Elasticitatea cererii
Începem o unitate nouă, despre elasticitate și aplicațiile ei. Vă spun de la început: o să ne ia câteva lecții. Există câteva formule pe care trebuie să le învățați și să le folosiți corect, iar partea asta poate părea puțin aridă. Răsplata vine însă din aplicații, care sunt cu adevărat interesante.
Mai e un motiv să fiți atenți acum. Elasticitatea nu dispare după această unitate. O vom folosi din nou când vom vorbi despre impozite și subvenții, apoi când vom studia monopolul. Este unul dintre conceptele de bază ale cursului, iar dacă îl înțelegeți bine de prima dată, vă scutiți de multă muncă mai târziu.
Știm deja că o curbă a cererii coboară. Când prețul crește, cantitatea cerută scade. Când prețul scade, cantitatea cerută crește. Până aici, nimic nou. Întrebarea interesantă este alta: cu cât se schimbă cantitatea cerută atunci când se schimbă prețul? Dacă prețul scade, oamenii cumpără mult mai mult sau doar puțin mai mult? La această întrebare ne ajută să răspundem elasticitatea.
Să fixăm vocabularul. Spunem că cererea este elastică atunci când o creștere a prețului reduce mult cantitatea cerută. La fel, o scădere a prețului o mărește mult. Cu alte cuvinte, cumpărătorii reacționează puternic la preț. Spunem că cererea este inelastică atunci când aceeași variație a prețului schimbă cantitatea cerută doar puțin. Elasticitatea cererii în funcție de preț este deci o măsură a sensibilității: cât de tare răspunde cantitatea cerută atunci când prețul se mișcă.
Să luăm un exemplu, cu cifre ipotetice. Pe primul grafic avem o curbă a cererii foarte abruptă. Când prețul urcă de la 40 la 50 de lei, cantitatea cerută scade de la 80 la 75 de unități. Doar cinci unități mai puțin. Cumpărătorii aproape că nu observă scumpirea. Aceasta este o cerere inelastică.
Acum, al doilea grafic. Prețul crește exact la fel, cu zece lei, de la 40 la 50. De data aceasta însă cantitatea cerută se prăbușește, de la 80 la 20 de unități. Aceeași scumpire, o reacție de douăsprezece ori mai mare. Aceasta este o cerere elastică.
Rețineți deci: când cantitatea cerută răspunde puternic la preț, cererea este elastică. Când răspunde slab, cererea este inelastică, sau, dacă facem comparații, mai puțin elastică.
Poate ați observat ceva pe grafice. Curba inelastică era mai abruptă, mai aproape de verticală. Curba elastică era mai plată, mai aproape de orizontală. Încă nu am dat definiția tehnică a elasticității. Când o vom da, veți vedea că elasticitatea și panta nu sunt același lucru. Totuși, cele două sunt legate.
Pentru acest curs, vă puteți baza pe o regulă simplă. Dacă două curbe liniare ale cererii sau ale ofertei trec prin același punct, atunci curba mai plată este cea mai elastică. Vom desena des astfel de perechi de curbe. Faceți-le să treacă printr-un punct comun, iar cea mai orizontală dintre ele va fi cea mai elastică. Regula aceasta vă va fi suficientă.
Ce determină cât de elastică este o cerere? Factorul cheie este existența substitutelor. Cu cât un bun are mai multe substitute, cu atât cererea pentru el este mai elastică. Pe lângă acesta, mai sunt câțiva factori, strâns legați de primul. Orizontul de timp: pe termen lung, cererea este mai elastică. Felul în care definim bunul: o categorie largă are o cerere mai puțin elastică decât un produs anume. Necesitate sau lux: bunurile de lux au o cerere mai elastică. Și mărimea cheltuielii: achizițiile mari au o cerere mai elastică. Nu vă îngrijorați dacă le-am enumerat prea repede. Le luăm acum pe rând.
Începem cu substitutele, pentru că ele sunt esențiale. Ideea este intuitivă. Dacă un bun are multe substitute, atunci când prețul lui crește, oamenii se reorientează spre celelalte. Cumpără altceva în locul lui. Așa că, pentru un bun cu multe substitute, o scumpire duce la o scădere mare a cantității cerute.
Invers, dacă un bun are foarte puține substitute, consumatorii nu prea au unde să fugă. Când prețul crește, nu au cu ce să-l înlocuiască. Cantitatea cerută rămâne aproape la fel. Nu scade mult, pentru că nu există o alternativă bună.
Să vă testăm înțelegerea cu patru exemple: petrolul, cafeaua din Brazilia, insulina și aspirina unei mărci cunoscute. Care dintre ele au o cerere elastică și care una inelastică? Gândiți-vă puțin înainte să mergem mai departe.
Petrolul. Are multe substitute sau puține? Puține. Dacă mâine se scumpește petrolul, nu renunțăm cu toții la mașină de pe o zi pe alta. Mergem în continuare la serviciu, la cumpărături, ducem copiii la școală. Cel puțin pe termen scurt, nu avem cu ce să-l înlocuim. Puține substitute înseamnă cerere inelastică.
Cafeaua din Brazilia. Unii oameni o adoră, dar există și cafea din Etiopia, din Columbia, din Guatemala. Dacă se scumpește cea braziliană, mulți vor cumpăra pur și simplu alt sortiment. Multe substitute, deci cerere elastică.
