Curba ofertei
După curba cererii, trecem la cealaltă jumătate a graficului: curba ofertei, în engleză supply curve. Ea ne arată ce cantitate dintr-un bun vor și pot să ofere producătorii la diferite prețuri. Și aici, fiecare bun are propria curbă, iar logica e aceeași. Așa că rămânem la petrol.
Relația dintre preț și cantitatea oferită e intuitivă. Cu cât prețul e mai mare, cu atât companiile vor să scoată mai mult petrol. Cu cifre ipotetice: la 5 dolari pe baril, se oferă 10 milioane de barili pe zi. La 20 de dolari, 25 de milioane. La 55 de dolari, 50 de milioane. Un preț mai mare înseamnă o cantitate oferită mai mare.
De ce? Petrolul se găsește în multe colțuri ale lumii, dar nu e la fel de ușor de scos peste tot. În Arabia Saudită, el iese ușor din pământ, iar extracția costă doar câțiva dolari pe baril. În Alaska, zăcămintele sunt mult mai adânci, iar costul trece de 10 dolari pe baril.
Și mai scump este petrolul scos de pe o platformă marină, cum este Atlantis, din Golful Mexic. Acolo, forajul nici nu poate începe până când sonda nu coboară prin peste un kilometru și jumătate de apă.
Când prețul e mic, au profit doar cei care ajung ieftin la petrol, cum sunt producătorii saudiți. Când prețul crește, devin profitabili și producătorii cu costuri mai mari, din Nigeria, Rusia sau Alaska, așa că intră pe piață. La prețuri foarte mari, merită chiar și cele mai scumpe metode de extracție.
Curba ofertei urcă tocmai pentru că singurul mod de a obține mai mult petrol este să apelăm la surse tot mai costisitoare. Cu cât prețul e mai mare, cu atât merită să săpăm mai adânc. Astfel, o simplă linie rezumă cum răspund producătorii la preț, inclusiv cum intră pe piață sau ies de pe ea.
Avem acum ambele curbe: știm cum reacționează cumpărătorii la preț și cum reacționează producătorii. Rămâne o întrebare deschisă: cine stabilește, de fapt, prețul? Răspunsul îl găsim în lecția următoare, despre echilibru.
Testează-ți cunoștințele: Curba ofertei (6 întrebări)