Economia alegerii carierei
Videoclipul nu pornește? Urmărește-l direct pe YouTube.
Dacă sunteți în primul an de facultate, aveți în față una dintre cele mai mari decizii economice din viața voastră: ce meserie veți face. Pentru absolvenții de astăzi, piața muncii are o veste bună și una mai puțin bună. Vestea bună este că educația continuă să plătească, iar cei foarte bine pregătiți câștigă mai bine ca oricând. Vestea mai puțin bună este că diploma singură nu mai garantează un post pe măsura ei.
Mulți absolvenți ajung pe posturi care nu le cer studiile pe care le au. Vedem ingineri care conduc un taxi sau licențiați care lucrează la ghișeu. Diploma îi ajută, totuși, pentru că un absolvent de facultate riscă mult mai puțin să rămână fără loc de muncă decât cineva care nu are studii superioare. Dar fiecare asemenea caz înseamnă capital uman irosit: ani de studiu care nu se regăsesc în ce produce omul respectiv.
Cum explicăm ambele vești în același timp? Cu instrumentele pe care le știți deja de la microeconomie: cererea și oferta. De data aceasta, piața este cea a muncii, iar prețul ei este salariul. Salariul pentru un anumit tip de muncă depinde de cât de mult îl doresc firmele și de câți oameni sunt pregătiți să îl ofere.
Primul factor care a schimbat această piață este tehnologia. Acum câteva decenii, foarte mulți oameni lucrau în fabrici, pe posturi care nu cereau o pregătire lungă. Astfel de locuri de muncă au susținut, în multe țări, o clasă de mijloc numeroasă. Astăzi, tot mai multe posturi presupun lucrul cu calculatorul, cu date și cu programe. Iar tehnologia nu îi afectează pe toți la fel.
Gândiți-vă la un programator sau la o analistă de date. Calculatorul îi face mult mai productivi, iar ce produc ei se poate vinde prin internet oriunde în lume. De aceea, cererea pentru munca lor crește. În același timp, aceste abilități se învață greu și se învechesc repede, așa că oferta de oameni pregătiți crește încet. Cererea urcă, oferta abia ține pasul, iar salariile cresc.
Pentru munca puțin calificată, povestea e alta. Aici calculatorul nu mai este un ajutor, ci un concurent. Dosarele pe care altădată le arhiva un funcționar sunt acum gestionate de un program. Biletele de avion și camerele de hotel le rezervăm singuri, de pe telefon, fără agenție. Cererea pentru unele dintre aceste meserii scade, iar salariile lor rămân pe loc sau chiar coboară.
Al doilea factor este globalizarea. În ultimele decenii, China, India și fostele economii comuniste, inclusiv România, s-au deschis spre comerțul mondial. Pe piața globală au intrat astfel foarte mulți lucrători noi. Dacă aveți o abilitate rară, piața voastră este acum întreaga lume, iar munca voastră valorează mai mult. Dacă faceți ceva ce pot face și mulți alții, concurați cu lucrători din toată lumea, mulți dintre ei harnici și plătiți mult mai puțin.
Al treilea factor ține de dinamismul economiei. Locurile de muncă noi apar mai ales în firmele noi și în cele care cresc repede. În Statele Unite, de exemplu, numărul firmelor nou înființate a scăzut de la un deceniu la altul începând cu anii 1980. Când apar puține firme noi și productivitatea crește încet, oamenii își schimbă mai rar slujbele. Pentru cine are deja un post bun, situația e confortabilă. Pentru cine abia intră pe piață, sunt mai puține uși deschise.
Uneori ușile le închide chiar statul. În multe țări, anumite meserii pot fi practicate doar cu o licență, un atestat sau un examen de intrare în profesie. Pentru un chirurg sau pentru un electrician care lucrează la instalații periculoase, asta poate avea sens. Când însă atestatul se cere și pentru meserii în care riscul pentru client e mic, efectul principal este un cost de intrare mai mare, în timp și în bani. Cei care au deja dreptul de practică câștigă, pentru că au mai puțini concurenți. Pierd tinerii care vor să intre în meserie și clienții, care plătesc prețuri mai mari. Este o regulă gândită să protejeze calitatea, care ajunge să-i protejeze pe cei din interior.
Al patrulea factor este momentul în care intrați pe piață. Într-o recesiune, firmele îngheață angajările, iar absolvenții din acel an pornesc de mai jos. Studiile care au urmărit asemenea generații arată că efectul nu dispare repede. Și după cinci sau zece ani, cei care au început într-o perioadă proastă câștigă, în medie, mai puțin și au avansat mai încet. Un start slab nu vă condamnă, dar vă poate costa câțiva ani.
Să ne uităm la date din România. În 2022, potrivit Eurostat, un salariat cu studii superioare câștiga în medie, brut, peste 9.400 de lei pe lună. Un salariat cu liceu sau școală postliceală câștiga peste 4.500 de lei, iar unul cu cel mult gimnaziu, puțin peste 3.700 de lei. Diferența aceasta este câștigul din educație, randamentul investiției în capital uman. Atenție însă: o medie nu vă spune ce se va întâmpla cu fiecare absolvent. Contează foarte mult ce ați studiat și ce știți efectiv să faceți.
Salariul nu e totuși singurul lucru care contează. Unele meserii plătesc mai mult tocmai pentru că sunt grele sau riscante: munca în subteran, schimburile de noapte, lunile petrecute departe de casă. Economiștii numesc asta diferențe compensatorii, în engleză compensating differentials. Alte meserii plătesc mai puțin pentru că oferă altceva: un program previzibil, un post stabil, satisfacția de a preda sau de a vindeca. Când alegeți, comparați pachetul întreg, nu doar cifra de pe fluturașul de salariu.
Pe scurt, astăzi abilitățile cântăresc pe piața muncii mai greu decât oricând. Diploma rămâne o investiție bună, dar angajatorul plătește, în cele din urmă, pentru valoarea pe care o puteți produce. Comparați, de exemplu, salariile de început din informatică sau inginerie cu cele din alte domenii; diferențele vă pot surprinde. Cererea și oferta de muncă se schimbă continuu, așa că urmăriți-le: câștigă cei care înțeleg unde e cererea mare și unde e oferta rară. În lecția următoare trecem la cei care nu își găsesc de lucru și vedem cum se măsoară, de fapt, șomajul.
Testează-ți cunoștințele: Economia alegerii carierei (6 întrebări)