Costurile și beneficiile monopolului
Videoclipul nu pornește? Urmărește-l direct pe YouTube.
În ultima lecție despre monopol facem un bilanț. Vorbim despre costurile monopolului, dar și despre beneficiile pe care le poate aduce uneori.
Costul principal este acesta: comparat cu concurența, monopolul este ineficient. El duce la pierderea unei părți din câștigurile din schimb, adică la o pierdere netă de bunăstare. Ca să vedem asta, pornim de la concurență. Simplificăm, cu cifre ipotetice: costul de producție este constant, 20 de lei pe bucată, deci curba ofertei este orizontală. În acest caz, toate câștigurile din schimb ajung la consumatori, în triunghiul albastru.
Acum luăm exact aceeași cerere și același cost, dar cu un monopolist. Găsim, ca de obicei, cantitatea și prețul care maximizează profitul: 40 de bucăți, la 60 de lei. Nu e o surpriză că, la un preț mai mare, consumatorii câștigă mai puțin: surplusul lor scade de la 3.200 la 800 de lei. O parte din ce pierd ei, 1.600 de lei, ajunge la monopolist sub formă de profit. Pentru un economist, acest transfer este neutru: cineva tot se bucură de acele câștiguri din schimb.
Problema este triunghiul gri. Bunăstarea totală scade, pentru că acești 800 de lei nu ajung la nimeni. Este pierderea netă de bunăstare, în engleză deadweight loss. Ea reprezintă schimburi benefice din punct de vedere social: cumpărătorii ar plăti mai mult decât costă producția. Totuși, schimburile acestea nu au loc, pentru că nu sunt profitabile pentru monopolist.
Gândiți-vă la o sală de cinema pe jumătate goală, într-o marți seara. Sigur există oameni care ar da pe film mai mult decât costul marginal al unui spectator în plus, care e aproape zero. De ce nu le scade cinematograful prețul? Pentru că ar trebui să scadă prețul pentru toată lumea, iar asta i-ar reduce profitul total.
Lecția de bază este următoarea. Consumatorii cumpără un bun atâta timp cât valoarea lui pentru ei depășește prețul. În concurență, prețul este egal cu costul marginal, deci se cumpără fiecare unitate a cărei valoare depășește costul marginal. Asta e eficient. În monopol, consumatorii tot cumpără cât timp valoarea depășește prețul. Dar prețul este peste costul marginal, așa că se produc prea puține unități și se pierd câștiguri din schimb.
Să vedem cum arată asta în practică, la medicamentul din lecțiile anterioare. Prețul Combivir este de 12,50 dolari pe pastilă, iar costul marginal este de 50 de cenți. Unii pacienți ar fi dispuși și ar putea să plătească 10 dolari pe pastilă, sau 4 dolari, sau chiar un dolar. Toate aceste prețuri ar acoperi lejer costul de producție. Dar schimburile nu au loc, pentru că nu sunt profitabile pentru firmă.
Multe monopoluri din lume se nasc din corupție, deci dintr-un eșec al statului, nu al pieței. În Indonezia, Tommy Suharto, fiul președintelui de atunci, a primit monopolul extrem de profitabil asupra comerțului cu cuișoare. În acei ani, nu doar că își permitea un Lamborghini: a ajuns să controleze compania Lamborghini însăși. Asemenea monopoluri nu au nicio scuză: aduc costuri și niciun beneficiu social.
Alte monopoluri, în schimb, au și beneficii care le compensează costurile. Să ne imaginăm că Statele Unite ar desființa brevetele pentru medicamente. E adevărat că, prin concurență, prețul medicamentelor existente ar coborî până la costul marginal. Exact asta se întâmplă și astăzi când expiră un brevet, de obicei la 10 până la 15 ani după ce medicamentul a intrat pe piață.
Numai că aducerea pe piață a unui medicament nou costă, în medie, în jur de un miliard de dolari, iar unele estimări sunt și mai mari. Costurile de cercetare și dezvoltare nu intră în costul marginal. Cum se spune în industrie, prima pastilă costă un miliard de dolari, iar a doua costă 50 de cenți. Dacă prețul ar fi împins repede la costul marginal, firmele nu și-ar putea recupera investiția în cercetare. Rezultatul ar fi mai puține medicamente noi.
Avem deci un compromis. Odată ce medicamentul există, brevetul creează ineficiență: se produc prea puține unități. Dar brevetul crește stimulentul de a crea medicamentul de la bun început. Mai mult monopol reduce eficiența statică, adică cantitatea produsă azi. În schimb, poate crește eficiența dinamică, adică stimulentul de a face cercetare și dezvoltare.
Compromisul acesta nu privește doar medicamentele. Se aplică tuturor bunurilor cu costuri mari de dezvoltare și costuri marginale mici: muzică, filme, programe de calculator, substanțe chimice și materiale noi, tehnologii noi. De aici vine argumentul pentru protecția prin brevete sau drepturi de autor. Iar regula de reținut este aceasta: prețuri mai mici astăzi pot însemna mai puține idei noi mâine.
Istoricul economic Douglass North, laureat al Premiului Nobel, a susținut o idee asemănătoare. În opinia lui, faptul că până în epoca modernă nu au existat drepturi de proprietate sistematice asupra inovațiilor a fost o cauză majoră a progresului tehnologic lent.
Putem naviga mai bine acest compromis? Poate. Să presupunem că statul ar cumpăra un brevet farmaceutic plătind cât ar fi valorat toate profiturile de monopol, apoi l-ar face public. Concurenții ar intra pe piață, iar prețul ar coborî la costul marginal: eficiență statică. Firmele ar primi totuși profitul de monopol, deci ar avea în continuare stimulente să cerceteze: eficiență dinamică. Ideea nu e nouă. În 1839, statul francez a cumpărat drepturile asupra dagherotipului, una dintre primele tehnici fotografice, și a făcut procedeul public, ca oricine să îl poată folosi.
Desigur, soluția are și riscurile ei, iar unele țin chiar de limitele statului. Impozitele necesare pentru cumpărarea brevetelor produc propria lor pierdere netă de bunăstare. Funcționarii ar putea greu să știe cât valorează de fapt un brevet. Și oriunde se împart bani publici, apare tentația corupției. Totuși, ideea merită luată în serios și poate testată.
Premiile sunt o altă cale. Ca și la cumpărarea brevetelor, firma primește o răsplată care îi acoperă cercetarea, dar numai dacă atinge un obiectiv stabilit dinainte. După aceea, tehnologia devine publică și oricine o poate folosi. Vehiculul SpaceShipOne a câștigat 10 milioane de dolari ca primul vehicul cu echipaj, dezvoltat privat, care a ajuns de două ori în spațiu în decurs de două săptămâni. Guvernul american a oferit și un premiu pentru becuri mai eficiente, cu rezultate bune. Iar ideea e veche: în secolul al XVIII-lea, Parlamentul britanic a oferit un premiu pentru o metodă de calcul al longitudinii pe mare.
Există și o a treia cale. Până acum am presupus că monopolistul cere același preț tuturor. Este obligatoriu așa? Uneori poate cere prețuri diferite unor oameni diferiți. Asta se numește discriminare prin preț și explică multe dintre prețurile pe care le vedeți zilnic. Are și costuri, și beneficii, iar despre ele vorbim în unitatea următoare.
Testează-ți cunoștințele: Costurile și beneficiile monopolului (14 întrebări)