Maximizarea profitului în monopol
Videoclipul nu pornește? Urmărește-l direct pe YouTube.
Când auziți cuvântul „monopol”, vă gândiți poate la jocul de societate cu străzi, case și hoteluri. În economie, monopolul nu e deloc un joc. În lecția aceasta vedem cum folosește o firmă puterea de piață ca să obțină cel mai mare profit posibil. Și pornim de la un exemplu care stârnește mereu controverse.
Acesta este virusul HIV, cel care provoacă SIDA. În întreaga lume, boala a ucis zeci de milioane de oameni. În țările bogate însă, diagnosticul nu mai este de mult o condamnare la moarte. Începând de la jumătatea anilor '90, mortalitatea a scăzut spectaculos, după apariția unor medicamente noi, printre care și Combivir.
Aceste medicamente sunt o reușită extraordinară, dar sunt scumpe. Și nu sunt scumpe pentru că ar fi greu sau costisitor să le fabrici. Costul de producție al unei pastile este, de fapt, destul de mic. Sunt scumpe din cauza subiectului acestei unități: monopolul.
Compania farmaceutică GlaxoSmithKline deține brevetul pentru Combivir. Brevetul îi dă dreptul să îi excludă pe concurenți, așa că numai ea poate vinde legal medicamentul. Spunem că brevetul îi oferă un monopol sau, mai general, putere de piață, în engleză market power.
Puterea de piață este capacitatea de a ridica prețul peste costul marginal fără teama că alte firme vor intra pe piață și vă vor lua clienții. Dar de unde știm că prețul este cu adevărat peste costul marginal? Avem la îndemână un test foarte simplu.
În Statele Unite, la momentul comparației, o pastilă de Combivir costa în jur de 12, 13 dolari. India, în schimb, nu recunoștea acest brevet. Acolo, numeroși producători vindeau același medicament pe o piață concurențială. Și știm deja ce se întâmplă pe o piață concurențială: prețul coboară până la costul marginal. În India, o pastilă costa aproximativ 50 de cenți.
Asta înseamnă că, în Statele Unite, prețul era de circa douăzeci și cinci de ori mai mare decât costul marginal. Diferența aceasta uriașă nu vine din fabrică. Vine din puterea de piață.
Să vedem, pe scurt, de unde vine puterea de piață. Ideea de bază este următoarea: o firmă are putere de piață atunci când vinde un bun unic și există bariere la intrare. Barierele la intrare sunt forțele care îi împiedică pe concurenți să intre pe piață.
Prima barieră am văzut-o deja: brevetul. A doua vine tot din reglementări, de exemplu o licență exclusivă acordată de stat unei singure firme. A treia sunt economiile de scară. Când o singură firmă mare poate produce mai ieftin decât oricare dintre multe firme mici, e greu să apară o piață concurențială, chiar dacă intrarea este liberă.
A patra este accesul exclusiv la o resursă importantă. Diamantele, de pildă, se găsesc doar în câteva locuri din lume. Cine controlează o mare parte dintre aceste mine poate domina piața diamantelor. A cincea este inovația tehnologică. O firmă care știe să facă ceva ce alții încă nu știu are, cel puțin pentru o vreme, o anumită putere de piață.
Observați că multe dintre aceste bariere sunt create chiar de stat. Uneori există un motiv bun, cum vom vedea la brevete. Alteori, regulile protejează pur și simplu firmele deja instalate. În multe orașe ale lumii, numărul licențelor de taxi a fost ținut fix ani la rând, iar o singură licență ajunsese să valoreze o mică avere. Valoarea ei măsura, de fapt, cât de profitabil era să fii ferit de concurență.
Vom reveni la sursele puterii de piață. Acum ne concentrăm pe întrebarea centrală: cum își alege prețul o firmă cu putere de piață? Care este prețul care îi maximizează profitul?
Răspunsul vă este deja cunoscut. Monopolistul produce cantitatea la care venitul marginal este egal cu costul marginal. Este exact aceeași regulă ca pentru firma în concurență perfectă. Diferența este că, pentru firma în concurență perfectă, venitul marginal era chiar prețul. Pentru monopolist, lucrurile stau altfel.
Monopolistul nu este un jucător mărunt, cu o felie mică din piață. Pentru că vinde un bun unic, el are în față întreaga curbă a cererii pieței, care coboară. Dacă vrea să vândă mai mult, trebuie să reducă prețul. De aceea, venitul lui marginal va fi mai mic decât prețul. Să vedem cum se calculează.
Să presupunem că vindem la început două bucăți. Pentru două bucăți, cumpărătorii sunt dispuși să plătească cel mult 16 lei pe bucată. Venitul total este deci 16 ori 2, adică 32 de lei. Acum vrem să vindem încă o bucată, deci trei în total. Pentru trei bucăți, prețul maxim pe care îl putem cere este de 14 lei.
