Produsul marginal al muncii
Videoclipul nu pornește? Urmărește-l direct pe YouTube.
Începem o unitate nouă, dedicată pieței muncii. Ne vom ocupa de câteva întrebări mari. Cum se stabilesc salariile? De ce cineva care face aceeași muncă câștigă mult mai mult într-o țară bogată decât într-una săracă? Ce este capitalul uman și cum ne ajută să câștigăm mai mult? Ajută sindicatele lucrătorii, și dacă da, cât de mult?
Pornim cu prima întrebare: cum se formează salariul. Ca să răspundem, trebuie să înțelegem mai întâi cererea de muncă. Iar cererea de muncă are o trăsătură care o deosebește de cererea de mere sau de pâine.
Când cumpărați un kilogram de mere, le cumpărați pentru că vreți să le mâncați. O firmă nu angajează oameni pentru plăcerea de a-i avea prin preajmă. Îi angajează pentru că munca lor îi aduce încasări. De aceea spunem că cererea de muncă este o cerere derivată. Ea decurge din cererea pentru produsele și serviciile pe care lucrătorii le ajută să fie realizate și vândute.
Conceptul central este produsul marginal al muncii. În această lecție îl măsurăm în bani: cu cât cresc încasările firmei atunci când mai angajează un lucrător. Unele manuale numesc această mărime valoarea produsului marginal al muncii. Ideea este aceeași.
Vom vedea două lucruri importante despre produsul marginal al muncii. Primul: el scade pe măsură ce firma adaugă lucrători. Motivul este simplu. Primul om angajat este pus la cea mai importantă sarcină, al doilea la următoarea ca importanță, și așa mai departe. Al doilea lucru: firma va angaja oameni atâta timp cât salariul nu depășește produsul marginal al muncii.
Să luăm un exemplu concret. Un restaurant fast-food din București se gândește câți oameni să angajeze pentru curățenie. Cifrele care urmează sunt ipotetice, alese ca să vedem mecanismul.
Primul angajat primește cea mai importantă sarcină: curăță toaletele o dată pe zi. Clienții preferă restaurantele cu toalete curate, așa că acest om adaugă încasări de 35 de lei pe oră. Al doilea golește coșurile de gunoi și aduce 28 de lei pe oră. Al treilea curăță din nou toaletele, de data asta a doua oară pe zi. E util, dar mai puțin decât prima curățenie, așa că aduce doar 24 de lei pe oră. Pe măsură ce coborâm în tabel, fiecare om nou face ceva tot mai puțin valoros.
Din acest tabel obținem direct curba cererii de muncă a firmei. Uitați-vă întâi la partea de sus. Dacă salariul ar fi mai mare de 35 de lei pe oră, restaurantul nu ar angaja pe nimeni pentru curățenie. Chiar și primul om aduce doar 35 de lei pe oră, deci nu merită plătit mai mult de atât.
Pe măsură ce salariul scade, tot mai mulți oameni devin rentabili. Dacă salariul pe piață ar fi de 30 de lei pe oră, restaurantul ar angaja un singur om. Al doilea aduce doar 28 de lei, mai puțin decât ar costa. Dacă salariul ar fi de 10 lei pe oră, ar angaja șapte oameni. Al șaptelea aduce 11 lei, deci merită. Al optulea aduce doar 7 lei, deci nu merită. Așadar, cu cât salariul este mai mic, cu atât firma cere mai mulți lucrători, iar produsul marginal al ultimului angajat este tot mai mic.
Aceasta este însă cererea unei singure firme. Dacă adunăm, la fiecare salariu, câți oameni pentru curățenie cer toate firmele de pe piață, obținem cererea pe piață. Ea are forma obișnuită: descrește când salariul crește.
Alături de cerere avem oferta de muncă. Când salariul crește, cantitatea de muncă oferită crește și ea. Pare intuitiv, dar mai jos vom discuta o mică complicație. Deocamdată rețineți ideea principală. Salariul se formează ca orice alt preț: acolo unde cantitatea cerută este egală cu cantitatea oferită, adică la intersecția celor două curbe.
Ca ordin de mărime, iată datele pentru Statele Unite, de acum câțiva ani. Salariul unui lucrător la curățenie era în jur de 10 dolari pe oră. Pe ansamblul pieței se lucrau cam 168 de milioane de ore pe săptămână, de către aproximativ 4,2 milioane de oameni. Asta înseamnă, în medie, în jur de 40 de ore de fiecare.
