, pentru că le vom folosi imediat. Când oferta este perfect inelastică, curba este verticală. Cantitatea nu se schimbă deloc, oricât ar crește prețul. Tablourile unui pictor dispărut sunt aproape de acest caz. La capătul opus, când oferta este perfect elastică, curba este orizontală. La prețul pieței, cumpărătorii pot obține oricât de mult își doresc. Veți vedea în lecțiile următoare cât de mult contează unde se află o piață între aceste două extreme.
Cu asta, partea tehnică s-a încheiat. Urmează partea cea mai importantă: aplicațiile. Vom vedea cum elasticitatea ofertei ne ajută să înțelegem probleme reale, de la prețurile locuințelor din marile orașe până la programele prin care autoritățile cumpără arme de la populație. Acolo veți vedea de ce merită să stăpâniți bine acest concept.
Testează-ți cunoștințele: Elasticitatea ofertei (16 întrebări)