Cât de mare este problema?
Videoclipul nu pornește? Urmărește-l direct pe YouTube.
„Toți studenții sunt sufocați de chirii.” Ați auzit fraza, poate ați spus-o chiar voi. Dar câți înseamnă „toți”? Zece mii? O sută de mii? Jumătate dintre studenții unui oraș sau un sfert? Fără un ordin de mărime, nu puteți spune dacă problema merită un program de milioane de lei, o modificare de regulament sau doar o mai bună informare.
În lecția trecută am formulat problema și am ales indicatorul central: ponderea studenților care cheltuie pe locuință mai mult de 40% din venit. Acum trebuie să aflăm cât de mare este. Asta înseamnă să știm unde căutăm cifrele și cum le citim fără să ne păcălim.
Prima sursă pentru România este Institutul Național de Statistică, cu baza de date Tempo Online, unde găsiți populație, locuințe construite, prețuri. Pentru comparații cu alte țări, Eurostat și OCDE. Apoi datele administrative: universitățile știu câte locuri au în cămine, primăriile știu câte autorizații de construire au emis, iar ANAF are date despre veniturile din chirii declarate. În sfârșit, anchetele, în care oamenii sunt întrebați direct. Pentru studenți există ancheta europeană Eurostudent. România a participat la runda a opta, EUROSTUDENT VIII, desfășurată în 2021-2024, cu un eșantion de 16.113 studenți. O nouă rundă, EUROSTUDENT 9, este deja anunțată.
Când aveți o cifră în mână, puneți-i cinci întrebări. Prima: care este ordinul de mărime? O sută, o mie sau un milion schimbă complet discuția. A doua: cifra este absolută sau raportată la ceva? Un oraș mare va avea aproape mereu mai multe locuri în cămine decât unul mic. Contează câte locuri revin la o sută de studenți.
A treia întrebare: media sau mediana? Să presupunem zece studenți. Nouă plătesc între 900 și 1.300 de lei pe lună, iar unul stă într-un apartament de lux de 6.000 de lei. Cifrele sunt ipotetice. Media iese 1.590 de lei, deși niciunul dintre cei zece nu plătește suma asta. Mediana, valoarea din mijlocul șirului ordonat, este de 1.125 de lei. Media se lasă trasă de extreme, mediana nu. Și mai bine decât amândouă este să vă uitați la toată distribuția: câți plătesc puțin, câți mult.
A patra întrebare: ce măsoară exact cifra? Multe statistici de chirii vin din anunțuri, adică din prețurile cerute, nu din cele plătite efectiv. A cincea: din ce an este? O cifră din 2019 spune foarte puțin despre piața de azi.
Ce faceți când cifra nu există? Faceți o estimare rapidă, numită și estimare de tip Fermi, după fizicianul Enrico Fermi, care le cerea studenților săi astfel de calcule. Descompuneți întrebarea în pași pe care îi puteți aproxima. Scrieți ipotezele la vedere. Și spuneți clar că este o estimare, nu o statistică.
Să luăm un oraș ipotetic cu 100.000 de studenți. Să presupunem că 60% vin din alte localități: asta înseamnă 60.000. Dacă orașul are 15.000 de locuri în cămine, rămân aproximativ 45.000 de studenți care își caută locuință pe piață sau stau la rude. Toate cifrele sunt inventate pentru exemplu, dar în mai puțin de un minut am obținut un ordin de mărime. Și, mai important, știm acum exact ce date ne lipsesc. O estimare bună nu înlocuiește statistica. Vă spune doar dacă merită să o căutați și ce întrebare să puneți universității sau institutului de statistică.
Să ne întoarcem la chiriile studenților. Primul calcul este povara chiriei: chiria împărțită la venitul studentului.
La Cluj-Napoca, în anunțuri, în 2026, o garsonieră se închiriază cu aproximativ 400 de euro pe lună. La un curs rotunjit de 5 lei pentru un euro, asta înseamnă aproximativ 2.000 de lei. Potrivit anchetei EUROSTUDENT VIII, așa cum o prezintă Uniunea Studenților din România, un student care nu lucrează are în medie un venit de aproximativ 3.464 de lei pe lună. Garsoniera i-ar lua aproape 60 la sută din venit. Chiar și la venitul mediu al tuturor studenților, de aproximativ 4.567 de lei, povara ar fi de aproximativ 44 la sută.
Bursa socială minimă, de 925 de lei pe lună în 2025/2026, acoperă mai puțin de jumătate dintr-o garsonieră. Iar salariul minim net, de 2.699 de lei din iulie 2026, s-ar duce aproape trei sferturi pe chirie. La Iași, garsoniera cerută cu aproximativ 350 de euro, adică vreo 1.750 de lei, ar lua cam jumătate din venitul unui student care nu lucrează.
Atenție la definiții. Acestea sunt prețuri cerute în anunțuri, nu chirii plătite, iar veniturile sunt medii. Mulți studenți împart un apartament cu două camere, cerut la Cluj-Napoca în ianuarie 2026 cu aproximativ 575 de euro. Partea fiecăruia, jumătate din chirie, înseamnă aproximativ 1.440 de lei, adică în jur de 42 la sută din venitul celui care nu lucrează: tot peste prag. De aceea indicatorul se măsoară, în final, printr-o anchetă printre studenți, nu dintr-o singură împărțire.
Al doilea calcul este acoperirea cu locuri în cămine. Potrivit unei analize publicate în septembrie 2026, Cluj-Napoca are aproximativ 70.600 de studenți și aproximativ 15.400 de locuri în cămine, publice și private: un loc la aproape cinci studenți. București are tot un loc la cinci, Timișoara un loc la patru, Iași un loc la trei-patru. Observați două capcane. Analiza nu spune din ce an universitar sunt cifrele, deci nu le putem pune direct lângă statistica ministerului: 568.608 studenți în toată țara, în 2024/2025. Și totalul îi include și pe studenții din oraș, care nu au nevoie de cămin. Raportul corect ar fi la studenții din alte localități.
În sfârșit, contextul național. Eurostat măsoară rata de suprasolicitare cauzată de costurile locuinței: ponderea celor care cheltuie pe locuință peste 40 la sută din venitul disponibil. Pe toată populația, România are 5 la sută în 2025, sub media UE de 7,7 la sută, pentru că majoritatea românilor își dețin locuința. La tinerii de 20-24 de ani, imaginea se inversează: 17,5 la sută în România, față de 11,1 la sută în UE. Și 40,4 la sută dintre români trăiesc în locuințe supraaglomerate, față de 16,8 la sută în UE. Dintre studenți, aproximativ unul din cinci stă în cămin; majoritatea celor din alte localități stau în chirie. Cifrele Eurostat se calculează însă pe venitul gospodăriei, nu al unui student. Ne arată fundalul, nu problema noastră exactă; puse direct lângă indicatorul nostru, ar însemna să comparăm mere cu pere.
Lecția de design: înainte să folosești o cifră, întreabă-te ce măsoară exact, pentru cine, din ce an și față de ce o compari. Iar când cifra lipsește, estimeaz-o la vedere și spune că e o estimare.
Avem cifre. Tentația următoare este să tragem concluzii din felul în care ele se mișcă împreună. În lecția următoare vedem de ce corelația nu înseamnă cauzalitate.
Testează-ți cunoștințele: Cât de mare este problema? (7 întrebări)