Introducere în modelul Solow
Videoclipul nu pornește? Urmărește-l direct pe YouTube.
Să pornim de la un paradox. În 1945, Germania și Japonia ieșeau din război învinse și devastate. Muriseră milioane de oameni. Orașe întregi fuseseră rase de bombardamente, iar o mare parte din fabrici, poduri și căi ferate nu mai exista.
Și totuși, după război, amândouă au crescut foarte repede. Între 1950 și 1973, PIB-ul pe locuitor a crescut în medie cu aproximativ opt la sută pe an în Japonia și cu aproximativ cinci la sută pe an în Germania. În Statele Unite, una dintre țările învingătoare, creșterea a fost de doar aproximativ două și jumătate la sută pe an. De ce creșteau învinșii mai repede decât învingătorii?
Avem și o a doua enigmă. În ultimele decenii, China a crescut într-un ritm uimitor. Între 1990 și 2019, PIB-ul ei real a crescut în medie cu peste nouă la sută pe an. Cu regula lui 70, asta înseamnă o dublare la fiecare șapte sau opt ani. Economiile avansate, ca Statele Unite, Franța sau Germania, au crescut în aceeași perioadă mult mai încet, cu cel mult aproximativ două și jumătate la sută pe an. La ritmul lor, dublarea durează câteva decenii.
Și aici e ciudățenia. În modulul trecut am spus că o țară prosperă are nevoie de instituții bune: drepturi de proprietate, guvernare onestă, stabilitate politică, un sistem juridic de încredere și piețe deschise. Pe aproape toate aceste criterii, economiile avansate stau mai bine decât China. Au și mai mult capital fizic și mai mult capital uman. Atunci de ce cresc mai încet?
Ca să lămurim aceste enigme, folosim unul dintre cele mai importante modele din economie: modelul Solow al creșterii economice. Poartă numele lui Robert Solow, care a primit Premiul Nobel pentru economie în 1987 pentru contribuțiile sale la teoria creșterii. Modelul ne ajută să deosebim două tipuri de creștere: creșterea prin recuperare și creșterea la frontiera tehnologică. Vom vedea că a recupera un decalaj e mult mai ușor decât a împinge frontiera mai departe.
Dar ce este, de fapt, un model economic? O schemă simplificată a realității, care lasă deoparte detaliile ca să vedem mai clar mecanismul principal. Gândiți-vă la harta metroului. Nu arată fiecare stradă sau clădire, dar tocmai de aceea vă ajută să ajungeți unde vreți. Versiunea noastră a modelului Solow va fi una minimală: câteva litere, un radical și câteva grafice. O să vedeți cât de mult se poate explica doar cu atât.
Piesa centrală a modelului este funcția de producție: o regulă care ne spune câtă producție obținem din resursele pe care le avem.
Să începem cu oamenii. Notăm munca cu L, de la cuvântul englezesc labor. Munca e cu atât mai productivă cu cât oamenii sunt mai educați, așa că o înmulțim cu e, de la educație. Împreună, e ori L reprezintă capitalul uman. A doua intrare este capitalul fizic, notat cu K: fabrici, mașini, unelte, drumuri.
A treia intrare, poate cea mai importantă, sunt ideile, notate cu A. A înseamnă cunoașterea: rețetele, tehnicile și metodele prin care transformăm capitalul și munca în lucruri pe care oamenii le prețuiesc. Rotația culturilor pe un câmp, rețeta betonului armat, programul care ține evidența stocurilor unui magazin: toate sunt idei de acest fel. Idei mai bune înseamnă mai multă producție din aceleași cantități de capital și de muncă.
Așadar, capitalul uman, capitalul fizic și ideile lucrează împreună pentru a produce Y, adică PIB-ul real. Asta spune funcția noastră de producție: Y este egal cu A înmulțit cu o funcție de K și de e ori L. Deocamdată e destul de abstractă. În lecțiile următoare o vom face concretă, pas cu pas. Începem în lecția următoare cu capitalul fizic și cu felul în care contribuie el la creștere.
Testează-ți cunoștințele: Introducere în modelul Solow (6 întrebări)