Scenariul de referință
Videoclipul nu pornește? Urmărește-l direct pe YouTube.
Un oraș lărgește drumul spre zona industrială, de la două la patru benzi. După cinci ani, traficul pe drum a crescut cu 30%, iar ambuteiajele sunt la fel de mari ca înainte. Exemplul este ipotetic. Criticii spun: „Proiectul a fost un eșec, uitați-vă, e la fel de aglomerat.” Susținătorii răspund: „Fără lărgire, ar fi fost mult mai rău.” Cine are dreptate? Nu puteți răspunde comparând drumul de azi cu drumul de acum cinci ani.
Ca să răspundeți, aveți nevoie de scenariul de referință: o descriere a ceea ce s-ar fi întâmplat dacă autoritatea nu ar fi făcut nimic nou. Atenție, „nimic nou” nu înseamnă „nimic nu se schimbă”. Lumea nu stă pe loc. Populația crește sau scade, firmele se mută, prețurile se schimbă, iar proiectele deja aprobate se termină.
În exemplul nostru, să presupunem că zona industrială a atras trei fabrici noi, fără legătură cu drumul. Traficul ar fi crescut oricum. Scenariul de referință ar arăta, poate, ambuteiaje mult mai mari decât azi. Efectul proiectului este diferența dintre ce s-a întâmplat cu lărgire și ce s-ar fi întâmplat fără ea. Nu diferența dintre azi și ieri.
Regula este simplă: orice opțiune se compară cu scenariul de referință, nu cu situația de azi. Dacă o comparați cu ziua de azi, puteți face două greșeli. Puteți atribui unei politici o îmbunătățire care s-ar fi produs oricum. Sau puteți condamna o politică bună doar pentru că lumea s-a înrăutățit din alte motive.
Scenariul de referință are și un al doilea rol. El descrie, de fapt, opțiunea zero: ce se întâmplă dacă nu adoptăm nicio măsură nouă. În modulul 5 o vom trata ca pe o opțiune cu drepturi depline, comparată cinstit cu celelalte.
Ce puneți în scenariul de referință? Tendințele demografice și economice. Deciziile deja luate și finanțate, chiar dacă nu s-au văzut încă pe teren. Regulile deja adoptate care vor intra în vigoare. Schimbările de obiceiuri și de tehnologie. Și, la fel de important, ce nu știți, spus la vedere.
Scenariul de referință trebuie scris cinstit. Cine vrea să justifice o măsură scumpă are tentația să descrie un viitor foarte negru fără ea. Cine vrea să amâne o decizie descrie un viitor în care totul se rezolvă de la sine. Un analist bun scrie scenariul înainte să se gândească la opțiunea preferată și îi arată ipotezele oricui vrea să le verifice.
Să ne întoarcem la chiriile studenților. Ce se întâmplă cu problema noastră dacă nici primăria, nici Guvernul nu fac nimic nou?
Prima tendință este demografia. Azi, o generație de tineri de 18 ani are în jur de 216.000 de oameni. În următorii zece ani, numărul celor care ajung la vârsta facultății scade doar ușor, pentru că s-au născut în ani cu peste 190.000 de nașteri. Scăderea mare vine după 2040: în 2025 s-au născut doar 145.669 de copii, cel mai puțin din 1930 încoace. Pentru orizontul nostru, demografia nu va lua deci singură presiunea de pe chirii. Iar presiunea nu se împarte egal: centrele universitare mari atrag în continuare studenți din tot restul țării, așa că și scăderea de după 2040 se va simți probabil mai puțin în București, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara decât la nivel național.
A doua tendință: căminele finanțate prin PNRR. Prin PNRR, șapte universități construiesc cămine noi, iar alte 19 își modernizează căminele, cu peste 70 de milioane de euro în total. Numărul exact de locuri nu este publicat în sursele consultate. Termenul PNRR era 30 iunie 2026, iar câte cămine au fost terminate la termen nu era încă public în sursele consultate. Observați și unde sunt: niciun cămin nou nu se construiește în Cluj-Napoca. Aceste proiecte fac parte din scenariul de referință, nu sunt o măsură nouă. Dacă mâine cineva propune „mai multe cămine” și pune în dreptul propunerii și aceste locuri, numără de două ori același lucru. Și trebuie să fim realiști: proiectele publice de construcții întârzie des. De aceea, în scenariu scriem și ce se întâmplă dacă o parte dintre locuri se deschid cu un an sau doi mai târziu.
A treia tendință: construcțiile continuă în ritmul actual. În 2025, în municipiul Cluj-Napoca s-au terminat sub 960 de locuințe noi, cu aproape 42 la sută mai puține decât în 2024 și cel mai mic număr din ultimul deceniu. În București, numărul a stagnat față de anul anterior. La nivel național s-au terminat aproximativ 59.000 de locuințe noi. Dacă regulile nu se schimbă, presupunem că ritmul rămâne asemănător. Și doar o parte dintre aceste locuințe ajung pe piața de chirii pentru studenți.
Mai există o tendință, mai greu de măsurat: cursurile online sau hibride. Dacă o parte dintre cursuri se țin la distanță, unii studenți pot sta mai puțin în oraș sau pot face naveta doar câteva zile pe săptămână. Nu știm cât de mare va fi acest efect, așa că îl trecem în scenariu ca incertitudine, nu ca cifră. Și observați că nici piața nu stă pe loc: proprietarii pot împărți apartamente mari în camere, firmele pot construi reședințe private. Și acestea fac parte din ce se întâmplă fără o măsură nouă.
Pus laolaltă, scenariul de referință pentru indicatorul nostru, ponderea studenților care cheltuie pe locuință peste 40% din venit, nu este o linie dreaptă. Căminele noi și, mai târziu, demografia o pot împinge în jos. Atracția centrelor mari și ritmul lent al construcțiilor o pot ține sus. De aceea îl desenăm ca pe o bandă, nu ca pe o linie. Orice opțiune din modulul 5 va trebui să arate cât mută indicatorul față de această bandă, nu față de ziua de azi.
Lecția de design: compară orice propunere cu ce s-ar întâmpla fără ea, nu cu ce se întâmplă azi. Scrie scenariul de referință înainte să te îndrăgostești de o soluție.
Avem toate piesele: simptomul, cauzele candidate, cifrele, cine e afectat și ce se întâmplă fără intervenție. În lecția următoare le punem împreună într-o definiție a problemei.
Testează-ți cunoștințele: Scenariul de referință (7 întrebări)