Inflația
Videoclipul nu pornește? Urmărește-l direct pe YouTube.
Există un impozit pe care nu l-a votat niciun parlament, care nu apare pe niciun fluturaș de salariu și pe care îl plătește oricine ține bani în buzunar sau în cont. Nu are formular și nici termen de plată. Se numește inflație. În lecția aceasta vedem de unde vine, cine o plătește și ce fac de obicei guvernele când apare.
Să începem cu definiția. Inflația nu înseamnă că s-a scumpit un produs. Înseamnă o creștere generală și susținută a prețurilor, adică banii cumpără din ce în ce mai puțin. În România se măsoară lunar prin indicele prețurilor de consum, calculat de Institutul Național de Statistică pe baza unui coș de bunuri și servicii. Problema de politică publică este cum păstrăm stabilă valoarea banilor, ca oamenii să poată economisi, să semneze contracte și să facă planuri.
Politica principală împotriva inflației este politica monetară. În România o face Banca Națională, care este independentă de Guvern și are ca obiectiv principal stabilitatea prețurilor. Din 2013, BNR folosește o țintă de inflație de 2,5%, cu o marjă de plus sau minus un punct procentual. Instrumentul ei principal este dobânda de politică monetară. Dar politica fiscală contează la fel de mult: un guvern care cheltuie mult mai mult decât încasează poate pune presiune pe prețuri, mai ales dacă deficitul este finanțat, direct sau indirect, cu bani nou creați. Tratatele UE interzic băncii centrale să finanțeze direct statul, cum am văzut în lecția 04.05, tocmai ca să închidă calea cea mai scurtă de la deficit la inflație.
De unde vine inflația? Prima cauză este cea clasică: dacă masa monetară crește mult mai repede decât cantitatea de bunuri și servicii, prețurile cresc. Prea mulți bani urmăresc prea puține bunuri. A doua cauză sunt deficitele bugetare mari, care adaugă cerere în economie și, dacă sunt finanțate cu bani nou creați, adaugă și bani. A treia sunt șocurile de ofertă, cum a fost creșterea bruscă a prețului energiei din 2022. Un șoc de ofertă poate porni inflația, dar ea durează doar dacă banii și așteptările o alimentează.
Există și un argument serios pentru o inflație moderată, pe care merită să-l ascultăm. O inflație mică și previzibilă îi lasă băncii centrale loc să scadă dobânzile reale în crize și permite ajustarea salariilor reale fără tăieri nominale, pe care oamenii le acceptă foarte greu. De aceea majoritatea băncilor centrale țintesc o inflație mică, nu zero. Problema apare când inflația devine mare și imprevizibilă. Atunci oamenii încep să se aștepte la ea, o includ în salarii și în prețuri, iar ea se întreține singură.
Ce se vede când inflația crește? Salariile nominale cresc, pensiile se indexează, încasările din TVA cresc odată cu prețurile. Datoria publică, măsurată ca procent din PIB, poate chiar să scadă, pentru că PIB-ul nominal crește. Pentru un guvern cu deficit mare, o inflație ceva mai mare poate părea, pe termen scurt, o ușurare.
Ce nu se vede este cine plătește. Să luăm cifre ipotetice. Aveți 10.000 de lei în bancă, cu o dobândă de 5% pe an, iar inflația este de 10%. După un an aveți 10.500 de lei, dar cu ei puteți cumpăra cât cumpărați înainte cu aproximativ 9.545 de lei. Ați pierdut aproximativ 4,5% din puterea de cumpărare a economiilor fără să fi semnat nimic. Asta înseamnă impozit ascuns.
Inflația redistribuie și bogăția. Cei care au datorii cu dobândă fixă câștigă, pentru că le plătesc în bani care valorează mai puțin. Cel mai mare datornic este de obicei statul. Pierd cei care au economii în bani și cei cu venituri fixe, care se ajustează rar. Mai pierd cei săraci, care cheltuie o parte mai mare din venit pe alimente și energie și nu au active care să-i protejeze. Iar incertitudinea face ca firmele să amâne investițiile și contractele lungi. Este analiza din lecția 04.05: banii publici vin din impozite, din datorie sau din inflație.
Ce arată datele? După 2021, inflația a crescut puternic în toată Europa, iar în România a depășit 16 la sută la sfârșitul lui 2022. În UE, inflația a ajuns la 11,5 la sută în octombrie 2022. Inflația a scăzut apoi, dar în România a urcat din nou din iulie 2025, după eliminarea plafonării la electricitate și după majorarea TVA și a accizelor. A ajuns aproape de 10 la sută în septembrie 2025 și a depășit 10 la sută în iunie 2026. Din martie 2025, România a avut cea mai mare inflație din Uniunea Europeană.
În august 2026, inflația anuală măsurată cu indicele armonizat, cel folosit pentru comparații în UE, era de 6,3 la sută în România, față de 3,2 la sută în UE. Scăderea din vara lui 2026 vine mai ales din faptul că scumpirile de anul trecut, de la energie și TVA, au ieșit din calculul anual. Deficitul bugetar al României a fost de 9,3 la sută din PIB în 2024 și de 7,9 la sută în 2025, de fiecare dată cel mai mare din UE. Dobânda de politică monetară a BNR era, în august 2026, de 6,50 la sută.
Ce fac de obicei guvernele când crește inflația? Plafonează prețurile la alimente sau la energie, plătesc compensații din buget sau indexează generalizat salariile și pensiile. Plafoanele ascund semnalul de preț și pot produce penurii, cum am văzut în lecția 06.05. Compensațiile și indexările generale cresc deficitul, care la rândul lui poate alimenta inflația. Iar măsurile temporare tind să devină permanente, pentru că au creat beneficiari, ca în lecția 10.05. Exemplul energiei îl analizăm separat în lecția 11.06.
Ce alternative are un decident? Prima este o bancă centrală cu adevărat independentă, care poate crește dobânzile chiar și când nu e popular. A doua sunt regulile fiscale credibile: un deficit care scade pe un drum anunțat și respectat. A treia: ajutoare țintite pentru cei mai vulnerabili, în locul plafoanelor generale care subvenționează pe toată lumea. A patra este concurența: mai puține bariere la importuri și la intrarea pe piață, care țin prețurile în frâu. Niciuna nu este gratuită: dobânzile mari încetinesc creditul, iar reducerea deficitului înseamnă cheltuieli mai mici sau impozite mai mari.
Lecția de design: pentru fiecare cheltuială publică, spune din ce se plătește: din impozite, din datorie sau din inflație. Dacă răspunsul nu e clar, cel mai probabil e datoria, adică impozitele de mâine, sau inflația, adică un impozit pe care nu l-a votat nimeni.
În lecția următoare trecem la un alt preț stabilit prin lege, poate cel mai discutat dintre toate: salariul minim.
Testează-ți cunoștințele: Inflația (7 întrebări)