La trei bucăți, venitul total este 14 ori 3, adică 42 de lei. Venitul marginal este variația venitului total atunci când mai vindem o unitate. Așadar, venitul marginal al celei de-a treia bucăți este 42 minus 32, adică 10 lei. Același rezultat îl putem obține și pe o altă cale, care ne arată ceva important.
Venitul marginal are două componente. Prima este câștigul: a treia bucată se vinde cu 14 lei. A doua este pierderea: ca să vindem a treia bucată, a trebuit să scădem prețul și pentru primele două. Înainte primeam 16 lei pe bucată, acum primim 14. Pierdem câte 2 lei pe fiecare dintre cele două bucăți, adică 4 lei în total.
Venitul marginal este câștigul minus pierderea: 14 minus 4, adică tot 10 lei. Și mai observați ceva. Câștigul este exact prețul ultimei bucăți. Dacă din preț scădem o pierdere, rezultatul este mai mic decât prețul. Deci, pentru un monopolist, venitul marginal este mai mic decât prețul.
Să nu pierdem firul. Căutăm cantitatea la care venitul marginal este egal cu costul marginal. Trebuie să refacem acest calcul pentru fiecare unitate în parte? Din fericire, nu. Există o scurtătură.
Scurtătura funcționează pentru orice cerere liniară, adică pentru orice curbă a cererii care este o linie dreaptă. Acestea sunt curbele cu care lucrăm în acest curs. Regula este următoarea: curba venitului marginal pornește din același punct de pe axa verticală ca și curba cererii, dar are o pantă de două ori mai mare. Dacă scriem cererea sub forma P egal cu a minus b ori Q, atunci venitul marginal este a minus 2b ori Q. Atât.
Să aplicăm scurtătura. În primul grafic, cererea taie axa orizontală la 500. Venitul marginal pornește din același punct de pe axa verticală, dar coboară de două ori mai repede, așa că taie axa orizontală la 250. Mai general, la orice înălțime, curba venitului marginal se află exact la jumătatea distanței dintre axa verticală și curba cererii.
În al doilea grafic, cererea taie axa orizontală la 200. Unde o taie venitul marginal? La 100. Simplu, și funcționează pentru orice cerere liniară pe care o vom întâlni.
Acum putem ajunge la miezul lecției. Avem curba cererii pentru Combivir și curba venitului marginal, cu panta de două ori mai mare. Adăugăm costul marginal, pe care îl considerăm constant: 50 de cenți pe pastilă. Cifrele pentru cantități sunt ipotetice, alese ca să vedem clar mecanismul.
Cum își maximizează firma profitul? Pentru fiecare pastilă în plus, compară venitul adus de ea cu costul ei. Dacă venitul marginal este mai mare decât costul marginal, pastila aceea aduce profit, deci merită produsă. Firma continuă să producă până când venitul marginal ajunge egal cu costul marginal. În exemplul nostru, asta se întâmplă la 80 de milioane de pastile.
La ce preț pot fi vândute aceste 80 de milioane de pastile? Răspunsul îl găsim urcând până la curba cererii. Curba cererii ne arată disponibilitatea maximă de plată a cumpărătorilor. Pentru 80 de milioane de pastile, ea este de 12,50 dolari pe pastilă. Acesta este prețul care maximizează profitul.
Mai avem nevoie de o curbă: costul total mediu. Cu ajutorul ei arătăm profitul pe grafic, exact ca la firma în concurență perfectă. Profitul pe unitate este prețul minus costul total mediu. Să presupunem că, la cantitatea aleasă, costul total mediu este de 2,50 dolari, deci profitul pe pastilă este de 10 dolari. Înmulțit cu 80 de milioane de pastile, rezultă un profit de 800 de milioane de dolari: dreptunghiul hașurat de pe ecran.
Să adunăm totul într-o rețetă. Pentru orice problemă de monopol, pornim de la curba cererii și desenăm curba venitului marginal. Adăugăm costul marginal, dacă nu e deja pe grafic. Găsim cantitatea care maximizează profitul acolo unde venitul marginal este egal cu costul marginal. Urcăm până la curba cererii ca să aflăm prețul. Diferența dintre preț și costul total mediu ne dă profitul pe unitate, iar înmulțită cu cantitatea ne dă profitul total.
Aceasta este lecția mare de azi. Data viitoare ne întrebăm cât de mare este diferența dintre preț și costul marginal, adică adaosul monopolistului. Vom vedea că răspunsul depinde de elasticitatea cererii. V-am spus că elasticitatea se va întoarce. Iată că s-a întors.
Testează-ți cunoștințele: Maximizarea profitului în monopol (15 întrebări)