Echilibrul dintre ramuri și distrugerea creatoare

Videoclipul nu pornește? Urmărește-l direct pe YouTube.

Trecem la a doua proprietate a mâinii invizibile: echilibrul dintre ramuri. Pe drum vom vorbi și despre ceea ce economistul Joseph Schumpeter numea vijelia distrugerii creatoare.

Prima proprietate ne spune că, oricare ar fi cantitatea produsă dintr-un bun, piața concurențială o împarte între firmele ramurii astfel încât costul total să fie minim. Dacă ramura produce, să zicem, 200 de tone de grâu, putem fi siguri că le produce cu cel mai mic cost posibil. Dar rămâne o întrebare: ar trebui să producem 200 de tone de grâu? Sau 500? Sau 1.000?

Și cum comparăm grâul cu porumbul, cu automobilele sau cu cărțile? La această întrebare răspunde a doua proprietate: cum se împarte producția între ramuri. Ca resursele noastre limitate să creeze cea mai mare valoare, vrem ca fiecare ramură să producă exact cantitatea potrivită. Nici prea mult grâu, nici prea puțin. Intrarea și ieșirea de pe piață sunt mecanismul care mută munca și capitalul între ramuri până când producția este bine echilibrată. Vestea bună este că nu avem nevoie de instrumente noi. Doar privim altfel ce știm deja.

Profitul este semnalul care împarte capitalul și munca între ramuri astfel încât valoarea totală să fie maximă. Amintiți-vă: dacă prețul este mai mare decât costul total mediu, profitul este peste cel normal. Ce înseamnă asta, de fapt? Înseamnă că ce produce ramura valorează mai mult decât resursele folosite ca să fie produs. Oamenii plătesc pentru acest bun mai mult decât ar valora munca și capitalul din el în cea mai bună altă folosință.

Semnalul profitului spune: vrem mai mult din acest bun. Iar profitul nu doar transmite mesajul, ci oferă și motivul de a-l urma. Capitalul și munca sunt atrase să intre în ramură, adică să plece dintr-o folosință cu valoare mică spre una cu valoare mare.

La fel, dacă prețul este sub costul total mediu, profitul este sub cel normal. Ramura produce ceva ce valorează mai puțin decât resursele pe care le consumă. Semnalul pierderii spune: vrem mai puțin din acest bun. Capitalul și munca sunt împinse să iasă din ramură și să se mute acolo unde produc mai multă valoare.

Prin această intrare și ieșire, rata profitului din toate ramurile concurențiale tinde spre același nivel. Asta echilibrează producția între ramuri astfel încât valoarea totală a producției să fie maximă. Dacă profitul ar fi mai mare într-o ramură decât în alta, ar însemna că produsul ei valorează mai mult și că ar merita să se producă mai mult din el. Exact asta face intrarea. Iar ieșirea face același lucru, în sens invers.

Să vedem câteva consecințe. Prima este principiul eliminării. Profiturile peste normal dispar prin intrarea altor firme. Profiturile sub normal dispar prin ieșirea firmelor. Resursele tind mereu să se mute acolo unde cresc valoarea producției. Cine le mută? Antreprenorii. Ei scot resursele din ramurile neprofitabile și le duc spre cele profitabile.

Un exemplu ipotetic. Să zicem că primele cafenele de specialitate dintr-un oraș au cozi la ușă și profituri mari. Alți antreprenori observă și deschid cafenele noi. Clienții se împart, prețurile se mai temperează, iar profitul fiecărei cafenele coboară spre nivelul normal.

A doua consecință: profiturile peste normal sunt mereu temporare. Dacă vreți să le obțineți, nu ajunge să faceți ce fac toți ceilalți. Trebuie să faceți ceva diferit. Trebuie să inovați.

Joseph Schumpeter, marele economist austriac, a scris pagini memorabile despre rolul inovației în capitalism. Manualele, spunea el în esență, descriu concurența ca pe un proces care împinge prețurile în jos până la costul mediu și lasă firmelor doar profitul normal. Dar în capitalismul real contează altfel de concurență: cea venită din partea unui produs nou, a unei tehnologii noi, a unei noi surse de aprovizionare sau a unui nou mod de a organiza afacerea.

O asemenea concurență nu ciupește doar din profiturile firmelor existente. Le lovește în temelii și le pune în joc chiar existența. Acest proces, pe care Schumpeter l-a numit distrugere creatoare, era pentru el trăsătura esențială a capitalismului. Gândiți-vă la mașinile de scris după apariția calculatoarelor sau la casetele video după apariția DVD-urilor și apoi a streamingului. Firmele vechi nu au pierdut în fața unui concurent care vindea cu câțiva bani mai ieftin. Au pierdut pentru că a apărut ceva cu totul nou.

Mâna invizibilă este minunată, dar nu face minuni. Funcționează atunci când există anumite instituții, iar uneori nu funcționează. În primul rând, ea are nevoie de prețuri care să reflecte corect costurile și beneficiile. Altfel nu obținem un echilibru bun între ramuri. În unitatea despre externalități am văzut astfel de situații: când o fabrică poluează fără să plătească pentru asta, prețul produsului ei nu include tot costul. Iar semnalele pot fi stricate și din afara pieței. Un preț plafonat de stat sau o subvenție prost țintită transmit și ele informații greșite, iar resursele ajung în ramurile nepotrivite.

În al doilea rând, mâna invizibilă funcționează cel mai bine atunci când piețele sunt concurențiale. Când avem monopol sau oligopol, mecanismul se gripează. Vom discuta pe larg în unitatea următoare, dar ideea se vede ușor. Monopolurile și oligopolurile obțin profituri peste normal, iar intrarea nu le reduce. Tocmai de aceea sunt monopoluri sau oligopoluri: pentru că intrarea nu funcționează. Și, pentru că profiturile nu scad, se produce prea puțin din bunul respectiv. Merită spus că multe monopoluri durabile nu apar spontan: există pentru că o lege, o licență exclusivă sau o reglementare blochează intrarea concurenților.

Să rezumăm. Prima proprietate a mâinii invizibile: condiția „preț egal cu costul marginal” duce la cel mai mic cost total de producție în fiecare ramură. A doua proprietate: intrarea și ieșirea duc la cea mai bună folosire a resurselor noastre limitate. Principiul eliminării ne spune că profiturile peste normal sunt temporare. Iar ca să obții profituri mari, trebuie să inovezi. De aici vine importanța distrugerii creatoare într-o economie de piață. Dacă vreți să câștigați mult, trebuie să aduceți ceva nou.


Testează-ți cunoștințele: Echilibrul dintre ramuri și distrugerea creatoare (12 întrebări)