Concluzia importantă este că putem folosi pentru piața muncii exact instrumentele pe care le cunoașteți deja: cererea și oferta. Dacă cererea de muncă crește, sau dacă oferta scade, știm acum să prevedem ce se întâmplă cu salariul și cu numărul de ore lucrate.
Acum, complicația promisă. Trebuie să deosebim oferta de muncă a unei persoane de oferta de muncă de pe întreaga piață.
Să ne gândim la Mihai, care face curățenie într-o clădire de birouri din Cluj. Cifrele sunt, din nou, ipotetice. La un salariu de 16 lei pe oră, Mihai lucrează 40 de ore pe săptămână. Dacă salariul crește la 20 de lei, decide să lucreze mai mult, să zicem 50 de ore, ca să profite de plata mai bună. Dar ce se întâmplă dacă salariul urcă la 28 de lei pe oră? Va lucra Mihai și mai mult? Nu neapărat.
Săptămâna are un număr limitat de ore, iar Mihai are și alte lucruri de făcut cu timpul lui. La 28 de lei pe oră, chiar dacă revine la 40 de ore, câștigă 1.120 de lei pe săptămână, mai mult decât cei 1.000 de lei pe care îi primea muncind 50 de ore la 20 de lei. Așa că poate alege să lucreze mai puțin. Folosește o parte din venitul mai mare ca să-și cumpere timp liber, de exemplu o vacanță cu familia.
Prin urmare, curba ofertei individuale de muncă poate avea o porțiune care se întoarce înapoi. Nu e nimic irațional aici. Timpul liber este și el un bun, iar oamenii cu venituri mai mari vor, de multe ori, mai mult din el.
Pe piață ca întreg, însă, o astfel de întoarcere este puțin probabilă. Chiar dacă Mihai lucrează ceva mai puțin când salariul crește, există mulți alți oameni care lucrează acum ca ospătari, vânzători sau în depozite. La un salariu mai mare pentru curățenie, unii dintre ei ar trece în acest domeniu.
Așadar, când salariul crește, cantitatea de muncă oferită pe piață crește din două motive. Cei care lucrează deja în domeniu pot lucra mai mult. Și, mai important, intră în domeniu oameni noi. Chiar dacă unii indivizi au o curbă care se întoarce pe o porțiune, curba ofertei de muncă pe piață are forma obișnuită, crescătoare.
Acum o întrebare de verificare. De ce un om care face curățenie în Statele Unite câștigă mult mai mult decât unul care face același lucru în India? Munca este practic aceeași: mături, speli, golești coșurile. Lucrătorul american nu mătură de câteva ori mai multe holuri pe oră. Dacă ați răspuns „din cauza cererii și ofertei”, primiți jumătate din punctaj. Să mergem mai departe.
Prima jumătate a răspunsului ține de cerere. Economia americană este mult mai productivă decât cea indiană. Există mai mult capital și unul mai bun, angajații de la birou sunt mai productivi, iar biroul produce ceva mai valoros. De aceea, valoarea unei clădiri de birouri curate este mai mare în Statele Unite. Cererea pentru munca de curățenie este mai mare, deci și salariul este mai mare.
Aici e o lecție utilă și pentru voi. Poate știți să programați, să scrieți un raport bun sau să motivați o echipă de vânzări. Dar valoarea acestor abilități depinde de contextul în care le folosiți. Mutați în altă economie, ele ar putea valora mai puțin. Fie pentru că acolo sunt mai puțin utile, fie pentru că oamenii nu au cu ce să le plătească. E mai bine să fii frizer într-o țară bogată decât într-una săracă, chiar dacă oamenii au nevoie de tuns la fel de des.
A doua jumătate a răspunsului ține de ofertă. India are mult mai mulți lucrători decât Statele Unite, și în special mult mai mulți lucrători slab calificați, care concurează pentru locuri de muncă precum cel de îngrijitor. În India, un astfel de post poate fi chiar unul relativ bine plătit și respectat.
Puse împreună pe grafic, lucrurile arată așa. În Statele Unite, cererea este mare, iar salariul de echilibru este în jur de 10 dolari pe oră. În India, cererea este mai mică, iar oferta este mai mare. Ambele forțe împing salariul în jos. Acesta este răspunsul complet, care merită tot punctajul.
Pe scurt, salariile se formează din cererea și oferta de muncă, iar cererea de muncă vine din produsul marginal al muncii. În lecțiile următoare vedem ce îl poate crește, mai ales educația și capitalul uman.
Testează-ți cunoștințele: Produsul marginal al muncii (13 întrebări)