Punctul de echilibru și câștigurile din schimb
Pe orice grafic al cererii și ofertei există un punct mic, chiar acolo unde se întâlnesc cele două curbe. Pare modest, dar spune foarte multe. Îl numim punctul de echilibru. În această lecție vedem de ce o piață liberă ajunge la el și de ce, în acest punct, câștigurile din schimb sunt cele mai mari posibile.
Să pornim de la ce știm deja. Într-o lecție anterioară am văzut că, la orice preț mai mare decât prețul de echilibru, apare un surplus, iar vânzătorii au motive să scadă prețul. La orice preț mai mic, apare o penurie, iar cumpărătorii împing prețul în sus. Prin urmare, prețul de echilibru este singurul preț stabil.
Acum facem un exercițiu asemănător, dar pentru cantitate. Vom vedea că și cantitatea de echilibru este singura cantitate stabilă. Pentru calcule ușoare, folosim aici un exemplu simplificat, cu cifre ipotetice, diferit de cel cu 20 de dolari și 25 de milioane de barili din lecțiile anterioare. Cererea și oferta sunt linii drepte, iar echilibrul este la 40 de dolari pe baril și 20 de milioane de barili pe zi.
Să presupunem că pe piață se tranzacționează doar 10 milioane de barili pe zi, mai puțin decât cantitatea de echilibru. La această cantitate, citim cererea pe verticală: există cumpărători dispuși să plătească 50 de dolari pentru încă un baril. Citim și oferta pe verticală: există vânzători care ar livra acel baril în plus pentru numai 20 de dolari.
Diferența, de 30 de dolari, este un câștig din schimb care stă nefolosit. Cumpărătorul și vânzătorul au un motiv puternic să se înțeleagă. Cât timp suma pe care cumpărătorii o oferă pentru următorul baril, citită pe curba cererii, depășește suma cu care vânzătorii ar livra acel baril, citită pe curba ofertei, mai există câștiguri din schimb. Deci există stimulente să se tranzacționeze mai mult.
Schimburile continuă până când câștigurile se epuizează. Asta se întâmplă exact acolo unde suma pe care cumpărătorii o oferă pentru ultimul baril este egală cu suma pe care vânzătorii o cer pentru el. Cantitatea respectivă este cantitatea de echilibru.
Acum situația inversă. Să zicem că se tranzacționează 30 de milioane de barili pe zi, mai mult decât la echilibru. Uitați-vă la ultimul baril, cel cu numărul treizeci de milioane. Vânzătorul lui are nevoie de cel puțin 60 de dolari ca să-și acopere costurile. Pentru cumpărători însă, acel baril valorează doar 30 de dolari.
Cu alte cuvinte, peste cantitatea de echilibru, producția unui bun costă mai mult decât îl prețuiesc cumpărătorii. Se risipesc resurse. Schimbul aduce câștiguri negative. Concret, am fora puțuri scumpe, în ape adânci, doar ca să obținem petrol pentru utilizări pe care cumpărătorii le prețuiesc foarte puțin.
Firește, niciun vânzător nu vrea să vândă sub costul său și niciun cumpărător nu vrea să plătească mai mult decât valorează bunul pentru el. Așa că volumul tranzacțiilor scade. El scade cât timp costul vânzătorilor, citit pe curba ofertei, depășește valoarea pentru cumpărători, citită pe curba cererii. Se oprește când valoarea ultimului baril pentru cumpărători este egală cu costul lui pentru vânzători. Din nou, aceasta este cantitatea de echilibru.
Încă o observație. Prețul de echilibru împarte curba cererii în două grupuri: cei care cumpără și cei care nu cumpără. Petrolul ajunge la cumpărătorii care îl prețuiesc cel mai mult. La fel, curba ofertei se împarte în vânzători și nevânzători. Petrolul este produs de vânzătorii cu cele mai mici costuri.
Observați că nimeni nu a stabilit dinainte cine cumpără și cine vinde. Nicio autoritate nu a întocmit liste. Împărțirea rezultă din deciziile a milioane de oameni care se uită la același preț și își compară valorile și costurile cu el.
Să punem totul cap la cap. La cantitatea de echilibru, câștigurile din schimb sunt maxime. Iar câștigurile din schimb sunt suma dintre surplusul consumatorului și surplusul producătorului. Pe graficul nostru ipotetic, consumatorii câștigă 200 de milioane de dolari pe zi, iar producătorii 400 de milioane. Orice altă cantitate ar da un total mai mic.
Așadar, echilibrul pieței libere maximizează suma dintre surplusul consumatorului și surplusul producătorului. Nu e rău pentru un punct atât de mic.
Testează-ți cunoștințele: Punctul de echilibru și câștigurile din schimb (8 întrebări)