Opțiunea zero și dereglementarea
Videoclipul nu pornește? Urmărește-l direct pe YouTube.
„Trebuie făcut ceva. Asta este ceva. Deci trebuie să facem asta.” Raționamentul vine dintr-un serial britanic de comedie din anii '80, „Yes, Prime Minister”, și a rămas cunoscut sub numele de „silogismul politicianului”. Râdem, pentru că este evident greșit. Și totuși, o mare parte din politicile publice se nasc exact așa: problema este reală, presiunea este mare, iar prima măsură care pare să facă ceva devine soluția.
Antidotul se numește opțiunea zero. Este opțiunea de a nu introduce nicio intervenție nouă și de a lăsa să se desfășoare scenariul de referință, pe care l-am construit în lecția 02.05. Opțiunea zero are un dublu rol. Este termenul de comparație: orice altă opțiune trebuie să facă mai bine decât ea, nu mai bine decât situația de azi. Și este o opțiune reală, care uneori câștigă.
Când câștigă? În primul rând, când problema se reduce oricum, pentru că lumea nu stă pe loc. În al doilea rând, când orice intervenție disponibilă costă mai mult decât răul pe care îl repară, inclusiv prin efectele pe care nu le vedem, despre care am vorbit în lecția 01.04. În al treilea rând, când nu știm destul ca să intervenim bine, iar o măsură greșită ar fi greu de retras.
De ce este atât de rar aleasă? Pentru că stimulentele decidenților, din lecția 03.04, înclină balanța. O măsură nouă se vede, se anunță, se poate tăia o panglică. Decizia de a nu interveni nu aduce niciun merit public, iar dacă problema persistă, decidentul pare indiferent. Acesta este un eșec al statului foarte concret: o preferință sistematică pentru acțiune, chiar și atunci când acțiunea face mai mult rău.
Atenție, opțiunea zero nu înseamnă indiferență. Este o decizie motivată, luată după analiză. Și vine cu o obligație: urmărim indicatorii și spunem dinainte la ce nivel al lor am reconsidera decizia.
Să dăm și argumentului contrar forma lui cea mai bună. Opțiunea zero nu este neutră. Are și ea costuri, iar acestea cad pe cei care suferă de problemă în fiecare zi în care nu se schimbă nimic. Uneori, a aștepta dovezi perfecte înseamnă a lăsa oamenii să plătească prețul întârzierii. Argumentul este serios. De aceea opțiunea zero nu primește un avantaj din oficiu: este comparată cinstit, cu costurile ei la vedere, la fel ca toate celelalte.
Între a nu face nimic și a face ceva nou există o opțiune adesea uitată: aplicarea mai bună a regulilor existente. Multe probleme nu vin din lipsa unei legi, ci din faptul că legea existentă nu este aplicată. Înainte să propuneți o regulă nouă, întrebați: există deja o regulă pentru asta? Este aplicată? Dacă nu, de ce nu? O regulă nouă peste una neaplicată adaugă, de obicei, doar hârtii.
Al doilea lucru uitat este că o politică publică poate scoate reguli, nu doar adăuga. Dacă o parte din problemă este creată de reguli, cum am văzut în modulul 3, atunci simplificarea lor este o intervenție în toată regula. Ea are efecte, costuri, câștigători și perdanți, și trebuie analizată la fel de serios ca orice altă opțiune. Diferența este că, de obicei, costă puțin la buget și lasă mai mult loc oamenilor să se adapteze singuri.
Un exemplu din afara cazului nostru. În 2016, orașul Auckland, din Noua Zeelandă, a permis, prin noul său plan urbanistic, construcția mai densă pe aproximativ trei sferturi din terenurile rezidențiale. Studiile care au urmat au găsit o creștere importantă a autorizațiilor de construire. Reforma în sine nu a construit nicio clădire cu bani publici. A schimbat doar ce era permis.
Nu este doar o idee de economist. Ghidurile Comisiei Europene pentru o mai bună legiferare cer ca evaluarea impactului să compare opțiunile cu scenariul de referință și să ia în calcul și opțiuni fără reglementare nouă. Și în România, regulile Guvernului cer ca nota de fundamentare să descrie variantele luate în calcul, iar metodologia de evaluare a impactului, din 2022, pune accent pe compararea opțiunilor. O comparație cinstită include și varianta de a nu interveni. Riscul, în practică, este ca această comparație să fie făcută doar formal, cu o singură frază. Vom vedea cadrul legal în lecția 07.01.
Să ne întoarcem la chiriile studenților și să descriem primele două opțiuni din lista noastră.
O0, opțiunea zero: nu se schimbă nimic și se aplică scenariul de referință. Asta nu înseamnă că totul rămâne înghețat. Azi, o generație de tineri de 18 ani are în jur de 216.000 de oameni. În următorii zece ani, numărul celor care ajung la vârsta facultății scade doar ușor, pentru că s-au născut în ani cu peste 190.000 de nașteri. Scăderea mare vine după 2040: în 2025 s-au născut doar 145.669 de copii, cel mai puțin din 1930 încoace. Prin PNRR, șapte universități construiesc cămine noi, iar alte 19 își modernizează căminele, cu peste 70 de milioane de euro în total. Numărul exact de locuri nu este publicat în sursele consultate, iar termenul PNRR era 30 iunie 2026. Niciunul dintre căminele noi nu este la Cluj-Napoca. Construcțiile de locuințe continuă în ritmul actual, adică încet: la Cluj-Napoca, în 2025, s-au terminat sub 960 de locuințe noi, cel mai mic număr din ultimul deceniu. Toate celelalte opțiuni vor fi comparate cu această lume, nu cu ziua de azi. Și, cinstit vorbind, O0 are și ea un cost: studenții care plătesc astăzi o mare parte din venit pe chirie vor continua să o facă, cel puțin o vreme.
O4, liberalizarea urbanistică, este opțiunea noastră de dereglementare. În jurul campusurilor și pe axele de transport se permite o densitate mai mare. Autorizarea devine mai rapidă și mai previzibilă. Scade numărul de locuri de parcare obligatorii pentru fiecare locuință nouă. Iar reședințele private pentru studenți primesc reguli clare, aceleași pentru toți. O4 nu construiește nimic. Schimbă regulile care, așa cum am văzut în modulul 3, blochează parțial semnalul prețurilor mari.
O4 nu este gratuită. Vecinii care se opun clădirilor mai înalte au motive reale, zgomotul și traficul, pe care le-am discutat la externalități. Iar efectul vine lent. Le vom cântări în modulele 6 și 7, la fel ca pentru orice altă opțiune.
Lecția de design: pune opțiunea zero pe primul rând al oricărei liste de opțiuni. Apoi, înainte să adaugi o regulă nouă, întreabă-te ce regulă existentă ai putea aplica mai bine sau ai putea elimina.
În lecția următoare vom vedea de unde vin celelalte opțiuni și cum ne ferim de capcana copierii unei soluții de altundeva.
Testează-ți cunoștințele: Opțiunea zero și dereglementarea (7 întrebări)