PIB-ul real pe locuitor și nivelul de trai
Videoclipul nu pornește? Urmărește-l direct pe YouTube.
Poate v-ați gândit deja: nu e cam materialist să judecăm viața dintr-o țară după cât produce? Sănătatea, educația, liniștea sufletească nu se vând la raft. Obiecția e serioasă și nu o voi ocoli. Vreau însă să vă conving că, dacă ar trebui să alegem un singur număr pentru nivelul de trai mediu, PIB-ul real pe locuitor ar fi greu de bătut.
Argumentul nu este că frigiderele și mașinile ar fi lucrul cel mai important din viață. Argumentul este că, acolo unde PIB-ul pe locuitor e mare, găsim de obicei și multe dintre lucrurile pe care le prețuim cu adevărat.
Să începem cu speranța de viață. Pe axa orizontală punem PIB-ul pe locuitor, iar pe cea verticală, câți ani poate spera să trăiască un nou-născut. Fiecare punct este o țară, iar norul de puncte urcă. Conform Băncii Mondiale, în 2024 un copil născut în Republica Centrafricană putea spera la aproximativ 58 de ani de viață, unul născut în România la aproximativ 76, iar unul născut în Germania la aproape 81.
Poate mai surprinzător, tiparul apare și la fericire. Când oamenii sunt întrebați cât de mulțumiți sunt de viața lor, cei din țările mai bogate răspund, în medie, mai bine. Banii nu garantează fericirea, dar par să o ajute.
Organizația Națiunilor Unite calculează și un indice al dezvoltării umane, care combină sănătatea, educația și venitul. Și el crește odată cu PIB-ul pe locuitor. Explicația nu e misterioasă: o societate care produce mult are din ce să plătească spitale, școli, apă curată și mai mult timp liber. De aceea, majoritatea indicatorilor de bunăstare urcă împreună cu venitul.
Totuși, indicatorul are limite. Prima: arată media, nu distribuția. Imaginați-vă două țări cu același PIB pe locuitor. În prima, veniturile sunt împărțite relativ uniform. În a doua, câțiva oameni sunt foarte bogați, iar mulți sunt săraci. Media e aceeași, dar viața omului obișnuit diferă mult.
Pe termen lung însă, când PIB-ul pe locuitor crește, de regulă cresc și veniturile celor mai săraci. Dacă puneți într-un grafic creșterea venitului mediu și creșterea venitului celei mai sărace cincimi a populației, cele două merg, în general, împreună.
Alte două lucruri scapă indicatorului. Timpul liber nu apare în PIB: dacă toți am munci cu zece ore mai mult pe săptămână, PIB-ul ar crește, dar nu e sigur că am trăi mai bine. La fel, aerul poluat de o fabrică nu se scade din valoarea producției ei.
Pentru România există și limite specifice. Prima este emigrația. Foarte mulți români muncesc în alte țări ale Uniunii Europene, iar munca lor intră în PIB-ul Italiei sau al Spaniei, nu al nostru. Banii pe care îi trimit acasă, remitențele, au fost în 2024 de aproximativ 2,5 la sută din PIB-ul României, iar în Republica Moldova de peste 10 la sută. Acești bani nu apar în PIB, dar ridică nivelul de trai al familiilor rămase acasă.
A doua: PIB-ul măsoară ce se produce în țară, nu cât câștigă locuitorii ei. Pentru asta există venitul național brut, VNB. El adaugă veniturile primite din străinătate și scade veniturile plătite în afară, de exemplu profiturile firmelor cu capital străin. În 2024, VNB-ul României a fost cu aproximativ 2,4 la sută mai mic decât PIB-ul.
Cu aceste rezerve, indicatorul ne spune ceva limpede. Eurostat compară țările Uniunii folosind PIB-ul pe locuitor ajustat cu nivelul prețurilor. Dacă media Uniunii este o sută, România pornea în 2007, anul aderării, de la 44. În 2025 ajunsese la 78. Puțini indicatori surprind mai bine cât s-a schimbat viața de zi cu zi în aceste două decenii.
Concluzia: PIB-ul real pe locuitor nu e perfect, dar e foarte util pentru a compara țări între ele sau aceeași țară în timp. Așa ajungem la marea întrebare: cum crește o economie și de ce unele țări devin bogate, iar altele nu? Ne vom ocupa de ea în modulele următoare.
Testează-ți cunoștințele: PIB-ul real pe locuitor și nivelul de trai (6 întrebări)