O altă privire asupra avantajului comparativ
Videoclipul nu pornește? Urmărește-l direct pe YouTube.
În lecția trecută am văzut, cu exemplul lui Bogdan și al Anei, cum funcționează avantajul comparativ. Acum mergem mai în profunzime. În lecția aceasta vom lucra cu un exemplu între două țări, iar la final vă las o temă. În lecția următoare rezolvăm tema împreună, pas cu pas.
Avantajul comparativ este o teorie a comerțului. Ea explică de ce fac oamenii schimburi și ce bunuri ar trebui să schimbe dacă vor să trăiască cât mai bine. Ca să o înțelegem, e util să pornim de la o teorie greșită. Una foarte convingătoare, dar greșită: teoria avantajului absolut.
Să construim un model simplu. Presupunem că singura resursă folosită în producție este munca. Și presupunem că o economie poate produce doar două lucruri: calculatoare și cămăși. Cele două țări din exemplu sunt Mexicul și Statele Unite, dar cifrele sunt ipotetice, alese ca să fie ușor de calculat.
În Mexic, ca să produci un calculator, ai nevoie de douăsprezece unități de muncă. Ca să produci o cămașă, ai nevoie de două unități de muncă. În Statele Unite, ca să simplificăm, presupunem că un calculator cere o singură unitate de muncă, iar o cămașă tot o unitate de muncă.
După teoria avantajului absolut, concluzia pare limpede: între aceste țări nu va exista comerț. Statele Unite sunt mai productive la ambele bunuri. Fac calculatoare cu mult mai puțină muncă și fac cămăși tot cu mai puțină muncă. De ce ar cumpăra ceva de la un vecin mai puțin productiv? Teoria sună foarte plauzibil. Și este complet greșită. Ca să vedem de ce, luăm un exemplu din viața de zi cu zi.
Imaginați-vă o vedetă a gastronomiei, să-i spunem doamna Marinescu. Are o emisiune de televiziune foarte urmărită și o afacere mare cu restaurante. Să mai presupunem că doamna Marinescu calcă o cămașă mai repede și mai bine decât oricine altcineva din țară. Are, deci, un avantaj absolut la călcat, la fel cum Statele Unite aveau avantaj absolut la calculatoare și la cămăși.
Întrebarea este: ar trebui doamna Marinescu să-și calce singură cămășile? Răspunsul e, evident, nu. De ce? Pentru că fiecare oră petrecută la masa de călcat este o oră în care nu face altceva, ceva mult mai valoros. Nu pregătește emisiunea, nu se ocupă de restaurante, nu ia decizii pentru afacerea ei.
Aici intervine ideea cea mai importantă din toată discuția: costul care contează este costul de oportunitate. Cât o costă pe doamna Marinescu o oră de călcat? Nu costul curentului electric, ci valoarea a ceea ce ar fi putut face în acea oră. Pentru ea, asta poate însemna cu ușurință mii de lei. Va fi mult mai bine dacă se specializează în emisiune și în afacere și plătește pe altcineva să calce, pe cineva al cărui cost de oportunitate pentru călcat este mult mai mic.
Putem spune că doamna Marinescu are un avantaj comparativ în a-și conduce afacerea. Sau, invers, are un dezavantaj comparativ la călcat. Călcatul o costă foarte mult tocmai pentru că este atât de productivă în alte activități. Mulți oameni calcă aproape la fel de bine ca ea. Dar nimeni nu-i poate face emisiunea la fel de bine. Așa că doamna Marinescu se specializează acolo unde are avantaj comparativ, iar cămășile le dă altcuiva.
Același raționament îl veți întâlni peste tot. Gândiți-vă la o avocată foarte bună care, întâmplător, scrie și pe tastatură mai repede decât asistentul ei. Ar trebui să-și redacteze singură toate documentele? Nu. Fiecare oră petrecută la tastatură este o oră în care nu pledează și nu discută cu clienții. Asistentul este mai lent la scris, dar costul lui de oportunitate pentru redactare este mult mai mic.
Observați întrebarea corectă. Nu este „cine e mai bun la o activitate?”, ci „cine renunță la mai puțin atunci când o face?”. Prima întrebare ne duce la avantajul absolut. A doua ne duce la avantajul comparativ. Și numai a doua ne spune cum să împărțim munca astfel încât, împreună, să producem cât mai mult.
Să revenim acum la Mexic și la Statele Unite. Știm deja că secretul este costul de oportunitate. Așa că transformăm tabelul cu unități de muncă într-un tabel cu costuri de oportunitate. Reamintesc datele: în Mexic, un calculator cere douăsprezece unități de muncă și o cămașă cere două. În Statele Unite, orice bucată, calculator sau cămașă, cere o singură unitate de muncă.
