Ce sunt externalitățile negative?
Videoclipul nu pornește? Urmărește-l direct pe YouTube.
Să ne întoarcem în timp, în vara anului 1924, la Washington. Fiul președintelui american Calvin Coolidge, un tânăr de 16 ani care purta același nume ca tatăl lui, joacă tenis pe gazonul de lângă Casa Albă. Joacă fără șosete și se alege cu o bășică la un deget de la picior. Nimic grav, ar spune oricine.
Rana se infectează. Infecția trece în sânge, iar în nici două săptămâni băiatul moare. Era fiul celui mai puternic om din țară, avea acces la cei mai buni medici, și totuși nimeni nu l-a putut salva. Pe atunci nu exista niciun tratament eficient împotriva unei astfel de infecții. O zgârietură banală putea deveni o chestiune de viață și de moarte.
Doar patru ani mai târziu, în 1928, Alexander Fleming descoperă penicilina, primul antibiotic. Infecții care ucideau până atunci au devenit, în scurt timp, ușor de tratat. Este una dintre cele mai mari reușite din istoria medicinei. Astăzi însă această reușită este amenințată de așa-numitele superbacterii, bacterii care nu mai răspund la multe dintre antibioticele pe care le avem.
De unde au apărut aceste superbacterii? Și ce caută un asemenea subiect într-un curs de economie? Ca să răspundem, pornim de la un instrument pe care îl cunoașteți deja: cererea și oferta.
Pe piața antibioticelor avem cumpărători, reprezentați de curba cererii, și vânzători, reprezentați de curba ofertei. Un schimb are loc atunci când cumpărătorul prețuiește medicamentul mai mult decât prețul pe care îl plătește, iar vânzătorul prețuiește banii primiți mai mult decât costul de a produce medicamentul. Ambii ies mai bine din tranzacție.
Toți cumpărătorii de pe această porțiune a curbei cererii pun pe medicament o valoare mai mare decât prețul, așa că îl cumpără. Toți vânzătorii de pe această porțiune a curbei ofertei pot produce cu profit la acest preț, așa că vând. Fiecare tranzacție este reciproc avantajoasă. De aceea spunem că piața maximizează câștigurile din schimb, adică suma dintre surplusul consumatorului și surplusul producătorului. Este unul dintre motivele pentru care economiștii apreciază piețele.
Superbacteriile ne obligă însă să adăugăm un personaj nou: terții. Ei nu cumpără și nu vând antibiotice, dar sunt afectați de felul în care alții le cumpără și le folosesc.
Efectul unei tranzacții asupra unor persoane din afara ei se numește externalitate. Dacă terții suportă un cost, vorbim de o externalitate negativă. Dacă primesc un beneficiu, vorbim de o externalitate pozitivă. În ambele cazuri, cumpărătorul și vânzătorul nu țin cont, de obicei, de ceilalți. Echilibrul pieței maximizează surplusul lor, dar nu și surplusul terților. Iar asta e o problemă.
De ce au antibioticele o externalitate negativă? Niciun antibiotic nu distruge toate bacteriile. Cele mai slabe mor, dar câteva, mai rezistente, supraviețuiesc și se înmulțesc. Cu timpul, antibioticul nu mai are efect. Inventăm unul nou, iar povestea se repetă. Lăsați acest proces de selecție să meargă destul de mult și obțineți bacterii rezistente la multe dintre medicamentele pe care le avem.
Miezul problemei este următorul. Cel care ia un antibiotic primește tot beneficiul, dar nu suportă tot costul. Fiecare tratament crește puțin rezistența bacteriilor, iar această rezistență ne afectează pe toți, nu doar pe pacientul respectiv.
Să vedem asta pe grafic. Pe axa orizontală avem cantitatea de antibiotice. Pe axa verticală punem atât prețuri, cât și costuri, ca să putem arăta și prețul medicamentului, și costul suportat de terți. Echilibrul pieței se află, ca de obicei, la intersecția dintre cerere și ofertă.
Atenție însă: curba ofertei reflectă doar costul privat, adică ce plătește producătorul ca să fabrice medicamentul. Există și un al doilea cost, creșterea rezistenței bacteriilor, pe care îl numim cost extern. Producătorii nu îl iau în calcul, așa că nu apare în preț. Dacă adunăm costul extern la costul privat, obținem curba costului social, care arată costul pentru toată lumea, terții incluși. Distanța pe verticală dintre cele două curbe este chiar costul extern.
Noi nu vrem să maximizăm doar surplusul cumpărătorilor și al vânzătorilor. Vrem să maximizăm surplusul social, adică valoarea netă totală creată pentru consumatori, producători și terți. Acest maxim se atinge acolo unde curba costului social intersectează cererea. Observați că această cantitate eficientă este mai mică decât cantitatea de echilibru a pieței. Diferența dintre ele reprezintă folosirea excesivă a antibioticelor.
Putem vedea același lucru și altfel. Luați ultima doză pe care o produce piața. Valoarea ei pentru consumator este dată de înălțimea curbei cererii. Costul ei privat este dat de curba ofertei, iar costul social, de curba costului social, care e mai sus. Pentru această ultimă doză, costul social depășește valoarea. Societatea ar fi mai bine fără ea.
Și dacă nu vrem ultima doză, nu vrem nici dozele dintre cantitatea eficientă și cantitatea pieței, pentru că la toate costul social este mai mare decât valoarea. Acest triunghi este o pierdere netă de bunăstare, în engleză deadweight loss. El măsoară cât pierde societatea din cauza folosirii excesive a antibioticelor.
Ce concluzii tragem? Dacă fiecare tratament cu antibiotice ar salva o viață, apariția superbacteriilor ar fi un preț trist, dar acceptabil. În realitate, multe antibiotice sunt folosite acolo unde aduc foarte puțin. Unii oameni le iau pentru o răceală sau o gripă, deși antibioticele nu au niciun efect asupra virusurilor. Datele europene de monitorizare arată, de altfel, că România se numără de ani buni printre țările din Uniunea Europeană cu cel mai mare consum de antibiotice. Prețul pieței nu include costul rezistenței, deci este prea mic și încurajează exact aceste utilizări de valoare mică.
Mulți cred că, atunci când există o externalitate negativă, cantitatea ideală este zero. Aproape niciodată nu e așa. Vrem în continuare ca un om cu o infecție gravă să primească antibioticul. Nu vrem doar să se producă și să se consume unități a căror valoare e mai mică decât costul lor social.
Mai e un lucru de reținut. Faptul că piața greșește nu înseamnă automat că statul va corecta bine. Gândiți-vă la o politică ce compensează aproape integral prețul unui medicament. Ea scade prețul plătit de pacient și crește consumul, adică mută cantitatea exact în direcția greșită dacă medicamentul are un cost extern mare.
Pe scurt: o piață liberă maximizează suma dintre surplusul consumatorului și surplusul producătorului, dar nu ține seama de costurile și beneficiile terților. Când costurile externe sunt mari, piața nu maximizează surplusul social. În lecția următoare vedem o primă soluție, impozitul pigouvian, iar apoi trecem la externalitățile pozitive.
Testează-ți cunoștințele: Ce sunt externalitățile negative? (12 întrebări)