Insulina. Pentru un om cu diabet, insulina nu este opțională. Fără ea, viața îi este în pericol. Practic nu are substitute, deci cererea este inelastică.
Și aspirina de marcă? Intrați în orice farmacie și veți găsi, pe același raft, aspirină generică de la mai mulți producători, cu aceeași substanță activă. Pentru cine știe că substanța e aceeași, marca nu e deloc de neînlocuit. Dacă producătorul ei cere prea mult, veți spune: „Mulțumesc, iau varianta generică.” Așadar, cerere elastică.
Al doilea factor este orizontul de timp. De fapt, este tot o aplicație a ideii de substitute. Imediat după o scumpire, e greu să găsești alternative. De aceea, pe termen scurt, cererea tinde să fie destul de inelastică. Cu timpul însă, oamenii își schimbă obiceiurile și descoperă tot mai multe substitute.
Luați din nou petrolul. Pe termen scurt, are puține substitute. Dar ce ar face oamenii dacă prețul ar rămâne ridicat ani la rând? Și-ar cumpăra mașini mai mici și mai economice. Unii ar trece pe scuter sau pe bicicletă. Un exemplu bun este chiar Europa. Aici carburanții sunt de multă vreme mai scumpi decât în Statele Unite, în mare parte din cauza taxelor. Iar europenii s-au adaptat: conduc, în medie, mașini mai mici și folosesc mai mult scuterele și transportul în comun.
Pe un orizont și mai lung, se schimbă chiar felul în care sunt construite orașele. Dacă petrolul rămâne scump, mai mulți oameni aleg să locuiască în apartamente, aproape de locul de muncă. Dacă petrolul este ieftin, orașele se întind. Oamenii acceptă mai ușor să locuiască departe, într-o casă cu gazon mare, și să facă naveta. Concluzia: cu cât orizontul de timp este mai lung, cu atât există mai multe posibilități de adaptare, mai multe substitute și o cerere mai elastică.
Al treilea factor este cât de larg definim bunul. Cu cât categoria este mai largă, cu atât e mai greu să-i găsești un substitut. Cu cât este mai îngustă, cu atât e mai ușor. Am văzut deja un exemplu. Aspirina unei anumite mărci are mai multe substitute decât aspirina în general. Dacă se scumpește marca, trecem la generice. Dacă se scumpește orice aspirină, alternativele sunt mai puține. Există și atunci câteva, de pildă ibuprofenul sau paracetamolul, dar sunt mai puține.
Un alt exemplu: alimentele. Cererea pentru alimente, în ansamblu, este puțin elastică, pentru că toți trebuie să mâncăm. Cererea pentru roșii este mult mai elastică. Dacă roșiile se scumpesc, puneți în salată castraveți sau ardei. Categoria îngustă are mai multe substitute.
Al patrulea factor ține de felul în care consumatorul privește bunul: ca pe o necesitate sau ca pe un lux. Atenție, aceste categorii nu sunt înscrise undeva în natura lucrurilor. Țin de gusturile fiecăruia. Pentru unii oameni, cafeaua de dimineață este o necesitate. Chiar dacă se scumpește mult, vor bea cam la fel de multă. Pentru ei, cererea de cafea este inelastică.
Pentru altcineva, același produs poate fi un mic lux. Gândiți-vă la cineva care bea o cafea doar din când în când. Dacă prețul crește, va spune ușor: „Bine, beau un ceai.” Așadar, cine vede bunul ca pe o necesitate are o cerere mai inelastică, iar cine îl vede ca pe un lux are o cerere mai elastică.
Ultimul factor este ponderea cheltuielii în bugetul consumatorului. Dacă un produs reprezintă o parte mică din buget, s-ar putea ca oamenii nici să nu observe că s-a scumpit. Iar dacă nu observă, nu reacționează. Un produs care cântărește mult în buget este altă poveste. Când se scumpesc mașinile, oamenii observă imediat. Este o achiziție mare, așa că vor compara oferte, vor negocia și vor căuta cea mai bună afacere.
Acum gândiți-vă la scobitori. Să presupunem că o cutie se scumpește de la 2 la 3 lei. Este o creștere de cincizeci la sută, dar probabil nici nu o veți remarca la casă. Așadar, produsele mici, care contează puțin în buget, au, cel puțin pe termen scurt, o cerere mai inelastică. Produsele mari, care contează mult în buget, au o cerere mai elastică.
Să recapitulăm. O cerere este mai inelastică atunci când bunul are puține substitute, când suntem pe termen scurt și oamenii nu au avut timp să se adapteze, când categoria este largă, când bunul este văzut ca o necesitate și când reprezintă o parte mică din buget. O cerere este mai elastică atunci când există multe substitute, când suntem pe termen lung, când categoria este îngustă, când bunul este văzut ca un lux și când reprezintă o parte mare din buget.
Dacă e nevoie, învățați lista pe de rost. Dar e mai util să rețineți ideea din spatele ei. Elasticitatea arată cât de puternic răspunde cantitatea cerută la o schimbare a prețului. Odată ce ați înțeles asta, puteți reconstrui singuri toți factorii, pornind de la o singură întrebare: ce alternative au cumpărătorii?
În lecția următoare trecem de la intuiție la cifre. Vom vedea cum se calculează efectiv elasticitatea cererii, pornind de la date despre prețuri și cantități. Pe scurt, vom învăța să-i punem un număr.
Testează-ți cunoștințele: Elasticitatea cererii (16 întrebări)