Începem cu cazul ușor. Care este costul de oportunitate al unui calculator în Statele Unite? Altfel spus, la ce trebuie să renunțe țara ca să producă un calculator în plus? Trebuie să mute muncă din producția de cămăși în cea de calculatoare. Mai exact, o unitate de muncă. Asta aduce un calculator în plus și o cămașă în minus. Deci în Statele Unite un calculator costă o cămașă. Și, invers, o cămașă costă un calculator.
Acum cazul puțin mai greu. Care este costul de oportunitate al unui calculator în Mexic? Ca să obțină un calculator în plus, Mexicul trebuie să mute douăsprezece unități de muncă din producția de cămăși. Câte cămăși pierde? O cămașă cere două unități de muncă, deci douăsprezece unități înseamnă șase cămăși. Așadar, în Mexic, un calculator costă șase cămăși. În sens invers, o cămașă în plus costă o șesime de calculator.
Odată ce avem costurile de oportunitate, totul devine simplu. Teoria avantajului comparativ spune: fiecare ar trebui să producă ceea ce produce cu cel mai mic cost de oportunitate. Cine produce calculatoare cel mai ieftin? Statele Unite, unde un calculator costă o singură cămașă, nu șase. Cine produce cămăși cel mai ieftin? Mexicul, unde o cămașă costă doar o șesime de calculator, față de un calculator întreg în Statele Unite.
Concluzia: Mexicul ar trebui să se specializeze în cămăși, pentru că acolo are cel mai mic cost de oportunitate. Statele Unite ar trebui să se orienteze mai mult spre calculatoare, unde costul lor de oportunitate e cel mai mic. Și asta deși Statele Unite sunt mai productive la ambele bunuri. Exact ca doamna Marinescu, care calcă excelent, dar are lucruri mai bune de făcut.
Acum, tema. Unele detalii vă las să le descoperiți singuri. Presupunem că atât Mexicul, cât și Statele Unite au câte douăzeci și patru de unități de muncă.
Prima întrebare. În scenariul de bază, fiecare țară pune douăsprezece unități de muncă în calculatoare și douăsprezece în cămăși. Nu există comerț. Care este producția totală a lumii, adică a celor două țări luate împreună, de calculatoare și de cămăși?
A doua întrebare. Acum Mexicul se specializează complet în bunul pe care îl produce cu cel mai mic cost de oportunitate, adică în cămăși. Toate cele douăzeci și patru de unități de muncă merg acolo. Statele Unite mută două unități de muncă de la cămăși la calculatoare. Așa că pun paisprezece unități în calculatoare și zece în cămăși. Care este acum producția totală a lumii?
A treia întrebare. Poate comerțul să facă ambele țări să o ducă mai bine? Dacă da, dați un exemplu concret. Câte calculatoare și câte cămăși trebuie să treacă dintr-o țară în alta și la ce preț, adică la ce raport între calculatoare și cămăși?
Ca să vă ajut, iată un tabel de completat. Pentru scenariul fără comerț, producția fiecărei țări este egală cu consumul ei. Calculați câte calculatoare și câte cămăși are fiecare țară și cât are lumea în total. Apoi faceți același lucru pentru scenariul cu specializare. La final, căutați un schimb care să le aducă amândurora mai mult decât aveau fără comerț. Puneți lecția pe pauză, luați o foaie și un pix și încercați. Rezolvarea vine în lecția următoare.
Înainte să încheiem, o precizare importantă și apoi imaginea de ansamblu. Precizarea: în exemplele cu doi oameni sau două țări, toată lumea câștigă din comerț. În exemple mai mari, comerțul crește bogăția totală, dar unii pot ieși în pierdere. Să zicem că A făcea comerț cu B. Apoi scad tarifele vamale sau costurile de transport, iar A începe să facă comerț cu C. Se poate ca B să o ducă mai rău decât înainte, chiar dacă A, B și C, luați împreună, sunt mai bogați. Merită să țineți minte acest lucru.
Acum imaginea de ansamblu. Avantajul comparativ se aplică oamenilor, grupurilor, regiunilor și țărilor. Uneori este numit și „legea asocierii”. Nu e doar o teorie elegantă. E și o teorie profund optimistă, pentru că spune că toți avem ceva de câștigat din schimb. Lucrând împreună, putem crește bogăția totală.
Poate ați auzit sloganul „diversitatea este o forță”. Avantajul comparativ adaugă o precizare: diversitatea devine forță atunci când oamenii fac schimb. Comerțul este cel care transformă diferențele dintre noi în avantaje pentru toți. Aceasta este, pe scurt, lecția avantajului comparativ.
Testează-ți cunoștințele: O altă privire asupra avantajului comparativ (14 întrebări)